Letters from Iwo Jima (2006)

Am citit câteva opinii pe aici și sunt de acord cu vreo două: filmul se desfășoară calm, lent și există riscul să nu te prindă, însă vorbim și despre căutarea umanului într-un context inuman, cum spune Pitbull. Scenariul este original, bazat pe refacerea poveștii în urma lucrurilor personale culese după ani de la război.. La fel și ideea de a merge și de a încerca să încetinească avansul dușmanului, cu toate că expediția militară este una sinucigașă. Nota 8

Eroii adevărați mor pe câmpul de lupta datorita vitejiei..un film reușit care te tine conectat pe tot parcursul lui,are si o poveste frumoasa si trista,mai mult s-a pus accent pe câmpul de lupta si bine a fost gândită treaba asta deoarece înfățișează curajul cât si demnitatea pentru ceea ce înseamnă sa mori pentru patrie..Merita vizionat!

la 45 ani Ken Watanabe = General Tadamichi Kuribayashi convinge japonezi sa moara ca sa intarzie invazia Japoniei cu ore

Regia Clint Eastwood

Total lipsit de eroism exacerbat, acte marete de vitejie si grandomanie pe de o parte, fara actiuni super fantasmagorice si efecte speciale deosebite, super productia Clint Eastwood-iana cucereste printr-o factura cu totul grandioasa, plina de sentimente profunde si realism.

Un film dur si emotionant, care prezinta realitatea dura a razboiului din perspectiva japonezilor.

Pana sa vad acest film istoric+razboi Letters from Iwo Jima, Saving Private Ryan era cel mai bun film de razboi vazut de mine, insa dupa vizionarea filmului Letters From Iwo Jima, pot spune ca in clasamentul meu personal Letters from Iwo Jima l-a detronat. Probabil ca vor exista cativa care sa nu fie de acord cu aceasta afirmatie dar este parerea mea PERSONALA. Care sunt diferentele dintre cele doua filme de razboi in viziunea mea? Prima diferenta - Saving Private Ryan este mai bun din punct de vedere al joucului actoricesc colectiv. Nu poti compara din punct de vedere al talentului actoricesc, niste actori cunoscuti in toata lumea ca: Tom Hanks, Matt Damon, Vin Diesel, Paul Giamatti si Tom Sizemore cu actorii din Letters from Iwo Jima, cunoscuti probabil doar in tara lor. (Japonia) Aceasta prima diferenta este in favoarea celebrului, Saving Private Ryan, insa a doua diferenta si cea care pt mine conteaza mai mult este de partea filmului, Letters from Iwo Jima. Si aceea este mesajul si povestea reala mult mai impresionanta, socanta si emotionanta.

Povestea din Letters from Iwo Jima, este 100% reala si are la baza ultima mare rezistenta nipona in fata americanilor. Batalia de pe insula Iwo Jima, din perioada 19 februarie – 26 martie 1945.
In timp ce in Saving Private Ryan avem o poveste in proportie de aprox. 80% fictiva. Singurele intamplari reale din Saving Private Ryan sunt cele de la inceputul filmului (primele 20-30 min ale lung-metrajului de aproape 3 ore) si anume momentele debarcarii trupelor aliate (SUA, Canada, Franta (partea neocupata de catre nazisti in acel moment) Marea Britanie si Polonia) pe plajele nisipoase din Normandia. Debarcare ce a avut ca scop eliberarea Frantei de sub ocupatia nazista. Aceste momente au fost singurele din film care chiar s-au petrecut in realitate in timpul celui de al doilea razboi mondial. Debarcare ce a avut loc in perioada 6 iunie – 25 august 1944 si a avut ca rezultat victoria decisiva a aliatilor.
In afara de momentele debarcarii povestea filmului Saving Private Ryan este FICTIVA. De altfel si pe IMDb genul filmului este: Drama, Razboi si actiune in timp ce la filmul Letters from Iwo Jima, la genul filmului afisat apare: Drama, ISTORIC, Razboi.

