Părerea criticului
"Legion" - Pe culmile tălâmbitudinii
Arhanghelii mă-sii!
Nu e nici un "Legion".
E doar un banc scurt şi prost, comis cu inconştienţa unui nesimţit care se pârţâie-n sala de cinema, că-i întuneric aşa că n-o să-l vadă nimeni prea bine la faţă.
Aşa-zisul scenariu încropit de Peter Schink (un editor de film căruia nu i-a mai ajuns foarfeca şi scociul, şi i s-au trezit peste noapte fumurile creaţiei - crede el!) şi Scott Stewart (tehnician de efecte vizuale cu veleităţi aşijderea - care s-a băgat de-acuma şi la regie), e atât de dezlânat, incoerent şi lipsit de cea mai elementară logică, încât nici drogat dac-ai fi nu poţi să urmăreşti ceea ce se-ntâmplă acolo, necum să mai şi decizi dacă-i mai cretin decât tâmpit, sau invers. Nimic nu se leagă - absolut nimic; cred că şi joculeţele pe care şi le făcea Collins la trei ani cu ecşănmenii articulaţi aveau mai mult sens. Nu zic numai de partea pretins religioasă, care oricum e varză - dar raţiunea îi lipseşte chiar şi la cele mai prozaice niveluri. Cică Armaghedonul vine fiindcă Dumnezeu şi-a pierdut credinţa-n oameni, şi ce face El? Păi El nu face... nimic din ce-ar fi fost mai normal, mai economic, mai eficient, mai randament: nici nu mişculează meteorologia, ca-n vremile Potopului lui Noe, nici nu manevrează astronomia, că-i plin cerul de asteroizi căcălău-Măria-Ta, nici nu manipulează mai ştiu eu ce, nici măcar nu-i lasă de izbelişte să se măcelărească-ntre ei pân-la loc comanda. Nu - Dumnezeu îşi trimite îngerii să se-ncuibe posesiv în cetăţenii planetei şi să se joace cu ei de-a "Avatarul" turbat (mai ales acum, că i-a suflat "The Hurt Locker" Oscarul...) Adică nu era problema gata rezolvată, că se masacrau antropoizii noştri reciproc-avantajos într-o veselie continuă - aveau nevoie şi de posesiune, ca să se omoare mai bine!
Da' ce să vezi, nu se ştie cum şi în special hodoronc-tronc, o fâşneaţă de la crâşma unei benzinării din deşert îl poartă pe viitorul Mesia în burtă (idee scoasă tot din burtă - normal!), să se nască, şi să crească, să ne reabilitească. Şi apropo de motivaţii abdominale în general - ele sunt la ordinea zilei: de ce tocmai ea? "Aşa a fost scris!" De ce tocmai acolo? "Aşa e hărăzit!" De ce s-o apăr eu şi nu altul? "Ăsta-i destinul tău!" De ce n-o fi fost scris, hărăzit şi destinat să se urce beţi la volan David Lancaster şi Michel Litvak, înainte de a le veni ideea să producă o asemenea aiureală? "Scuzaţi, pe-asta n-o mai ştim."
Aşa căci cohortele de zombîngeraşi dau buluc într-acolo, şi se pune de-un asediu în care Arhanghelul Mihail (Paul Bettany, într-o compoziţie de zici că-i un motor de Trabant în rol de râşniţă), mare iubitor de oameni cum îl ştim, dezaripat şi dezangelizat, descarcă precum Rambo tone de cartuşe heavy-duty în cei mai apropiaţi demonizaţi... ăsta, îngerizaţi, sub privirile indignate ale celorlalte mii din jur care stau cuminţi şi-aşteaptă să le vină şi lor rândul. Pe-alăturea cu el (şi cu firescul în general), câţiva tălâmbi se isterizează prin rotaţie şi mor prin efracţie - cu excepţia viitoarei Maica Domnului, o femeie bărbată pe nume Charlie (c-o şi întreabă unii, la un moment dat: "Da' ce nume-i ăsta, dragă?"), pe care-o joacă una, Adrianne Palicki, ce pare să aibă oarece şanse de viitor, dac-o nimeri vreodată şi pe mâna unor cineaşti neintraţi în moarte cerebrală - şi dacă o să-nveţe să mintă mai credibil la gazetă: că uite, zice fata-n caietul de presă că secvenţa naşterii o stresa aşa de tare, că-n ajunul filmării a făcut pe ea de frică şi noroc c-au venit nişte moaşe s-o şteargă la fund şi s-o-ncurajeze şi s-o-nveţe cum să joace de Oscar; iar zisa secvenţă, care se voia main event-ul filmului, cum ar fi şi trebuit, e un fâs total, Ioana Pavelescu-n "Osînda" Sergiului e cu zece clase peste.
