Cred ca despre descoperirea adevarului care ne va elibera este filmul si se pare ca personajul principal il descopera, relativ usor, si astfel se impaca cu soarta, recunoscand o fapta pe care nu o facuse( uciderea sotiei sale) si renuntand sa lupte cu cei care, pana la urma, l-au fortat sa vada ca pusese si el, ca si ei, pe primul plan banii si era normal ca el sa piarda intr-un joc pe care ei il jucau de mult mai mult timp.
Am spus ca il descopera relativ usor dar cred ca de fapt este corect "relativ repede" pentru ca toate s-au petrecut intr-un timp scurt dar in acel scurt timp Sergheev a pierdut tot ce conta cu adevarat pentru el.
Oare adevarul l-a eliberat?
Oare este de ajuns o sclipire de intelegere ca sa ne sustina pe drumul drept sau trebuie sa ducem lupta cu minciuna iar si iar?
Desi dramele in general si acest film in special are un final trist cred ca finalul este o alta versiune a lui: " si au trait fericiti pana la adanci batraneti". Ne prezinta personajele incremenite intr-un moment al devenirii lor ca si cum acel moment ar fi definitoriu pentru ele.
Agho
pe 08 Iunie 2015 12:56
Un film din care generatiile viitoare vor vedea prin ce trec generatiile de azi! Sper doar ca istoria sa nu se repete!
Kul
pe 16 Martie 2015 04:53
Leviafan (2014)
– incepe cu marea, actiunea se petrece undeva in Nord – nu musai precizat (Marea Barents)
– foarte misto pe imagine
– sotul este impetuos-nenecesar
– absurdul-comico de coruptie-saracie-abuz de provincie
– dar la un moment dat se complica putin, nice
– de fapt filmul contine o poveste normala, in contextul dat
– shooting-ul pe betie, in tablourile cu marile figuri sovietice :D “nu ca astia noi n-au atarnat destul pe pereti” (inexact)
– “nimeni nu are toata vina, fiecare are partea sa de vina” (inexact) – o ardem pe ortodoxie neagra, dar misto spus
– nu chiar jucat la mare arta dar mi-a placut personajul primarului
– misto regia desi nu plezneste, ci este previzibila, dar voit previzibila, te pregateste
– foarte misto povestea cu Iov povestita la iesire din butiq si cu clash de pdv religioase, Tarantino-ish foarte indepartat totusi
– cel mai misto din tot filmul este escavatorul care darama casa – impresionant (si unul din punctele ratate de oprire a filmului)
– un pic cam lung, si de ce avocatul a disparut din film dupa prima jumatate? c’mon
– iar finalul e cu (anti-)morala crestin-ortodoxa. ma leshi?
Nu-i chiar de premii, barely festival – avea dreptate Alinuta: e o “Moara cu noroc” dar mai. Nope, nu se confunda cu Euforia – care mi se pare mult mai reusit, si ca filozofeala si ca relatie timp/plot.
lili22
pe 13 Martie 2015 15:42
Drama aceasta ruseasca, tulburatoare, poate fi inteleasa in estul Europei mai mult decit la decernarea premiilor Oscar, personal nu-mi faceam iluzii ca cineva ar indrazni sa ii decerneze statueta unui film interzis in Rusia.
Se repeta povestea , aceeasi de la Gogol si Cehov incoace.Omul mic si neinsemnat va fi distrus de sistem , nu fara concursul inaltelor fete bisericesti care par sa faca psihoterapie pentru autoritati , decat sa-si indeplineasca adevarata menire.Casa unui om este daramata ca o cutie de carton, pe locul ei rasarind o moderna biserica ortodoxa, asta in timp ce in alt colt al orasului se mai vad icoane vechi pe un zid ramas in picioare din alta biserica, de care nimanui nu ii pasa, loc de distractie pentru tinerii rusi.
Exceptionala interpretarea rolurilor principale iar regizorul rus trece pe lista favoritilor mei din toate timpurile.Nu am gasit in distributie numele actorului rus cu o mimica speciala care il joaca pe colonelul de la circulatie, face din cateva replici un rol memorabil.
Ghemot
pe 08 Martie 2015 22:41
Este un film de dramă foarte bun. Dar parcă i-a lipsit un final mai bine pregătit!
xerses
pe 26 Februarie 2015 21:13
M-a cuprins depresia instant in timp ce urmaream cursul povestii.Trist....
aayana
pe 17 Februarie 2015 02:29
Pornind de la etimologia cuvântului leviatan, filmul de față este expresia modernă pe care Zvyagintsev o atribuie Răului. Din punct de vedere simbolistic are loc o adevărată desfășurare de motive-dominó în care personajele sunt furnici neputincioase dar harnice.
