Părerea criticului
Nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin și câștigător al premiului juriului la Cannes, Mizerabilii/Les Misérables, lungmetrajul de debut al regizorului Ladj Ly, ajunge pe marile ecrane din România pe 24 ianuarie, distribuit de Independența Film.
Cu siguranță filmul lui Ladj Ly nu este o nouă ecranizare a cărții lui Victor Hugo, dar celebrul scriitor ar fi fost mândru de filmul care descrie tensiunile sociale din periferia pariziană (ce e drept, nu e coincidență că periferia se suprapune cu locația hanului familiei Thenardier, personaje din Mizerabilii, iar eroii filmului amintesc această suprapunere în treacăt).
Cei trei protagoniști sunt polițiști francezi din brigada împotriva criminalității (BAC), o grupare de elită care patrulează străzile periferiei, pe care violența stă mereu să explodeze. Totuși, nu e vorba de o echipă SWAT: pe străzile periferiei, vorba potrivită, informatorii din cartier și vigilența fac mai mult decât armele, pregătite totuși pentru orice eventualitate. Unul dintre polițiști vine dintr-un oraș mic: doar aparent neștiutor, are calmul, omenia și discernământul pe care se presupune că îl are un om al legii. Ceilalți doi, unul alb și unul de culoare, cel de-al doilea evident fiu al periferiei și fost băiat de cartier, sunt doi polițiști cu școala străzii: nu se erijează în eroi (așa ca la Hollywood) dar știu să fie băieți răi, să se „combine” la mici ilegalități și din când în când să recurgă la forță, deși își dau seama ca escaladarea unei situații violente se poate întoarce repede împotriva lor.
Inspirat din revoltele anului 2005 din Paris, declanșate de moartea a doi tineri în timpul unui raid al forțelor de ordine, Mizerabilii prezintă o perspectivă provocatoare a sărăciei și violențelor de la periferia Parisului, locul în care Ladj Ly a crescut
Până aici am găsi multe asemănări cu Training Day, însă - deși este o „inițiere” în lumea polițiștilor de cartier - veteranii nu sunt la fel de vicioși: dornici mai degrabă să se întoarcă întregi acasă, își respectă și își detestă în același timp „clienții” pe care trebuie să îi supravegheze.
Printre ei, un fost delincvent devenit imam și poate singurul promotor al stabilității și echilibrului în această lume care stă să explodeze; un primar de culoare – autointitulat așa – care gestionează taxele de protecție și care e interfața cu poliția, mame furioase, tineri delincvenți juvenili organizați în bande.
Când un furt – aparent comic – amenință să degenereze într-un conflict între un clan de artiști de circ și locuitorii periferiei, situația – pe care polițiștii încearcă să o gestioneze – va scăpa de sub control. Odată ce violența se va instala, însăși principiile polițiștilor și solidaritatea echipei lor va fi pusă la încercare. Și odată ce polițiștii riscă să devină ei înșiși ținte sau victime, situația va deveni tot mai incertă.
Acestă poveste despre periferii și despre tensiunile sociale și rasiale din Franța este, în același timp, un avertisment, un îndemn la conciliere, o relatare a unei copilării petrecute în mediu defavorizat.
Cu siguranță filmul lui Ladj Ly nu este o nouă ecranizare a cărții lui Victor Hugo, dar celebrul scriitor ar fi fost mândru de filmul care descrie tensiunile sociale din periferia pariziană (ce e drept, nu e coincidență că periferia se suprapune cu locația hanului familiei Thenardier, personaje din Mizerabilii, iar eroii filmului amintesc această suprapunere în treacăt).
Cei trei protagoniști sunt polițiști francezi din brigada împotriva criminalității (BAC), o grupare de elită care patrulează străzile periferiei, pe care violența stă mereu să explodeze. Totuși, nu e vorba de o echipă SWAT: pe străzile periferiei, vorba potrivită, informatorii din cartier și vigilența fac mai mult decât armele, pregătite totuși pentru orice eventualitate. Unul dintre polițiști vine dintr-un oraș mic: doar aparent neștiutor, are calmul, omenia și discernământul pe care se presupune că îl are un om al legii. Ceilalți doi, unul alb și unul de culoare, cel de-al doilea evident fiu al periferiei și fost băiat de cartier, sunt doi polițiști cu școala străzii: nu se erijează în eroi (așa ca la Hollywood) dar știu să fie băieți răi, să se „combine” la mici ilegalități și din când în când să recurgă la forță, deși își dau seama ca escaladarea unei situații violente se poate întoarce repede împotriva lor.
Inspirat din revoltele anului 2005 din Paris, declanșate de moartea a doi tineri în timpul unui raid al forțelor de ordine, Mizerabilii prezintă o perspectivă provocatoare a sărăciei și violențelor de la periferia Parisului, locul în care Ladj Ly a crescut
Până aici am găsi multe asemănări cu Training Day, însă - deși este o „inițiere” în lumea polițiștilor de cartier - veteranii nu sunt la fel de vicioși: dornici mai degrabă să se întoarcă întregi acasă, își respectă și își detestă în același timp „clienții” pe care trebuie să îi supravegheze.
Printre ei, un fost delincvent devenit imam și poate singurul promotor al stabilității și echilibrului în această lume care stă să explodeze; un primar de culoare – autointitulat așa – care gestionează taxele de protecție și care e interfața cu poliția, mame furioase, tineri delincvenți juvenili organizați în bande.
Când un furt – aparent comic – amenință să degenereze într-un conflict între un clan de artiști de circ și locuitorii periferiei, situația – pe care polițiștii încearcă să o gestioneze – va scăpa de sub control. Odată ce violența se va instala, însăși principiile polițiștilor și solidaritatea echipei lor va fi pusă la încercare. Și odată ce polițiștii riscă să devină ei înșiși ținte sau victime, situația va deveni tot mai incertă.
Acestă poveste despre periferii și despre tensiunile sociale și rasiale din Franța este, în același timp, un avertisment, un îndemn la conciliere, o relatare a unei copilării petrecute în mediu defavorizat.