Şi nu numai acolo regia numitului Scott Stewart sucksează. În genere, toţi interpreţii sunt puşi să se producă în stilul unor lemne urlătoare, şi nu trec cinci minute până să nu-ţi vină şi ţie să urli la vederea ideilor care-i trec printre perciuni - cum ar fi fibrilaţiile poporenilor când intră ăia-n ei şi-i apucă bâţu', sau faptul că al doilea simptom vizibil e că li se ascut dinţii ca la rechini, ca la rechini li se ascut dinţii, ştii, ca la rechini, sau mersul lor păienjenesc pe tavan fără alt motiv decât ca să fie nişte ţinte mai vizibile pentru puşcoacele poterei apostolice, sau trucurile permanent penibile menite să escamoteze sărăcia lucie a bugetului; toate, în frunte cu marele caft fratricid mare între Mihail şi Gavril, în biroul responsabilului de cantină: unul c-un buzdugan ninja mecanic, celălalt cu câte-o megamitralieră-n fiştecare mână ca Blazkowicz din Wolfenstein. Deci, Sfinţii Arhangheli au ajuns să se puşte-ntre ei cu muniţie de război - bine-am ajuns! Păi la o gugumănie ca asta, nici nu-i de mirare că i s-a tăiat lui Doamne-Doamne şi ne-a scenarizat o Judecată de Apoi stil joc 3-D. Aşa ne trebuie! Apropo, tăntălăii îndrugă, tot în cel caiet de presă, că cum se-nvârteau Paul Bettany şi Kevin Durand (un Gavril cum nici Mel Brooks n-ar fi visat!) atârnaţi în sfori, tot cărându-şi la şuturi, s-a zămislit un nou stil de arte marţiale, de-i zice Angel-Fu... te pomeneşti c-o fi pe bune, că-n lumea de azi, nu ne mai miră nimic.
Când calvarul în sfârşit se gată, şi Fecioara Charlie cu Jeep-Iosif şi pruncul se pierd în zarea şoselei, c-a văzut Scott Stewart "Terminator" şi i-a plăcut, trăsneşte aşa de tare a sechelă (inclusiv în sens patologic), încât te-aştepţi ca din clipă-n clipă plodul ăla să se scălâmbăie din scutece, chirăind cu accent godzillian: "Uăăă!" Păcat că nu le-a venit ideea - ar fi mers la fix.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
9 martie, 2010, h. 20:00-21:04
Bucureşti, România
Arhanghelii mă-sii!
Nu e nici un "Legion".
E doar un banc scurt şi prost, comis cu inconştienţa unui nesimţit care se pârţâie-n sala de cinema, că-i întuneric aşa că n-o să-l vadă nimeni prea bine la faţă.
Aşa-zisul scenariu încropit de Peter Schink (un editor de film căruia nu i-a mai ajuns foarfeca şi scociul, şi i s-au trezit peste noapte fumurile creaţiei - crede el!) şi Scott Stewart (tehnician de efecte vizuale cu veleităţi aşijderea - care s-a băgat de-acuma şi la regie), e atât de dezlânat, incoerent şi lipsit de cea mai elementară logică, încât nici drogat dac-ai fi nu poţi să urmăreşti ceea ce se-ntâmplă acolo, necum să mai şi decizi dacă-i mai cretin decât tâmpit, sau invers. Nimic nu se leagă - absolut nimic; cred că şi joculeţele pe care şi le făcea Collins la trei ani cu ecşănmenii articulaţi aveau mai mult sens. Nu zic numai de partea pretins religioasă, care oricum e varză - dar raţiunea îi lipseşte chiar şi la cele mai prozaice niveluri. Cică Armaghedonul vine fiindcă Dumnezeu şi-a pierdut credinţa-n oameni, şi ce face El? Păi El nu face... nimic din ce-ar fi fost mai normal, mai economic, mai eficient, mai randament: nici nu mişculează meteorologia, ca-n vremile Potopului lui Noe, nici nu manevrează astronomia, că-i plin cerul de asteroizi căcălău-Măria-Ta, nici nu manipulează mai ştiu eu ce, nici măcar nu-i lasă de izbelişte să se măcelărească-ntre ei pân-la loc comanda. Nu - Dumnezeu îşi trimite îngerii să se-ncuibe posesiv în cetăţenii planetei şi să se joace cu ei de-a "Avatarul" turbat (mai ales acum, că i-a suflat "The Hurt Locker" Oscarul...) Adică nu era problema gata rezolvată, că se masacrau antropoizii noştri reciproc-avantajos într-o veselie continuă - aveau nevoie şi de posesiune, ca să se omoare mai bine!