Pentru amatorii de fire narative și răsturnări de situație, respirația va curge normal spre senin. Pe alocuri îi va lua somnul. Știam deja după vizionarea lui The Return și The Banishment ce mă așteaptă. Îți trebuie doar răbdare și foame de idei pentru a ajunge la miezul nucii. Stilul regizorului rus este într-adevăr inconfundabil de captivant.
De la început și până la sfârșit ai senzația că un degen arătător stă în fața fiecărui personaj. Fenomenul a fost perpetuat de-a lungul timpului și denumit, cu naivitate, destin.
Trecutul personajului Nikolai este cuprins într-un singur tablou. Atâtea generații respiră printr-o imagine. Străbunicii, bunicii și părinții au fost adăpostiți de același acoperiș. Sunt aduse bucăți din trecut într-un prezent glacial. Care a fost rolul acestor semințe în pământ?
Femeia din Leviathan este sortită repetiției. Pare a mușca din măr, ispitită de o formă de viață ce-i tulbură existența. Apa, elementul peren, pare a înghiți forma aceasta de viață numită om. În interiorul ei se află leviathanul, istoria care se hrănește cu greșelile omului. Această triere este inevitabilă și insuperabilă. Liberul arbitru îi dă posibilitatea omului de a-și alege călăul sau salvatorul.
Scheletul balenei poate fi răul-milenar în timp ce balena din apă este răul-prezent, schimbat la suprafață dar niciodată în esență.
Copilul nesupravegheat/needucat poate fi atât forma de viață din care vor ieși flori – dacă va urma drumul corect – dar și o buruiană sortită pieirii atunci când va avea loc secerișul.
Întrebarea lui Nikolai este pe buzele oricărui muritor de rând: oare dacă ar fi ales un alt drum, ar mai fi ajuns în acel punct? Oare dacă ar fi urmat un anumit ritual sau rețetă a comunității, ar fi sfârșit la fel?
Din punct de vedere moral, nimic nu poate fi verificat până la rădăcină. Adevărul este guvernat de un sistem putred. La suprafață totul este corect, legile există și se aplică. Dincolo de utilitatea lor apar ramificațiile morale.
În final, rocile sunt mușcate de apă, erodînd liniștea. Omul construiește iar timpul dărâmă sau cimentează. Legile veșniciei sunt guvernate de cu totul și cu totul alte reguli. Generații întregi au predat ștafete de înțelepciune și ADN-uri de începători. Nu se știe exact care este raportul dintre Adevăr și Iluzie dar merită încercarea pentru a ajunge la un nivel superior. Depinde ce crede fiecare că ar însemna Viața.
dincolodenume
pe 13 Februarie 2015 12:21
Viata e un buldozer care-ti darma casa viselor intr-un mod cinic, direct, mecanic si sistematic. Nu o sa ramai decat cu o priveliste gri, tuciurie a ceea ce ti-a ramas: un rahat de existenta.
Leviafan vorbeste despre partea intunecata a naturii umane, a sufletului ascuns, nemangaiat, neinteles si fireste despre "Vodca", "Marea Rusie" si "Dumnezeu".
Personificarea cuvintelor de mai sus nu este intamplatoare, pentru ca in opinia mea reprezinta Sfanta Treime a fiecarui rus, aceste sfinte persoane sunt nascatoarele poporului slav si cele ce ii binecuvinteaza pe unii intr-un fel iar pe altii in alt fel, patentandu-si atat momente de bucurie cat si cele mai negre deziluzii.
Mediul dur, saracacios, kitschos, oameni ursuzi si fara prea multa cultura, mai degraba jumatate oameni - jumatate animale, m-au imbratisat cu amintiri nu tocmai indepartate din mica noastra Romanie.
Familii ce se rezuma doar la a exista, doar la o supravietuire tampa si searbada, o viata ce nu aduce decat a existenta cruda, fara scop, fara vise, sunt creatiile comunismului, a ortodoxismului superstitios corupt, a mediocritatii ce subjuga orice bun simt.
Regizorul Andrey Zvyagintsev pune in scena, intr-un procedeu realist, felul diferit de a vedea lucrurile, reusind sa convinga spectatorul ca o casa pe plaja, langa vuietul marii, este tot atat de intunecata si blestemata ca o pestera in cel mai indeparat desert.
Filmul nu exceleaza prin introrsaturi de situatie. In mare parte este predictibil si lent. Insa modul direct de transpunere in scena a evenimentelor, drama oamenilor fara insemnatate in fata celor sus pusi, dragostea neimpartasita, dumnezeirea materializata in preoti hrapareti si inculti, sarmul cinic al rusilor, toate astea fac din Leviafan un film foarte bun!
lapidarium
pe 10 Februarie 2015 13:30
O abordare realista intr-o lume a filmului anchilozata de stereotipii.
Regizorul rus Andrei Zviagnitev inspirat dupa un fapt real (cu ceva modificari aduse povestii) din viata americanului Marvin Heemeyer, transpune actiunea in zilele noastre intr-o Rusie profund corupta. Si o face destul de indraznet in exprimare, fara teama de a spune lucrurilor pe nume cu dorinta de a intriga si enerva.