Letters from Iwo Jima, a fost printre cele 5 filme nominalizate la gala OSCAR din februarie 2007 la categoria suprema - Cel mai bun film al anului 2006. A pierdut marele premiu in fata filmului The Departed. Eu spun (parere personala) ca Letters from Iwo Jima ar fi trebuit sa castige marele premiu.
La inceput m-am gandit, am anticipat ca este un film istoric bun regizat de legendarul Clint Eastwood si atat, dar dupa vizionare am spus ca este o CAPODOPERA a genului de neratat. Film ce mi-a lasat o impresie emotionanta dar in acelas timp minunata

Ce nu mi-a placut in schimb, nu neaparat la film ci atunci in 1945 a fost mentalitatea armatei imperiale Japoneze de a nu oferi niciun sprijin militar soldatilor de pe insula Iwo Jima, soldati niponi depasiti numeric la toate capitolele. A fost o batalie pierduta inainte sa inceapa. Afirmatie mentionata si in film. Adica nu poti sa opui rezistenta cand ai un efectiv de 18 061 de militari japonezi in fata unui efectiv de 70 000 de soldati americani. Ce si-a spus comandamentul armatei japoneze in viziunea mea: Hai sa trimitem acesti soldati sa moara pt o cauza nobila mai exact pt imparat si tara. Acum in 2016 asemenea mentalitate ''antica'' n-ar mai fi valabila in nici o armata a vreunui stat. 18061 de soldati japonezi. Soldati cu familii (sotii, copii, mame, tati, frati)

Am observant ca soldatii japonezi incoltiti alegeau sa comita sinucideri rituale decat sa se predea americanilor. Ca o diferenta la noi (la crestini) este cel mai mare pacat sa comiti un asemenea gest extrem si anume sinuciderea. Este catalogata ca predarea in mana diavolului. Si dupa cum toti crestinii ortodocsi stim, acei crestini care recurg la sinucidere n-au parte de traditionala slujba de inmormantare facuta de preoti.
Lupta de pe insula din pacific, Iwo Jima, a fost pt soldatii supravietuitori (in cazul de fata acei soldati au fost 99% de nationalitate americana) o batalie de povestit nepotilor si in acelas timp, o batalie care i-au marcat pe viata.

Scenele de actiune sunt foarte bune insa sunt prea multe cadre statice,cum ar fi discutiile lungi si fara rost si citirea scrisorilor.....

un film inspirat din fapte reale ce are la baza cel de-al doilea razboi mondial dintre japonezi si americani,un scenariu bine realizat de Eastwood ce surprinde foarte bine cultura japoneza nu este cel mai bun film despre razboi insa e unul ce merita vazut

Nu sunt un mare admirator al actorului Clint Eastwood, hoinarul cu haine soioase din filmele western, care rade tot, cu faciesul lui aparte, dar sunt un mare fan al regizorului Clint Eastwood, care este mult mai bun decat actorul. Am vazut acest Letters from Iwo Jima de trei ori pana acum si cu siguranta o sa-l mai revad in viitor. Este unul dintre cele mai bune filme de razboi facute vreodata, concurand chiar cu capodopere gen Saving Private Ryan. Razboiul vazut din perspectiva japonezilor care si-au dat viata pentru apararea insulei Iwo Jima a reusit sa ma impresioneze profund. Iata ca ni se arata (chiar de catre un american) ca si inamicii americanilor sunt si ei oameni, au sentimente, tariri, familii si destine tragice. Spre deosebire de Flags of Our Fathers , realizat in acelasi an 2006, care prezinta aceeasi poveste, dar din perspectiva americana, acest Letters from Iwo Jima mi se pare mult mai bun, mai solid, cu personaje mult mai bine creionate. Un film special ce trebuie neaparat vazut de orice cinefil si nu numai, un film atat de bun incat oricand il poti revedea cu placere, ca si cum ar fi prima data.

Un film foarte bun, mi-a placut mult ideea de a vedea un film si din cealalta perspectiva(inamicii americanilor). O dar stai de ce am spus eu asta? O sa sara sa imi ceara detalii Crisstyan25 :))). Du-te bai omule in alta parte daca nu ai unde posta.

am observat ca in ultimii ani Clint Eastwood s-a axat si a pus mult accent pe filme cu o nota foarte mare de "drama",in prea putine punand aspect pe actiune s.a.m.d
In cateva din ele chiar a intervenit starea de plictiseala..vezi Gran Torino,Hereafter.. incluzandu-l si pe acesta...

