Un film excelent despre drama migrației spre o lume "imaginată" mai buna, despre xenofobie, oameni care se consideră superiori trăind într-o țară cunoscuta, despre greutatea obținerii unui permis de ședere în acel El Dorado care nici pe departe nu se dovedește sa fie atât de atrăgător că în filmele Hollywoodiene unde în proporție covârșitoare nu se prezintă altceva decât oameni de succes in afaceri, partea bogata a Americii sau filme comerciale cu impuscaturi, roboti și pumni in gura. Cei care critica acest film să nu-și forțeze neuronul și așa suprasolicitat, sa se intoarca la Marvel, Jet Li sau Stattham. De asemenea pentru cei care apreciază filmele nicolaesciene impregnate de naționalismul socialist ceausist și care afirmă că filmele noi sunt proaste, le spun doar atat. De unde nu e, nici D-zeu nu cere. Un rol bun face Mădălina Manovici pe care am văzut-o și alaturi de Papadopol in Balaur, un alt film bun romanesc. Cinematografia romana recentă produce filme bune apreciate în străinătate dar neapreciate in tara datorita manelizarii și imbecilizării acestui popor cu producții proaste pline de hahaieli și prost gust.
sorin86
pe 17 Februarie 2021 22:27
La vreo 6 minute de film regisoarea și scenarista Uricaru se apucă să răspândească precum o piți de fezbuc, tâmpenia „doctorului” vasilescu cum că trasul curentului e o chestie pur românească, o închipuire. Așa de tare a prins în prostimea fudulă mitul acesta. Și atunci am aruncat filmul cât colo și am pus-o pe Uricaru pe lista de realizatori proști, cu ale căror „creații” nu merită să-ți pierzi vremea. Eject :)
kasmyn
pe 06 Decembrie 2019 21:24
destul de bun filmul si relecta adevarul despre faptul ca ar face orice romancele noastre pentru a ramine afara1!
xerses
pe 28 Mai 2019 08:43
Un film cu un subiect de mare actualitate si foarte bine realizat.
into_the_labyrinth
pe 27 Martie 2019 20:17
”Lemonade”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ioana Uricaru, film care a făcut ”valuri” anul trecut, a fost bine primit de critică: a câştigat Linxul de Aur pentru cel mai bun film în competiție, în cadrul FEST New Directors / New Films Festival de la Espinho din Portugalia. Lemonade a fost selecționat în peste 30 de festivaluri, achiziționat spre distribuție în 12 țări și a primit opt premii în festivaluri internaționale, printre care premiul pentru regie la Sarajevo Film Festival. A fost nominalizat la premiul pentru cel mai bun debut la Festivalul de la Berlin 2018 şi la cel mai bun film de debut în lungmetraj la Premiile Gopo 2019.
Înainte de a spune de ce mi-a plăcut acest film (chiar mi-a plăcut), să menţionez că m-a surprins oarecum premiul din Portugalia (în aparenţă a concurat cu filme care puteau fi considerate mai valoroase, dar nu mă pot pronunţa fiindcă nu le-am văzut, mi-am permis doar o presupunere), ceea ce ar putea duce la concluzia că filmul a fost supraapreciat, însă nu m-a mirat mai puţin decât ratarea Premiului Gopo la categoria amintită, unde câştigătorul pare o alegere discutabilă - adică sărim direct în extrema cealaltă.
Povestea este aparent simplă, Mara, o asistentă medicală româncă, se căsătoreşte cu un fost pacient, american, în încercarea de a obţine o carte verde pentru a lucra în SUA. Ea este o mamă de 30 de ani care trebuie să îi asigure viitorul băieţelului Dragoş, talentat, dar fără posibilităţi materiale prea mari.
Este şantajată de cel care trebuia să îi aprobe viza pentru America, acesta cerându-i în schimb anumite favoruri sexuale.
Un lucru ar fi putut strica, în acest context, filmul: prezentarea ”la extreme” a personajelor, adică fie excesiv de morale, fie excesiv de corupte. Punctul-cheie al acestei drame îl constituie realismul: nici eroina nu este chiar o ingenuă (deşi ne este prezentată, în fond, ca o femeie cinstită care luptă pentru copilul ei), dar nici americanul de la vize nu este vreun sfânt: dimpotrivă, ţinându-i un discurs dur despre corectitudine şi loialitate, se compromite singur, cerându-i servicii sexuale în schimbul acordării vizei.
Ce este, de fapt, acest miraj al traiului perfect şi fericit, decât o căutare a unui El Dorado modern, însă cu perspective destul de mari ca să nu obţii ceea ce ţi-ai dorit. Fireşte, nimeni nu vrea să trăiască în sărăcie, dar banii aduc oare fericirea? Iar obţinerea unui trai îmbelşugat se poate face fără compromisuri?
Filmul (o coproducţie România-Germania-Suedia-Canada) ne sugerează că nu.
Este mai mult decât evident un ”lanţ al slăbiciunilor” în care se dovedeşte că factorul moral este cel decisiv, indiferent pe teritoriul cărei ţări te-ai afla. Iar fericirea adevărată nu poate fi obţinută printr-o tranzacţie.
Pentru acest mesaj, convingător transmis, şi pentru (repet) realismul prezentării personajelor, consider filmul Ioanei Uricaru o reuşită.
Nu e vorba că ar avea un scenariu nemaiîntâlnit, ci că prezintă drama, până aproape de prăbuşire, a unei femei care încearcă să-şi asigure un trai mai bun făcând compromisuri minime.