Actiunea filmului se petrece in nordul european al Rusiei in utopicul orasel Pribejenii (ales pentru filmari a fost oraselul Kirovsk din Pen. Kola).O atmosfera de oras din Valea Jiului cu omniprezentele si inesteticele blocuri comuniste, cladiri abandonate cazute in ruina, un oras care pare ca traieste doar pe seama unei mici fabrici de procesare a pestelui.
Cadrul de inceput al filmului incepe cu o atmosfera inghetata din imediata apropiere a oraselului, carcase de nave esuate si ruginite si se termina in acelasi ton ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, incremenit in timp si spatiu.Viata isi urmeaza cursul fiind impasibila dramelor personale ce se deruleaza intr-o fractiune de secunda la scara timpului.
Desi nu prea ma incalzesc tampeniile biblice care fac trimiteri la tot felul de personaje sau animale fantasmagorice, titlul ales este corect.Dar eu marsez aici mai mult pe trimiterea la Leviathanul filosofului Thomas Hobbes ca punct de reper.Iata ce spunea acesta in teoria contractualismului din care citez - ”oamenii organizati in societate isi cedeaza libertatea, vointa si alte drepturi naturale unui conducator, in schimbul protectiei oferite de acesta”.In speta, Leviatanul este chiar Rusia insasi! O organizatie statala ce duce o politica absolutista si in care conducatorul (Putin) pare sa spuna –Statul sunt eu! Cand iti troneaza Putin deasupra biroului (precum nea Nicu pe vremuri) inseamna ca toata activitatea ta este girata cumva de bastanul cel mare de la Kremlin (biroul primarului din Pribejenii).
Atacul acid fatis la adresa clasei conducatoare din Rusia, politiei, organelor judecatoresti, bisericii a facut ca filmul sa fie primit foarte prost in Rusia, considerat antirusesc si considerat ca nu reprezinta societatea rusa.Ei, as!
Daca as fi american mi-ar placea si mie! Sa dai in sistem, sa dai in Putin si sa nu fi apreciat de catre “unchiul Sam”? Iacata ca s-a ales si cu o nominalizare a Oscar pentru film strain (personal cred ca va castiga sigur!).Asta nu stirbeste nimic din valoarea intrinseca a filmului.
Si la rusi ca si la romani, predomina genul drama in cinematografie ca si cum cele doua popoare nu ar sti sa rada.Subiectele nu sunt alese intamplator de catre regizori. Intr-o tranzitie care parca nu se mai termina hranind o societatea corupta, condusa de oligarhi, satrapi sau baroni locali (specific mai ales plaiurilor mioritice).O societate in care santajul, intimidarea, pilele si relatiile de orice fel intretin aceasta hidra nesatula. Vi se par cunoscute toate acestea? Gasiti asemanari frapante cu societatea romaneasca.Vi se par actuale?
La un moment dat este o fraza in film –Sti cati oameni dispar la noi!?! Ar cam trebui sa ne dea de gandit si vorba aia…Rusia actuala este prea plina de astfel de exemple a unor oameni care au vrut sa se p….contra vantului.
Leviatanul rusesc a produs si cateva morti suspecte.Mi-as permite sa amintesc doar pe cele mai mediatizate…Berezovski, Litvinenko, Anna Politkovskaya sau cazul mai recent al actorului Alexei Devotchenko cunoscut critic al regimului, mort deasemeni in conditii neelucidate pe deplin.Iata ce declara acesta anterior decesului:
"M-am saturat de acest stat-imperiu, cu minciunile lui, cu conspiratia tacerii, furtul legitimat, coruptia si toate celelalte calitati ale sale".
Si ortodocsii lor sunt corupti, desi le place sa creada ca nu.Si coruptii lor se roaga in Biserica (ai nostri o fac cu sarg de ori cate ori au ocazia).Oare carui Dumnezeu sunt adresate ? Unuia personal sau direct antichristului?
Aproape ca drama personala a personajelor din film nu mai intereseaza pe nimeni.Trece in plan secund de parca regizorul n-ar fi vrut sa spuna nicio poveste ci doar sa-si ironizeze propriul regim.Ce ar mai fi de retinut! Drama Lilyei (interperetata de catre Elena Lyadova), acesta adevarata Madame Bovary, cu o viata asemeni eroinei flaubertiene. Arhetipului coruptului intruchipat de primarul micului orasel provincial, un individ cu fata de presedinte de colhoz, imbuibat si rumen in obraji, multumit de sine.Mai tot timpul il vezi gafaind, agitat si ocupat sa-si rezolve problemele in stilul sau personal.In rest…fete buhaite, torpilate de bautura, suspendate intre sticlele de vodka ce sunt date hand in hand.Avocatul, militeanul, sotul incornorat, popa, judecatoarea (mama mia cum citeste asta hotararile judecatoresti, cu o raceala de ar ingheta pana si Siberia) sunt participanti activi la drama ce se desfasoara.