Acest film este mai mult de un film de război, chiar dacă nu este ca Saving Private Ryan. Cele mai emoţionante momente au fost manipulate foarte elegant şi delicate de Eastwood si cinematografie a fost fantastica

Recomand cu mare placere acest film! Un mare imperiu si o cultura deosebita , Japonia. Fata de americani acest popor are o istorie magnifica si este de invidiat cum acesti oameni sau sacrificat pentru onoarea si mandria acestui popor maret! Pacat ca s-a pierdut razboiul si din pct-ul de interese al nostru , ca aliat al nostru in al 2-lea razboi mondial! Pacat pt ca istoria era scrisa altfel acum iar ciuma rosie era starpita definitiv din istorie!

Un film foarte bun. Emoţionant pe alocuri şi cu un joc bun al actorilor.

un film foarte bun !!!!!
m-a impresionat foarte tare povestea privita din celalalt unghi, al japonezilor ...
chiar merit vazut acest film !!!!

mi-a placut filmu asa ca poveste...da este foarte linistit...Clint Eastwood a facut un film bun

Este extrem de greu de descris acest film...Clint Eastwood a facut o treaba grozava insa anumite momente sunt false...Nu exista soldat japonez care sa crute viata unui american in plin razboi...Japonezii anilor 40 erau creatia unui regim absolut criminal,in care viata soldatilor nu valora nimic...Clint Eastwood a incercat as puna intr-o lumina mai buna armata japoneza ,insa nu poti sa privesti cu mila gandindu-te la atcul de la Pearl Harbor(cauza directa a razboiului)...Acest fanatism patriotic ,in opinia mea este lipsa de umanitate si inteligenta...Japonezii pur si simplu se aruncau in valul de gloante,condusi de o ora pura pentru poporul american...Daca privim la situatia Japoniei dupa inchierea razboiului mondial,vedem o tara absolut devastata,mult inferioara Romaniei...Astazi Japonia ,este una dintre cele maim mari puteri economice,iar Romania pierduta undeva in "criza"...Filmul este sub asteptarile mele ...Seria "The Pacific" spune perfect povestea acestui crunt razboi...

A fi om într-un context inuman - Letters From Iwo Jima

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
februarie 2007

Războiul din Pacific n-a avut nimic eroic. La fel ca tot ansamblul marii conflagraţii a secolului XX, cu cele două etape ale sale (impropriu numite "războaie mondiale"), n-a fost decât un scenariu cinic menit să impună prin forţă o nouă împărţire a sferelor de influenţă politico-economică în lume. Aici, miza era jumătatea de nord a Pacificului, vizată să devină în cea mai mare măsură posibilă o "mare nostrum Americana". Pentru a înfrânge dominaţia imperiului nipon aspra zonei, yankeii îmbrăţişaseră o viziune întinsă pe mai multe decenii, dar dependentă direct de rezultatul primilor patru ani ai conflictului armat. Jocul demarase în 1941, an presărat cu provocări şi umilinţe la adresa Japoniei, doar-doar va reacţiona - ceea ce a şi făcut, într-un târziu de 7 decembrie la Pearl Harbor, cu ştirea şi acordul tacit ale lui Roosevelt, pe care O.S.S.-ul îl anunţase încă de-o săptămână despre iminenţa atacului (scenariu regăsit şi îmbunătăţit peste şaptezeci de ani, în 9 septembrie la W.T.C.). Din acel moment, mersul războiului devenise ireversibil. S.U.A. aveau pretextul de a interveni alături de Regatul Unit şi Uniunea Sovietică (aşa cum scria în text), nu de partea Axei, cum l-ar fi tentat pe Truman la un moment dat, în '41, când încă mai era senator - ceea ce au şi făcut. Începând cu Midway, au măturat irezistibil arhipelagurile din Pacific, pregătindu-se să-şi aducă Japonia sub călcâi - sub ambele călcâie, căci au călcat în picioare şi Hiroshima, şi Nagasaki. Restul e... la fel de istorie pe cât fusese şi începutul.

