Părerea criticului
Westernul The Sisters Brothers, turnat pațial în România, cu Joaquin Phoenix și John C. Reilly protagoniști, a deschis vineri la București American Independent Film Festival, în prezența regizorului francez Jacques Audiard (Palme d'Or pentru Dheepan în 2015, Ursul de Aur în 2005 pentru De battre mon coeur s'est arrêté).
Jacques Audiard conturează, pe fundalul Vestului Sălbatic, aceeaşi temă culturală europeană a binelui nuanţat, a evoluţiei de personaj şi a unor valori contemporane complexe.
Western cu elemente de dramedie, filmul este o încercare îndrăzneaţă pentru regizorul francez Jacques Audiard, care nu merge pe tiparul westernurilor tradiţionale, ci combină stilul dramatic şi complexitatea personajului care e marca lui (să ne amintim de filmele Un prophète, 2009, De battre mon coeur s'est arrêté) cu notele comice, totul pe fundalul goanei după aur din America secolului XIX. Rezultatul este captivant de urmărit.
Fraţii Sisters, doi bandiţi de western, îşi descoperă - unul mai mult, celălalt mai puţin - latura sensibilă şi morală. Fireşte, călare şi printre împuşcături. Nu că bandiţii nu ar putea avea o latură morală, dar dacă genul acesta de dileme merge la un tânăr european, new-yorkez sau la un imigrant de pe străzile Europei, pentru fanii westernului este o digresiune care surprinde când are loc în faţa saloon-ului.
Datorită romanului semnat de Patrick deWitt pe care îl ecranizează, în film nu lipsesc note culturale şi politice: în centrul intrigii se află un personaj interesant, om de ştiinţă (chimistul jucat de Riz Ahmed), cu ideile unei societăţi ideale şi utopice.
Tema mântuirii morale a unui personaj care îşi descoperă conştiinţa este vizibilă şi aici, ca în mai toate filmele cineastului Jacques Audiard. Personajele au o profunzime interesantă şi de multe ori chiar aceasta e sursa comicului. Şi finalul este unul fericit, însă nu e un happy-end de Hollywood, ci un happy-end înţelept al filmului european: Audiard nu îşi omoară personajele, le lasă să „crească”.
Scenografia este la înălţime şi i-ar face invidioși pe un Clint Eastwood sau John Ford, la fel realismul scenelor cu împuşcături, dar acţiunea filmului şi structura dramatică au puţine în comun cu un western.
Peisajele ar tăia răsuflarea dacă li s-ar da mai multă importanţă, pentru că - deşi plasat în munţii şi în preeriile Oregonului - acţiunea ar putea încăpea pe o scenă de teatru.
Gros-planul este aproape inexistent cu excepţia scenei de la început şi a perspectivei casei părinteşti, Audiard fiind interesat de dialogurile dintre cei doi frați Sisters și psihologia lor.
Jacques Audiard conturează, pe fundalul Vestului Sălbatic, aceeaşi temă culturală europeană a binelui nuanţat, a evoluţiei de personaj şi a unor valori contemporane complexe.
Western cu elemente de dramedie, filmul este o încercare îndrăzneaţă pentru regizorul francez Jacques Audiard, care nu merge pe tiparul westernurilor tradiţionale, ci combină stilul dramatic şi complexitatea personajului care e marca lui (să ne amintim de filmele Un prophète, 2009, De battre mon coeur s'est arrêté) cu notele comice, totul pe fundalul goanei după aur din America secolului XIX. Rezultatul este captivant de urmărit.
Fraţii Sisters, doi bandiţi de western, îşi descoperă - unul mai mult, celălalt mai puţin - latura sensibilă şi morală. Fireşte, călare şi printre împuşcături. Nu că bandiţii nu ar putea avea o latură morală, dar dacă genul acesta de dileme merge la un tânăr european, new-yorkez sau la un imigrant de pe străzile Europei, pentru fanii westernului este o digresiune care surprinde când are loc în faţa saloon-ului.
Datorită romanului semnat de Patrick deWitt pe care îl ecranizează, în film nu lipsesc note culturale şi politice: în centrul intrigii se află un personaj interesant, om de ştiinţă (chimistul jucat de Riz Ahmed), cu ideile unei societăţi ideale şi utopice.
Tema mântuirii morale a unui personaj care îşi descoperă conştiinţa este vizibilă şi aici, ca în mai toate filmele cineastului Jacques Audiard. Personajele au o profunzime interesantă şi de multe ori chiar aceasta e sursa comicului. Şi finalul este unul fericit, însă nu e un happy-end de Hollywood, ci un happy-end înţelept al filmului european: Audiard nu îşi omoară personajele, le lasă să „crească”.
Scenografia este la înălţime şi i-ar face invidioși pe un Clint Eastwood sau John Ford, la fel realismul scenelor cu împuşcături, dar acţiunea filmului şi structura dramatică au puţine în comun cu un western.
Peisajele ar tăia răsuflarea dacă li s-ar da mai multă importanţă, pentru că - deşi plasat în munţii şi în preeriile Oregonului - acţiunea ar putea încăpea pe o scenă de teatru.
Gros-planul este aproape inexistent cu excepţia scenei de la început şi a perspectivei casei părinteşti, Audiard fiind interesat de dialogurile dintre cei doi frați Sisters și psihologia lor.