Si mi-a mai placut cum unul sorta provocator pe malul lacului tablourile in alb-negru a unor fosti conducatori rusnaci (Hrusciov,Lenin, Gorbaciov ) pregatindu-le pentru un tir de Kalasnikov.
Regizorul Andrei Zviagnitev (cu o alura a la Tudor Giurgiu) este exponentul noii cinematografii ruse, cu un stil regizoral asemuit de unii critici cu cel al lui Andrei Tarkovski.Desi nu are o filmografie impresionanta (doar patru fime in 10 ani) omul a reusit deja sa atraga atentia si-si creeze un nume.Nominalizat inca de la debutul sau cinematografie in 2004 la Golden Globes si castigator al Leului de aur la Venetia pentru drama Vozvrashchenie (The Return) , nominalizare la Palme d’Or in 2007 pentru pelicula Izgnanie (The Banishment) si castigator al sectiunii Un Certain Regard la Cannes in 2011 cu filmul Elena, castigator de Golden Globes in 2015 cu filmul Leviathan si nominalizat la Oscar pentru aceeasi pelicula.Un regizor exceptional venit din spatiul sovietic, unul din maestrii contemporani, aspirant la faima ilustrilor sai predecesorii, Tarkovski si Mihalkov.Urmariti si celalalte filme ale sale si veti descoperi adevarate povesti de viata.
Un plus si pentru frumoasa actrita Elena Lyadova, actrita –fetis (?) a lui Zviagnitev (apare in trei din cele patru filme ale regizorului).
Desi nu sunt un mare iubitor de filme rusesti, acesta m-a captivat pe deplin, stand cele doua ore si ceva cat dureaza filmul cu ochii atintiti catre ecran.
Vi-l recomand cu caldura daca sunteti satui de rahaturi made in America…sau cum spunea Kubrick “Chestiunea este de a sti daca oferim publicului ceva ce vizeaza sa-l faca mai fericit, sau ceva ce reflecta adevarul subiectului”
cezarika21
pe 07 Februarie 2015 08:30
"Ridică-ţi numai mâna împotriva lui şi nu-ţi va mai veni gust să-l loveşti. Iată, este o deşertăciune să mai nădăjduieşti în izbândă; numai înfăţişarea lui şi te dă la pământ. Cine este atât de nechibzuit încât să-l întărâte?" (Iov 41:8-10)
Scrierile biblice definesc leviatanul ca un monstru acvatic atât de puternic încât este practic imposibil şi inutil să te lupţi cu el. Acel leviatan este de fapt răul absolut care-i nimiceşte pe toţi cei ce încearcă să se opună puterii sale, un cancer ce a infestat societatea şi a cărui extindere nu poate fi oprită. Prin forţa şi răspândirea sa, el poate fi asemănat cu "caracatiţa" din filmele despre mafia italiană. Deosebirea principală o constituie extinderea sa în societatea rusă până la cel mai înalt nivel, devenind politică de stat.
Descendentă a unui imperiu medieval şi a unui stat sovietic condus prin dictatură, Rusia contemporană îşi păstrează caracterul eminamente feudal în care autoritatea este omnipotentă, iar omul simplu are obligaţia de a se supune. Puterea supremă care împarte autoritatea în regiunile ruseşti (evidenţiată prin portretul "ţarului" Putin prezent în birourile instituţiilor publice, ca un fel de Big Brother) nu poate fi contestată de nimeni în numele niciunui drept. Voinţa autorităţii ţine loc de lege.
Filmul prezintă o imagine generală a corupţiei şi abuzurilor care se petrec în Rusia postcomunistă în care legea este la discreţia persoanelor apropiate Kremlinului, orice încercare de revoltă fiind pedepsită cu închisoarea sau chiar cu moartea. Fără a fi un Iov modern, blajinul Nikolai (având doar viciul tipic rusesc al alcoolismului) este un produs al sistemului comunist ateu care nu cunoaşte credinţa, fiind astfel uşor de înfrânt.
Este greu de crezut că evenimentele relatate au loc în Europa secolului al XXI-lea. Acţiunea nu se petrece într-un colţ îndepărtat din Siberia, ci în peninsula Kola de pe malul mării Barents, în apropierea graniţei cu Finlanda. Orăşelul pare un capăt de lume, o plajă austeră şi părăsită, cu stânci ascuţite, unde zac în nepăsare bărci pescăreşti putrezite şi schelete albe de balene eşuate la ţărm. Un loc izolat, uitat de lume, lăsat la discreţia unor tirani locali lacomi şi corupţi.