În această configuraţie strategică, insulei Iwo Jima îi revenea un rol esenţial - acela de a deveni principala bază pentru ofensiva finală asupra Japoniei. Importanţa ei era vădită, iar disputa, dinainte jucată: în februarie 1945, Japoniei nu-i mai rămăsese nici măcar iluzia victoriei. Flota navală şi cea aeriană erau decimate, resursele se isprăviseră, iar trupele imperiale nu mai puteau decât să încerce o rezistenţă disperată în faţa invaziei inexorabile a unei armate care avea capacitatea de a se reînnoi la nesfârşit. Guvernanţii Împăratului ştiau că soarta ţării era pecetluită, şi continuau lupta exclusiv din patriotism şi spirit al onoarei, conştienţi că fiecare sacrificiu însemna încă o zi de libertate câştigată pentru copiii lor.

Acest "fatalism eroic" (cam singura formă de eroism prezentă la Iwo Jima) caracteriza trupele nipone postate pe insulă, ştiind dinainte că erau osândite - şi reprezintă principalul substrat al filmului. Providenţa a făcut ca respectiva stare de spirit să fie transpusă în corespondenţa Generalului Locotenent Tadarnichi Kuribayashi, publicată ulterior de Tsuyuko Yoshida în volumul Scrisori de la comandantul suprem - aflat la originea scenariului construit de Iris Yamashita, împreună cu numeroase alte misive ale militarilor de pe Iwo Jima, care n-au apucat să mai fie trimise familiilor şi au aşteptat într-un pachet îngropat pe insulă timp de peste şaizeci de ani.

Sub acest aspect, strict istorico-informativ, se descifrează "coperţile" filmului - cele două scurte secvenţe contemporane, în care nişte muncitori japonezi din zilele noastre explorează tunelurile din Iwo Jima şi descoperă pachetul cu scrisori. În rest, povestea se structurează temporal strict la nivelul trecutului, urmărind destinele acelor militari condamnaţi a priori cu o meticulozitate şi sobrietate cvasi-documentare.

Pariul pe care şi-l asumă astfel Spielberg, cu obsesiile lui despre Al Doilea Război Mondial (Empire of the Sun, Schindler's List, Saving Private Ryan etc.), e realmente dificil - şi câştigat, fără îndoială, prin inspiraţia de a fi încredinţat proiectul unui regizor serios şi non-veleitar, cum s-a dovedit în ultimii ani Clint Eastwood (una dintre rarele instanţe când un actor convertit nu sare nici peste cal, nici pe sub el). Cum spuneam, Eastwood beneficiază din start de un material scriptic foarte solid, care-l înscrie ca regizor pe un drum dificil, dar clar (ori reuşeşti cu brio, ori ratezi lamentabil): subiect istoric, roman epistolar-documentar, scenariu marcat de aceste date şi transpunându-le într-o structură dramaturgică pe cât de specială, pe atât de riguroasă. Ca atare, autorul optează pentru o viziune detaşată, echilibrată, obiectivă, lăsând să se contureze treptat perspectivele eminamente umane care compun drama acestui episod legendar al istoriei.

Lucru de la sine înţeles, principalul privitor este Generalul Kuribayashi, compus expresiv şi subtil de Ken Watanabe (nominalizat în 2004 la Oscar pentru rolul secundar al lui Katsumoto, din The Last Samurai), care dă viaţă unui luptător pe cât de genial ca tactician, pe atât de sensibil şi rafinat ca om. În jurul lui evoluează câteva arhetipuri, dintre care se disting soldatul Saigo (omul simplu cu nevastă şi copil - Kazunari Ninomyia), locotenentul Ito (tipul de ofiţer brutal şi limitat, eminamente cazon, căruia-i e refuzată până şi şansa unui sacrificiu voit "eroic" şi, în fond, doar ridicol şi isteric - Shidou Nakamura), baronul Nishi (ofiţerul de modă veche, dandy şi onorabil, călăreţ campion, al cărui cal e măcelărit primul de bombele yankeilor - Tsuyoshi Ihara), Shimizu (fostul poliţist militar urât de toţi sub suspiciunea de a fi turnător, în realitate trimis să moară în linia întâi tocmai pentru că a refuzat să execute un ordin inuman - Ryo Kase), la care se adaugă amirali bătrâni şi depăşiţi de situaţie, ofiţeri derutaţi, oscilând între poncifele de comportament marţial şi creativitatea atipică a noului comandant, şi numeroşi soldaţi care compun ca pietricelele unui mozaic sau ale unei mandala complexitatea umană a celui mai de jos şi mai întins eşalon al armatei.

