Les adoptés (2011)

Incep prin a spune ca Melanie Laurent, dupa parerea mea, n-ar fi trebuit sa se faca niciodata actrita. E ingrozitor de rigida, rasul ii suna fals, probabil ca nici in viata reala nu rade prea mult, iar privirea si intreaga-i atitudine glaciala o fac si mai antipatica. Insa ca regizoare ar avea ceva potential, plus ca sensibilitatea tipic frantuzeasca o recomanda pentru astfel de drame, cum e cea de fata. Pacat insa ca scenariul capoteaza dupa prima jumatate de ora intr-o dramoleta ieftina si lacrimogena, cu pretentii de film moralizator despre importanta familiei si despre cum isi strang randurile membrii unei familii la ceas de cumpana. Mi-ar fi placut mai mult ca filmul sa aiba liniaritate, ca subiectul celor doua surori nedespartite din copilarie, dar separate la maturitate de EL, sa fi fost dus pana la capat, un subiect extrem de ofertant si cu mult mai interesant decat lacrimogenitatile ieftine care abunda in a doua jumatate de film. Iar actrita din rolul Marinei a fost o alegere inspirata, o femeie calda, cu o privire senina si un zambet luminos, si care, cu atat mai mult e credibila, autentica, in rolul femeii nevoite sa se imparta, si chiar sa aleaga, intre cele doua persoane importante din viata ei : iubit si sora. Sunt convinsa ca un astfel de subiect intalnesti la tot pasul, lucru care il face cu atat mai veridic si iti permite astfel sa te pui lejer in pielea unora dintre personaje.