Comentarii Comentează
  • margott
    pe 25 Ianuarie 2014 23:07
    Lena - o adolescenta atipica. E supraponderala, insa nu e complexata deloc. Ca majoritatea fetelor de varsta ei, viseaza la printul cel frumos calare pe cal alb. Stim de la bun inceput de unde a mostenit caracterul promiscuu, usurinta cu care accepta sa intretina relatii intime. La fel - lipsa de respect de sine, de autostima, de consideratie fata de propria persoana. N-a avut cine s-o invete toate aceste lucruri, unica-i prietena de aceeasi varsta e la fel de precoce ca ea in probleme de... viata. Gaseste placere in orele de dans modern, unde se poate exprima liber si unde se poate abandona dansului. De altfel, e o persoana langa care oamenii nu se plictisesc. Si care ar putea avea o alta soarta decat a avut mama ei. Il cunoaste pe Daan si dintr-odata viata ei capata un sens : iubeste. Dar il iubeste pe Daan sau doar ideea de a iubi si de a fi iubita pentru ceea ce e ? Il iubeste pe acel Daan pe care il "vede" imaginatia ei febrila sau pe acel Daan real ? Cunoaste dezamagire dupa dezamagire, care insa o vor cali sa mearga mai departe, cu orice pret. In final, caderea. O pasare al carei zbor s-a frant brusc. N-a avut pe nimeni langa ea s-o prinda.