Les invisibles (2012)

S-au născut între cele două războaie, locuiesc în sudul Franței și sunt departe de orice stereotip cu privire la "stilul de viață gay". De fapt, sunt dovada vie a faptului că, la fel cu heterosexualii, oamenii LGBT au mai degrabă vieți decât "stiluri de viață". Povestesc încet, în registru intim, însă poveștile lor de viață, pe parcursul a decenii de prejudecăți și de intoleranță, sunt simultan aspre și explorate într-un mod tandru: anii în care totul în jur le spunea că a fi gay e nenatural și murdar, când au trebuit să lupte pentru ideea că orientarea sexuală e genetică și nu electivă, când - uneori - au ajuns la punctul în care nu mai simțeau nicio dorință de a trăi.

Însă poveștile pozitive predomină. Regizorul Sebastien Lifshitz știe să le lase subiecților săi spațiu pentru respirație, pentru rememorare, pentru râs în hohote sau chiar pentru a-i ofensa delicat pe cei mai pudici dintre noi. Candoarea confesiunilor nu le face mai puțin politice: încorporând un material de arhivă spectaculos, Cei invizibili notează și momentele în care un destin individual aparent apolitic se intersectează dramatic cu mișcarea gay și cu mișcarea feministă, sau când o fotografie de stradă din timpul unui marș gay, ajunsă în Paris Match, forțează pe cineva să-și admită public orientarea sexuală până atunci atent camuflată. Cei invizibili e povestea delicată și profund umană a unsprezece vieți normale care se întâmplă să aibă homosexualitatea înscrisă în ADN. "Oamenii mă tot întreabă de ce sunt homosexual. Eu nu întreb pe nimeni de ce-i place vinul. Ei bine, mie îmi plac bărbații."