Ochiul regizorului parcurge discret şi înţelegător toate aceste modele umane, atât în mizanscenele pragmatice ale situaţiilor specific militare cât şi în compoziţiile abulice şi aberante ale bătăliei, unde orice logică pare să se piardă. Labirintul relaţiilor omeneşti pare să se calchieze peste reţeaua derutantelor tuneluri săpate la ordinul lui Kuribayashi (geniala lui invenţie strategică, în urma căreia lupta de la Iwo Jima, în locul unei invazii scurte, ca-n Normandia, s-a prelungit timp de patruzeci de zile), pe care Eastwood le filmează insistent şi insinuant, transformând celebrul munte de pe insulă într-un adevărat furnicar uman, cu propriile sale reguli spaţiale şi comportamentale. Prezenţa americană rămâne în mare parte abstractă, compusă preponderent din "efecte" (raiduri aeriene, explozii, bubuiturile permanente ale artileriei), cărora li se adaugă câteva panorame ale colosalei desfăşurări de forţe menite să înghită biata insulă (neconvingător de exagerate, şi chiar stângaci compuse din efectele speciale - mai ales debarcarea iniţială de pe plajă) şi, spre final, câteva schiţe de portrete punctuale (un prizonier muribund, doi soldaţi care-şi execută sumar prizonierii japonezi pentru că le e lene să-i supravegheze, sau ţopimea snob-arivistă a recepţiilor californiene de care-şi aminteşte Kuribayashi).

Semnificativ şi inspirat este faptul că, în ton cu romanul epistolar de la origine şi concepţia dramaturgică pe care a inspirat-o, Eastwood nu se lasă atras nici un moment pe panta exceselor (oricât de mult le-ar fi justificat, până la un punct, subiectul). Secvenţele de luptă propriu-zisă sunt economice, atent controlate, atât cât să întregească fresca umană a povestirii. Violenţele între oameni lipsesc aproape cu desăvârşire - le punctează doar câteva inevitabile ciocniri, finalizate prin ucideri la modul scurt, sec şi nesentimental, propriu unui război ajuns în al patrulea an al ostilităţilor. Inerentul naturalism al unor incidente (sinuciderea colectivă cu grenade) e tratat cu decenţa unei combinaţii de dezinvoltură şi lipsă a ostentaţiei, iar arhetipalele "orori ale războiului" percutează prin câte un detaliu inspirat - o mână încă încleştată pe fotografia familiei, căzând departe de trup, sau executarea (în flash-back) a câinelui unei familii inofensive.

Foarte interesantă se relevă şi decizia plastică a filmului, modul de a transpune în imagini universul damnat şi lipsit de glorie al fatidicei insule. Majoritatea cadrelor sunt compuse cu o neglijenţă studiată, tipică documentarului (în concepţia regizorală modernă, proprie unui anumit tip de subiecte hiper-realiste, pe care au asimilat-o atât de bine şi tinerii noştri cineaşti ca Puiu şi Muntean, şi din care bătrânetul cinematografic nu pricepe nimic). În secvenţele de noapte sau interior, în locul "băilor de lumină" ce se practicau până prin anii optzeci, sau chiar al clar-obscururilor rembrandtiene încă funcţionale în cazul unor povestiri mai stilate, operatorul Tom Stern compune frust din dâre de raze şi pete de întuneric. Peste toate acestea se aşterne granulaţia cântărită farmaceutic a unei pelicule menite să miroasă a semi-documentar, etalonată stins, astfel încât majoritatea cadrelor plutesc undeva la jumătatea distanţei între alb-negru şi color (ceea ce, în plus, face ca petele de culoare ale exploziilor, aruncătoarelor de flăcări şi jerbelor de sânge să fie cu atât mai penetrante).

