Lembro mais dos Corvos (2018)

Unul din acele filme care amintesc că uneori un protagonist șarmant de care nu te poți desprinde - ca într-o hipnoză - e suficient pentru a transforma experiența vizionării într-una de neuitat, debutul în lungmetraj al lui Gustavo Vinagre captează o serie de monologuri ale unei femei trans, Julia, depănate pe durata unei nopți insomniace. Viața ei a fost plină de momente și contexte insolite: prostituată din rațiuni hedoniste, vedetă și regizoare de filme porno sau hoață de casete video, alegându-le doar pe acelea care nu păreau să intereseze pe nimeni - filme de artă de Ingmar Bergman sau de Woody Allen. Pasiunea cea mai mare și de durată a Juliei este, însă, cultura japoneză. Înfățișarea ei trădează, de altfel, astfel de influențe, trăsăturile faciale amintind de gheișele filmelor lui Mizoguchi, iar postura și îmbrăcămintea de blândele protagoniste ale filmelor lui Ozu, cineastul său favorit. Cel mai fascinant aspect al prezenței ei e tonul - delicat și trădând o inteligență vie - pe care îi povestește cineastului toate aceste lucruri, trecând de la un subiect la altul ca o Șeherezadă modernă. Ai putea-o asculta până la sfârșitul timpului dacă nu ar veni, nedorită și de nicăieri, dimineața.