Atmosfera filmului este una de tristeţe fatalistă în faţa unei societăţi corupte şi abuzive ce pare imposibil de reformat. Nu există dreptate şi nici speranţă. Măreţia sobră şi rece a naturii contrastează cu micimea şi perfidia oamenilor. Societatea pare să se afle într-o stare de descompunere morală, devenind un fel de cimitir al sufletelor moarte. O lume care se prăbuşeşte treptat de pe urma propriilor sale păcate.
bitter_moon
pe 19 Ianuarie 2015 23:20
Ȋntr-un ţinut de la marginea mării și a lumii, ȋnnourat, gri, arid, stâncos, prăfuit și rece, ȋn care până și balenele eșuează, au oamenii vreo șansă la o viaţă de succes? Depinde ce soartă li s-a decis Acolo Sus, spune subtil povestea din film. Cel puţin ȋn legătură cu un membru al comunităţii - nevinovatul Kolea, nu există o altă explicaţie, ţinând cont de șirul de lovituri pe care le primește ȋn mod absurd, revoltător.
Regizorul Andrey Zvyagintsev ne prezintă cu realism obiectiv o comunitate de oameni simpli, care ȋși duc existenţa ȋn spiritul valorilor tradiţionale, biserica având o poziţie importantă ȋn ierarhia acestor valori. Dar deasupra tuturor tronează primarul ales ȋn mod democratic, pe care reușește să ȋl epateze doar președintele Rusiei, ce privește placid de sus, din portretul agăţat pe peretele din cabinetul liderului executiv al urbei.
Filmul este o parabolă ce face trimitere la Cartea lui Iov, fiind ȋnţesat de simboluri - de la celebrele figuri politice puse ȋn ramă, la anumite elemente ce ni se oferă privirii ȋn acel peisaj dezolant.
Astfel, vizionându-l, se ridică o singură ȋntrebare, la care fiecare spectator va oferi ȋn final propriul răspuns. Ȋntrebarea este următoarea: cine este leviatanul ȋn această poveste?
Urmăriţi-l! Merită fiecare secundă, indiferent de modul ȋn care veţi interpreta cele văzute.
“1. Poţi tu să prinzi leviatanul cu undiţa, ori să-i legi limba cu o sfoară?
2. Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găureşti falca cu cârligul?
3. Îţi va face el multe rugăminţi şi îţi va spune el lucruri drăgălaşe? …
33. Pe pământ el nu-şi află perechea şi e făcut să nu cunoască frica.
34. El se uită de sus la toţi câţi sunt puternici şi este împărat peste toate fiarele sălbatice".
Cartea lui Iov, Capitolul 41
cosmin742000
pe 15 Ianuarie 2015 19:37
Cel mai asteptat film din 2014 pentru mine , de fapt singurul film pe care l-am asteptat in 2014 , mi-a intrecut asteptarile ,Filmul lui Zvyagintsev a intrat in top 10 personal all the time . O adevarata capodopera.Este vorba despre un barbat care avea tot ce ii trebuia , dar care pierde totul: casa in care locuia luata pe nedrept de un primar corupt , prietenul avocat care se culca cu sotia , sotia care se sinucide , libertatea fiind invinovatit pe nedrept ca si-ar fi ucis sotia , si implicit copilul.
Am spus ca il descopera relativ usor dar cred ca de fapt este corect "relativ repede" pentru ca toate s-au petrecut intr-un timp scurt dar in acel scurt timp Sergheev a pierdut tot ce conta cu adevarat pentru el.
Oare adevarul l-a eliberat?
Oare este de ajuns o sclipire de intelegere ca sa ne sustina pe drumul drept sau trebuie sa ducem lupta cu minciuna iar si iar?
Desi dramele in general si acest film in special are un final trist cred ca finalul este o alta versiune a lui: " si au trait fericiti pana la adanci batraneti". Ne prezinta personajele incremenite intr-un moment al devenirii lor ca si cum acel moment ar fi definitoriu pentru ele.
– incepe cu marea, actiunea se petrece undeva in Nord – nu musai precizat (Marea Barents)
– foarte misto pe imagine
– sotul este impetuos-nenecesar
– absurdul-comico de coruptie-saracie-abuz de provincie
– dar la un moment dat se complica putin, nice
– de fapt filmul contine o poveste normala, in contextul dat
– shooting-ul pe betie, in tablourile cu marile figuri sovietice :D “nu ca astia noi n-au atarnat destul pe pereti” (inexact)
– “nimeni nu are toata vina, fiecare are partea sa de vina” (inexact) – o ardem pe ortodoxie neagra, dar misto spus
– nu chiar jucat la mare arta dar mi-a placut personajul primarului
– misto regia desi nu plezneste, ci este previzibila, dar voit previzibila, te pregateste
– foarte misto povestea cu Iov povestita la iesire din butiq si cu clash de pdv religioase, Tarantino-ish foarte indepartat totusi
– cel mai misto din tot filmul este escavatorul care darama casa – impresionant (si unul din punctele ratate de oprire a filmului)
– un pic cam lung, si de ce avocatul a disparut din film dupa prima jumatate? c’mon
– iar finalul e cu (anti-)morala crestin-ortodoxa. ma leshi?