Insistenţa cu care scenariul ţine să urmărească bogăţia de sensuri umane a materialului de pornire duce la o anumită depăşire a justificărilor temporale, de la un moment dat filmul devenind peste măsură de lung - şi ca durată, şi intrinsec - şi, ca atare, empatic numai cu spectatorii dispuşi să uite puţin de ticăitul ceasului şi să mediteze cam ca japonezii la ritualul ceaiului. Totuşi, riscul merită - măcar pentru că, dacă doritorii de show violent vor fi dezamăgiţi, cei dispuşi să chibzuiască vor găsi totuşi în acest film un prilej de meditaţie - nu la cine ştie ce mari adevăruri filosofice, ci doar la ce înseamnă să fii om într-un context inuman prin definiţie. Şi ne mai prilejuieşte şi mulţumirea de a vedea că, uneori, actorii pot chiar să asimileze regia în cheia filmului de conţinut (cel puţin, dacă nu-i cheamă Mel Gibson).

23 februarie, 2002, h. 00:30-02:26
Bucureşti, România

În urma cu 61 de ani armatele americane şi japoneze s-au întalnit pe insula Iwo Jima. Zeci de ani mai târziu, pământul a scos la iveală sute de scrisori, marturii ale oamenilor care au luptat şi ale viteazului general care i-a condus, Tadamichi Kuribayashi (Ken Watanabe). Câştigator al Premiului Oscr pentru Cel mai bun montaj de sunet filmul pune în valoare tactica fără precedent a generalului Kuribayashi care reuşeşte să transforme ceea ce se preconiza a fi o înfrangere rapidă şi sângeroasă, în 40 de zile de luptă eroică.

Letters from Iwo Jima prezintă cealaltă jumătate a bătăliei de la Iwo Jima din perspectiva japonezilor. Tonul e unul mult mai deprimant decât în Flags of Our Fathers, pe tot parcursul filmului japonezii aparând în postura învinşilor, fără nicio şansă de reuşită. Filmul este corect din punct de vedere al realizării, fără sclipiri, dar şi fără lipsuri. Mi-a placut faptul că pelicula e prezentată cu tente de film noir, culorile fiind şterse, s-a potrivit foarte bine cu tonul trist al filmului. Distribuţia e exclusiv niponă şi, deşi fără multe nume sonore, toţi actorii se achită cu brio de atribuţiile avute. Filmul are un puternic mesaj anti-război (deşi mi-au părut uşor "prea umanizaţi" japonezii), iar din foarte multe puncte de vedere seamănă cu filmul lui Lewis Milestone din '30, All Quiet on the Western Front (vă recomand călduros să puneţi mâna pe el dacă n-aţi făcut-o încă). De văzut.

Nino^^nu ma asteptam sa-l vad intr-un astfel de film,insa m-a bucurat nespus prezenta lui Ken Watanabe in acest film.Merita vazut daca sunteti iubitori de filme in care este prezentata viata celor din razboi.

Inca o lupta intre japonezi si americani , de data aceasta din perspectiva japonezilor . Clint Eastwood a sursprins cateva cadre impresionante , a creat 2-3 caractere care nu as fi crezut ca au existat in randurile armatei nipone si in opinia mea a sursprins cu stilul regizoral (daca as fi vazut Unforgiven si apoi Letters from Iwo Jima nu as fi zis ca sunt facute de unul si acelasi,de obicei regizorii de western isi lasa amprenta stilului si la alte genuri). Per total a facut un film bun , iubitorii de filme de razboi nu trebuie sa il rateze !!

inca o data clint eastwood demonstreza ca se pricepe si la alt gen de filme in afara de western-uri

un film calm , foarte calm , pe mine chiar m-a plictisit

Daca va place genu de filme despre razboi nu-l pierdeti pe asta.

Poveste din timpul celui de-al doilea razboi mondial, de data asta privita din partea cealalta, a "baietilor rai". Intepretare si poveste exceptionale, dar si ceva clisee Undecided

Un film foarte foarte bun , realizat excelent, recomandat in principal celor carora le plac filmele din categoria "war"

Tot ce s-a spus despre filmul asta au fost (in mare parte) numai laude,astept cu nerabdare sa vad cate dintre ele sunt adevarate...