Documentarul pleaca de la obiceiul (aparent larg raspandit al) iranienilor de a-si spune pasurile presedintelui, scriindu-i scrisori.
Evident, intr-o tara ca Iranul, documentarul este facut cu aprobarea puterii (mai ales ca, in unele momente, echipa de filmare are acces in proximitatea lui Ahmadinejad), insa cu toate acestea nu ezita sa prezinte si pareri defavorabile regimului.
In fond, regizorul se margineste sa-i lase pe cei intervievati sa-si spuna parerea, fara a cauta sa "ghideze" linia filmului. In functie de zona in care filmeaza (conservatorul oras Qom, un sat de provincie uitat de lume sau moderna capitala Teheran), parerile difera si ele. Insa, pentru cei care-si fac parerea despre Iran strict din reportajele maniheiste ale presei mainstream, se va observa clar cum iranienii de rand nu au frica de a critica regimul - un semn clar ca Iranul nu e chiar regimul autoritar despre care tot auzim (prin comparatie, pe vremea lui Ceasca, romanilor le-ar fi fost mult mai frica sa critice regimul in fata unei camere de luat vederi).
Evident, intr-o tara ca Iranul, documentarul este facut cu aprobarea puterii (mai ales ca, in unele momente, echipa de filmare are acces in proximitatea lui Ahmadinejad), insa cu toate acestea nu ezita sa prezinte si pareri defavorabile regimului.
In fond, regizorul se margineste sa-i lase pe cei intervievati sa-si spuna parerea, fara a cauta sa "ghideze" linia filmului. In functie de zona in care filmeaza (conservatorul oras Qom, un sat de provincie uitat de lume sau moderna capitala Teheran), parerile difera si ele. Insa, pentru cei care-si fac parerea despre Iran strict din reportajele maniheiste ale presei mainstream, se va observa clar cum iranienii de rand nu au frica de a critica regimul - un semn clar ca Iranul nu e chiar regimul autoritar despre care tot auzim (prin comparatie, pe vremea lui Ceasca, romanilor le-ar fi fost mult mai frica sa critice regimul in fata unei camere de luat vederi).