-
Xander11pe 26 Decembrie 2023 19:37Un film exceptional. 4 parti, 1h30' fiecare, dar a meritat pe deplin timpul petrecut. Un fost ocnas prntru ca furase o paine si fusese inchis la ocna, Jean Valjean (G.D.), reuseste sa se schimbe, dupa ce intai, imediat ce iasa din inchisoare, sufletul lui este rascumparat cu 2 sfesnice din argint daruite de catre un preot. Peste 6 ani, devine primarul unui oras, apoi adopta o fetita pe care o creste cum stie mai bine, pe Cosette, si pentru ca a devenit un om bun, are puterea sa-i ierte pe toti cei care ii gresesc, chiar si pe inspectorul care-l urmarea mereu, Javert, dandu-i ocazia sa-l aresteze, chiar dupa ce-l elibereaza pentru ca inspectorul fusese "arestat: de catre revolutionari. Salveaza din acea revolta viata iubitului lui Cosette, pe Marius, acestia se casatoresc, Javert il iarta si apoi se sinucide, iar Jean Valjean moare in casa lui, nu inainte de a-i destainui lui Marius secretul sau despre cine e cu adevarat.Merita orice clipa si ar fi fost bine sa aiba mai multe parti. Din pacate, societatea de astazi nu-i ofera unui om, pe cale cinstita, sa se reabiliteze. Gerard Depadieu si John Malkovich interpreteaza 2 roluri de exceptie. Nota 10+.
-
carmen_angelus_romilape 10 Septembrie 2018 09:52O varianta foarte buna, constituita in patru parti, al ecranizari acestei nuvele, cu o desfasurare al actiunilor fidela textului scris, in care exceleaza doi buni, mari actori francezi: Gérard Depardieu si John Malkovich
-
daniel_lovellpe 13 Decembrie 2015 13:30Am vazut acest film si mi-a placut foarte mult. Stie cineva de unde se poate cumpara dvd cu subtitrare in romana?
-
conttype 05 Aprilie 2014 00:49John Malkovich isi face rolul vietii lui in acest film,cel mai bun Javert din istoria cinema-ului,dar Jean Valjean nu a fost din pacate pe masura lui Javert,cel mai bun Jean Valjean jucat vreodata de un actor va ramane tot cel inerpretat magistral de un alt Jean,Jean Gabin.Pacat ca cei doi mari actori nu s-au intalnit.Timpul le imparte si desparte pe toate.
-
matew10pe 02 Aprilie 2012 12:00O adaptare fidela a romanului lui Victor Hugo. Avem parte de o distributie de exceptie: Malkovich, neobositul si viclenul inspector, un rol ce-i vine manusa, Depardieu un Valjean natural, inteligent atat din punct de vedere al limbajului non verbal cat si a replicilor sale de efect. Mi-au placut partiturile celor doi tineri indragostiti. O data in plus Hugo pune in valoare puritatea si naturaletea a doua elemente luminoase in o perioada tulbure din Franta secolului XIX. Un film atat pentru romantici cat si pentru cei pasionati de istorie, aventura si epici dezvoltate.
-
portofelpe 24 Ianuarie 2011 20:01In acest film G D face un mare rol alaturi de John Malkovich , e o ecranizare foarte reusita , nu stiu daca e cineva sa n-o fi urmarit-o.