Este bine că putem prezenta publicului nu neapărat un altfel de cinema, dar o viziune corectă asupra căutării sensului existenţial într-o lume care pare a-şi fi pierdut reperele şi valorile.
blackmore
pe 23 Martie 2019 12:44
Inca un film care dovedeste ca americanii sunt cel mai prost popor de pe pamant
sabinalin
pe 17 Martie 2019 22:59
America acest El Dorado spre care se indreapta cu speranta foarte multa lume, tara mareata in care si-ar dori cu totii sa traiasca, "pana si arabii", bunicii nostri i-au asteptat pe americani nestiind ca acestia ii vandusera deja rusilor, e drept ca si Churchill are contributia sa majora, daca-si mai facea cineva iluzii acestea ar trebui sa se fi spulberat deja, americanii sunt all right doar atunci cand vine vorba de interesele lor, democracy e doar iluzie pentru fraieri, si nu, nu sunt vandut rusilor, o lectie cinematografica surprinzatoare, Ioana Uricariu are un curaj teribil atunci cand demonteaza cu atata precizie visul american, e o premiera in cinematografia noastra, nu intamplator producator e Cristian Mungiu, ce similitudini intre domnu' Bebe si nemernicul care spulbera iluzii, buna prestatia Malinei Manovici, nu-i de mirare ca acest film n-a fost promovat in prim-plan la premiile Gopo, are totusi nominalizare la debut, concurenta aspra cu "Secretul fericirii", poate ca va castiga.
lili22
pe 17 Martie 2019 10:02
Un film mediocru , prost jucat.Pierdere de timp.Nerecomandabil.
user-5bdc1295d103e
pe 02 Noiembrie 2018 11:06
Nebunii care au creat acest film sigur au creierul mai mic decat un pahar cu limonada...
user-5bd5b65e84c63
pe 28 Octombrie 2018 15:15
Cel mai prost film văzut in ultimii ani. Tocmai ce mi am irosit 90 min din viata.
Laurul
pe 25 Octombrie 2018 23:14
La inceputul filmului am fost putin sceptic avand in vedere faptul ca s-a insistat poate prea mult pe scena de "abuz" in care a fost implicata actrita principala , scena din masina!
Insa incetul cu incetul filmul a intrat pe fagasul normal si lucrurile s-au asternut frumos si limpede asa incat nici nu mi-am dat sema cand au trecut cele 88 minute !
Recomand filmul din toata sinceritatea in special celor care tind sa fie invidioase pe persoanele care reusesc sa-si construiasca un viitor in alte state !
Înainte de a spune de ce mi-a plăcut acest film (chiar mi-a plăcut), să menţionez că m-a surprins oarecum premiul din Portugalia (în aparenţă a concurat cu filme care puteau fi considerate mai valoroase, dar nu mă pot pronunţa fiindcă nu le-am văzut, mi-am permis doar o presupunere), ceea ce ar putea duce la concluzia că filmul a fost supraapreciat, însă nu m-a mirat mai puţin decât ratarea Premiului Gopo la categoria amintită, unde câştigătorul pare o alegere discutabilă - adică sărim direct în extrema cealaltă.
Povestea este aparent simplă, Mara, o asistentă medicală româncă, se căsătoreşte cu un fost pacient, american, în încercarea de a obţine o carte verde pentru a lucra în SUA. Ea este o mamă de 30 de ani care trebuie să îi asigure viitorul băieţelului Dragoş, talentat, dar fără posibilităţi materiale prea mari.
Este şantajată de cel care trebuia să îi aprobe viza pentru America, acesta cerându-i în schimb anumite favoruri sexuale.
Un lucru ar fi putut strica, în acest context, filmul: prezentarea ”la extreme” a personajelor, adică fie excesiv de morale, fie excesiv de corupte. Punctul-cheie al acestei drame îl constituie realismul: nici eroina nu este chiar o ingenuă (deşi ne este prezentată, în fond, ca o femeie cinstită care luptă pentru copilul ei), dar nici americanul de la vize nu este vreun sfânt: dimpotrivă, ţinându-i un discurs dur despre corectitudine şi loialitate, se compromite singur, cerându-i servicii sexuale în schimbul acordării vizei.
Ce este, de fapt, acest miraj al traiului perfect şi fericit, decât o căutare a unui El Dorado modern, însă cu perspective destul de mari ca să nu obţii ceea ce ţi-ai dorit. Fireşte, nimeni nu vrea să trăiască în sărăcie, dar banii aduc oare fericirea? Iar obţinerea unui trai îmbelşugat se poate face fără compromisuri?
Filmul (o coproducţie România-Germania-Suedia-Canada) ne sugerează că nu.
Este mai mult decât evident un ”lanţ al slăbiciunilor” în care se dovedeşte că factorul moral este cel decisiv, indiferent pe teritoriul cărei ţări te-ai afla. Iar fericirea adevărată nu poate fi obţinută printr-o tranzacţie.
Pentru acest mesaj, convingător transmis, şi pentru (repet) realismul prezentării personajelor, consider filmul Ioanei Uricaru o reuşită.
Nu e vorba că ar avea un scenariu nemaiîntâlnit, ci că prezintă drama, până aproape de prăbuşire, a unei femei care încearcă să-şi asigure un trai mai bun făcând compromisuri minime.
Este bine că putem prezenta publicului nu neapărat un altfel de cinema, dar o viziune corectă asupra căutării sensului existenţial într-o lume care pare a-şi fi pierdut reperele şi valorile.
Insa incetul cu incetul filmul a intrat pe fagasul normal si lucrurile s-au asternut frumos si limpede asa incat nici nu mi-am dat sema cand au trecut cele 88 minute !
Recomand filmul din toata sinceritatea in special celor care tind sa fie invidioase pe persoanele care reusesc sa-si construiasca un viitor in alte state !