Nu-i chiar de premii, barely festival – avea dreptate Alinuta: e o “Moara cu noroc” dar mai. Nope, nu se confunda cu Euforia – care mi se pare mult mai reusit, si ca filozofeala si ca relatie timp/plot.
Se repeta povestea , aceeasi de la Gogol si Cehov incoace.Omul mic si neinsemnat va fi distrus de sistem , nu fara concursul inaltelor fete bisericesti care par sa faca psihoterapie pentru autoritati , decat sa-si indeplineasca adevarata menire.Casa unui om este daramata ca o cutie de carton, pe locul ei rasarind o moderna biserica ortodoxa, asta in timp ce in alt colt al orasului se mai vad icoane vechi pe un zid ramas in picioare din alta biserica, de care nimanui nu ii pasa, loc de distractie pentru tinerii rusi.
Exceptionala interpretarea rolurilor principale iar regizorul rus trece pe lista favoritilor mei din toate timpurile.Nu am gasit in distributie numele actorului rus cu o mimica speciala care il joaca pe colonelul de la circulatie, face din cateva replici un rol memorabil.
Pentru amatorii de fire narative și răsturnări de situație, respirația va curge normal spre senin. Pe alocuri îi va lua somnul. Știam deja după vizionarea lui The Return și The Banishment ce mă așteaptă. Îți trebuie doar răbdare și foame de idei pentru a ajunge la miezul nucii. Stilul regizorului rus este într-adevăr inconfundabil de captivant.
De la început și până la sfârșit ai senzația că un degen arătător stă în fața fiecărui personaj. Fenomenul a fost perpetuat de-a lungul timpului și denumit, cu naivitate, destin.
Trecutul personajului Nikolai este cuprins într-un singur tablou. Atâtea generații respiră printr-o imagine. Străbunicii, bunicii și părinții au fost adăpostiți de același acoperiș. Sunt aduse bucăți din trecut într-un prezent glacial. Care a fost rolul acestor semințe în pământ?
Femeia din Leviathan este sortită repetiției. Pare a mușca din măr, ispitită de o formă de viață ce-i tulbură existența. Apa, elementul peren, pare a înghiți forma aceasta de viață numită om. În interiorul ei se află leviathanul, istoria care se hrănește cu greșelile omului. Această triere este inevitabilă și insuperabilă. Liberul arbitru îi dă posibilitatea omului de a-și alege călăul sau salvatorul.
Scheletul balenei poate fi răul-milenar în timp ce balena din apă este răul-prezent, schimbat la suprafață dar niciodată în esență.
Copilul nesupravegheat/needucat poate fi atât forma de viață din care vor ieși flori – dacă va urma drumul corect – dar și o buruiană sortită pieirii atunci când va avea loc secerișul.
Întrebarea lui Nikolai este pe buzele oricărui muritor de rând: oare dacă ar fi ales un alt drum, ar mai fi ajuns în acel punct? Oare dacă ar fi urmat un anumit ritual sau rețetă a comunității, ar fi sfârșit la fel?
Din punct de vedere moral, nimic nu poate fi verificat până la rădăcină. Adevărul este guvernat de un sistem putred. La suprafață totul este corect, legile există și se aplică. Dincolo de utilitatea lor apar ramificațiile morale.
În final, rocile sunt mușcate de apă, erodînd liniștea. Omul construiește iar timpul dărâmă sau cimentează. Legile veșniciei sunt guvernate de cu totul și cu totul alte reguli. Generații întregi au predat ștafete de înțelepciune și ADN-uri de începători. Nu se știe exact care este raportul dintre Adevăr și Iluzie dar merită încercarea pentru a ajunge la un nivel superior. Depinde ce crede fiecare că ar însemna Viața.
Leviafan vorbeste despre partea intunecata a naturii umane, a sufletului ascuns, nemangaiat, neinteles si fireste despre "Vodca", "Marea Rusie" si "Dumnezeu".
Personificarea cuvintelor de mai sus nu este intamplatoare, pentru ca in opinia mea reprezinta Sfanta Treime a fiecarui rus, aceste sfinte persoane sunt nascatoarele poporului slav si cele ce ii binecuvinteaza pe unii intr-un fel iar pe altii in alt fel, patentandu-si atat momente de bucurie cat si cele mai negre deziluzii.
Mediul dur, saracacios, kitschos, oameni ursuzi si fara prea multa cultura, mai degraba jumatate oameni - jumatate animale, m-au imbratisat cu amintiri nu tocmai indepartate din mica noastra Romanie.
Familii ce se rezuma doar la a exista, doar la o supravietuire tampa si searbada, o viata ce nu aduce decat a existenta cruda, fara scop, fara vise, sunt creatiile comunismului, a ortodoxismului superstitios corupt, a mediocritatii ce subjuga orice bun simt.