Da' ce să vezi, nu se ştie cum şi în special hodoronc-tronc, o fâşneaţă de la crâşma unei benzinării din deşert îl poartă pe viitorul Mesia în burtă (idee scoasă tot din burtă - normal!), să se nască, şi să crească, să ne reabilitească. Şi apropo de motivaţii abdominale în general - ele sunt la ordinea zilei: de ce tocmai ea? "Aşa a fost scris!" De ce tocmai acolo? "Aşa e hărăzit!" De ce s-o apăr eu şi nu altul? "Ăsta-i destinul tău!" De ce n-o fi fost scris, hărăzit şi destinat să se urce beţi la volan David Lancaster şi Michel Litvak, înainte de a le veni ideea să producă o asemenea aiureală? "Scuzaţi, pe-asta n-o mai ştim."
Aşa căci cohortele de zombîngeraşi dau buluc într-acolo, şi se pune de-un asediu în care Arhanghelul Mihail (Paul Bettany, într-o compoziţie de zici că-i un motor de Trabant în rol de râşniţă), mare iubitor de oameni cum îl ştim, dezaripat şi dezangelizat, descarcă precum Rambo tone de cartuşe heavy-duty în cei mai apropiaţi demonizaţi... ăsta, îngerizaţi, sub privirile indignate ale celorlalte mii din jur care stau cuminţi şi-aşteaptă să le vină şi lor rândul. Pe-alăturea cu el (şi cu firescul în general), câţiva tălâmbi se isterizează prin rotaţie şi mor prin efracţie - cu excepţia viitoarei Maica Domnului, o femeie bărbată pe nume Charlie (c-o şi întreabă unii, la un moment dat: "Da' ce nume-i ăsta, dragă?"), pe care-o joacă una, Adrianne Palicki, ce pare să aibă oarece şanse de viitor, dac-o nimeri vreodată şi pe mâna unor cineaşti neintraţi în moarte cerebrală - şi dacă o să-nveţe să mintă mai credibil la gazetă: că uite, zice fata-n caietul de presă că secvenţa naşterii o stresa aşa de tare, că-n ajunul filmării a făcut pe ea de frică şi noroc c-au venit nişte moaşe s-o şteargă la fund şi s-o-ncurajeze şi s-o-nveţe cum să joace de Oscar; iar zisa secvenţă, care se voia main event-ul filmului, cum ar fi şi trebuit, e un fâs total, Ioana Pavelescu-n "Osînda" Sergiului e cu zece clase peste.
Şi nu numai acolo regia numitului Scott Stewart sucksează. În genere, toţi interpreţii sunt puşi să se producă în stilul unor lemne urlătoare, şi nu trec cinci minute până să nu-ţi vină şi ţie să urli la vederea ideilor care-i trec printre perciuni - cum ar fi fibrilaţiile poporenilor când intră ăia-n ei şi-i apucă bâţu', sau faptul că al doilea simptom vizibil e că li se ascut dinţii ca la rechini, ca la rechini li se ascut dinţii, ştii, ca la rechini, sau mersul lor păienjenesc pe tavan fără alt motiv decât ca să fie nişte ţinte mai vizibile pentru puşcoacele poterei apostolice, sau trucurile permanent penibile menite să escamoteze sărăcia lucie a bugetului; toate, în frunte cu marele caft fratricid mare între Mihail şi Gavril, în biroul responsabilului de cantină: unul c-un buzdugan ninja mecanic, celălalt cu câte-o megamitralieră-n fiştecare mână ca Blazkowicz din Wolfenstein. Deci, Sfinţii Arhangheli au ajuns să se puşte-ntre ei cu muniţie de război - bine-am ajuns! Păi la o gugumănie ca asta, nici nu-i de mirare că i s-a tăiat lui Doamne-Doamne şi ne-a scenarizat o Judecată de Apoi stil joc 3-D. Aşa ne trebuie! Apropo, tăntălăii îndrugă, tot în cel caiet de presă, că cum se-nvârteau Paul Bettany şi Kevin Durand (un Gavril cum nici Mel Brooks n-ar fi visat!) atârnaţi în sfori, tot cărându-şi la şuturi, s-a zămislit un nou stil de arte marţiale, de-i zice Angel-Fu... te pomeneşti c-o fi pe bune, că-n lumea de azi, nu ne mai miră nimic.
Când calvarul în sfârşit se gată, şi Fecioara Charlie cu Jeep-Iosif şi pruncul se pierd în zarea şoselei, c-a văzut Scott Stewart "Terminator" şi i-a plăcut, trăsneşte aşa de tare a sechelă (inclusiv în sens patologic), încât te-aştepţi ca din clipă-n clipă plodul ăla să se scălâmbăie din scutece, chirăind cu accent godzillian: "Uăăă!" Păcat că nu le-a venit ideea - ar fi mers la fix.
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
9 martie, 2010, h. 20:00-21:04
Bucureşti, România