Regizorul Andrey Zvyagintsev pune in scena, intr-un procedeu realist, felul diferit de a vedea lucrurile, reusind sa convinga spectatorul ca o casa pe plaja, langa vuietul marii, este tot atat de intunecata si blestemata ca o pestera in cel mai indeparat desert.
Filmul nu exceleaza prin introrsaturi de situatie. In mare parte este predictibil si lent. Insa modul direct de transpunere in scena a evenimentelor, drama oamenilor fara insemnatate in fata celor sus pusi, dragostea neimpartasita, dumnezeirea materializata in preoti hrapareti si inculti, sarmul cinic al rusilor, toate astea fac din Leviafan un film foarte bun!
Regizorul rus Andrei Zviagnitev inspirat dupa un fapt real (cu ceva modificari aduse povestii) din viata americanului Marvin Heemeyer, transpune actiunea in zilele noastre intr-o Rusie profund corupta. Si o face destul de indraznet in exprimare, fara teama de a spune lucrurilor pe nume cu dorinta de a intriga si enerva.
Actiunea filmului se petrece in nordul european al Rusiei in utopicul orasel Pribejenii (ales pentru filmari a fost oraselul Kirovsk din Pen. Kola).O atmosfera de oras din Valea Jiului cu omniprezentele si inesteticele blocuri comuniste, cladiri abandonate cazute in ruina, un oras care pare ca traieste doar pe seama unei mici fabrici de procesare a pestelui.
Cadrul de inceput al filmului incepe cu o atmosfera inghetata din imediata apropiere a oraselului, carcase de nave esuate si ruginite si se termina in acelasi ton ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, incremenit in timp si spatiu.Viata isi urmeaza cursul fiind impasibila dramelor personale ce se deruleaza intr-o fractiune de secunda la scara timpului.
Desi nu prea ma incalzesc tampeniile biblice care fac trimiteri la tot felul de personaje sau animale fantasmagorice, titlul ales este corect.Dar eu marsez aici mai mult pe trimiterea la Leviathanul filosofului Thomas Hobbes ca punct de reper.Iata ce spunea acesta in teoria contractualismului din care citez - ”oamenii organizati in societate isi cedeaza libertatea, vointa si alte drepturi naturale unui conducator, in schimbul protectiei oferite de acesta”.In speta, Leviatanul este chiar Rusia insasi! O organizatie statala ce duce o politica absolutista si in care conducatorul (Putin) pare sa spuna –Statul sunt eu! Cand iti troneaza Putin deasupra biroului (precum nea Nicu pe vremuri) inseamna ca toata activitatea ta este girata cumva de bastanul cel mare de la Kremlin (biroul primarului din Pribejenii).
Atacul acid fatis la adresa clasei conducatoare din Rusia, politiei, organelor judecatoresti, bisericii a facut ca filmul sa fie primit foarte prost in Rusia, considerat antirusesc si considerat ca nu reprezinta societatea rusa.Ei, as!
Daca as fi american mi-ar placea si mie! Sa dai in sistem, sa dai in Putin si sa nu fi apreciat de catre “unchiul Sam”? Iacata ca s-a ales si cu o nominalizare a Oscar pentru film strain (personal cred ca va castiga sigur!).Asta nu stirbeste nimic din valoarea intrinseca a filmului.
Si la rusi ca si la romani, predomina genul drama in cinematografie ca si cum cele doua popoare nu ar sti sa rada.Subiectele nu sunt alese intamplator de catre regizori. Intr-o tranzitie care parca nu se mai termina hranind o societatea corupta, condusa de oligarhi, satrapi sau baroni locali (specific mai ales plaiurilor mioritice).O societate in care santajul, intimidarea, pilele si relatiile de orice fel intretin aceasta hidra nesatula. Vi se par cunoscute toate acestea? Gasiti asemanari frapante cu societatea romaneasca.Vi se par actuale?
La un moment dat este o fraza in film –Sti cati oameni dispar la noi!?! Ar cam trebui sa ne dea de gandit si vorba aia…Rusia actuala este prea plina de astfel de exemple a unor oameni care au vrut sa se p….contra vantului.
Leviatanul rusesc a produs si cateva morti suspecte.Mi-as permite sa amintesc doar pe cele mai mediatizate…Berezovski, Litvinenko, Anna Politkovskaya sau cazul mai recent al actorului Alexei Devotchenko cunoscut critic al regimului, mort deasemeni in conditii neelucidate pe deplin.Iata ce declara acesta anterior decesului:
"M-am saturat de acest stat-imperiu, cu minciunile lui, cu conspiratia tacerii, furtul legitimat, coruptia si toate celelalte calitati ale sale".
Si ortodocsii lor sunt corupti, desi le place sa creada ca nu.Si coruptii lor se roaga in Biserica (ai nostri o fac cu sarg de ori cate ori au ocazia).Oare carui Dumnezeu sunt adresate ? Unuia personal sau direct antichristului?
Aproape ca drama personala a personajelor din film nu mai intereseaza pe nimeni.Trece in plan secund de parca regizorul n-ar fi vrut sa spuna nicio poveste ci doar sa-si ironizeze propriul regim.Ce ar mai fi de retinut! Drama Lilyei (interperetata de catre Elena Lyadova), acesta adevarata Madame Bovary, cu o viata asemeni eroinei flaubertiene. Arhetipului coruptului intruchipat de primarul micului orasel provincial, un individ cu fata de presedinte de colhoz, imbuibat si rumen in obraji, multumit de sine.Mai tot timpul il vezi gafaind, agitat si ocupat sa-si rezolve problemele in stilul sau personal.In rest…fete buhaite, torpilate de bautura, suspendate intre sticlele de vodka ce sunt date hand in hand.Avocatul, militeanul, sotul incornorat, popa, judecatoarea (mama mia cum citeste asta hotararile judecatoresti, cu o raceala de ar ingheta pana si Siberia) sunt participanti activi la drama ce se desfasoara.
Si mi-a mai placut cum unul sorta provocator pe malul lacului tablourile in alb-negru a unor fosti conducatori rusnaci (Hrusciov,Lenin, Gorbaciov ) pregatindu-le pentru un tir de Kalasnikov.
Regizorul Andrei Zviagnitev (cu o alura a la Tudor Giurgiu) este exponentul noii cinematografii ruse, cu un stil regizoral asemuit de unii critici cu cel al lui Andrei Tarkovski.Desi nu are o filmografie impresionanta (doar patru fime in 10 ani) omul a reusit deja sa atraga atentia si-si creeze un nume.Nominalizat inca de la debutul sau cinematografie in 2004 la Golden Globes si castigator al Leului de aur la Venetia pentru drama Vozvrashchenie (The Return) , nominalizare la Palme d’Or in 2007 pentru pelicula Izgnanie (The Banishment) si castigator al sectiunii Un Certain Regard la Cannes in 2011 cu filmul Elena, castigator de Golden Globes in 2015 cu filmul Leviathan si nominalizat la Oscar pentru aceeasi pelicula.Un regizor exceptional venit din spatiul sovietic, unul din maestrii contemporani, aspirant la faima ilustrilor sai predecesorii, Tarkovski si Mihalkov.Urmariti si celalalte filme ale sale si veti descoperi adevarate povesti de viata.
Un plus si pentru frumoasa actrita Elena Lyadova, actrita –fetis (?) a lui Zviagnitev (apare in trei din cele patru filme ale regizorului).
Desi nu sunt un mare iubitor de filme rusesti, acesta m-a captivat pe deplin, stand cele doua ore si ceva cat dureaza filmul cu ochii atintiti catre ecran.
Vi-l recomand cu caldura daca sunteti satui de rahaturi made in America…sau cum spunea Kubrick “Chestiunea este de a sti daca oferim publicului ceva ce vizeaza sa-l faca mai fericit, sau ceva ce reflecta adevarul subiectului”
Scrierile biblice definesc leviatanul ca un monstru acvatic atât de puternic încât este practic imposibil şi inutil să te lupţi cu el. Acel leviatan este de fapt răul absolut care-i nimiceşte pe toţi cei ce încearcă să se opună puterii sale, un cancer ce a infestat societatea şi a cărui extindere nu poate fi oprită. Prin forţa şi răspândirea sa, el poate fi asemănat cu "caracatiţa" din filmele despre mafia italiană. Deosebirea principală o constituie extinderea sa în societatea rusă până la cel mai înalt nivel, devenind politică de stat.
Descendentă a unui imperiu medieval şi a unui stat sovietic condus prin dictatură, Rusia contemporană îşi păstrează caracterul eminamente feudal în care autoritatea este omnipotentă, iar omul simplu are obligaţia de a se supune. Puterea supremă care împarte autoritatea în regiunile ruseşti (evidenţiată prin portretul "ţarului" Putin prezent în birourile instituţiilor publice, ca un fel de Big Brother) nu poate fi contestată de nimeni în numele niciunui drept. Voinţa autorităţii ţine loc de lege.
Filmul prezintă o imagine generală a corupţiei şi abuzurilor care se petrec în Rusia postcomunistă în care legea este la discreţia persoanelor apropiate Kremlinului, orice încercare de revoltă fiind pedepsită cu închisoarea sau chiar cu moartea. Fără a fi un Iov modern, blajinul Nikolai (având doar viciul tipic rusesc al alcoolismului) este un produs al sistemului comunist ateu care nu cunoaşte credinţa, fiind astfel uşor de înfrânt.
Este greu de crezut că evenimentele relatate au loc în Europa secolului al XXI-lea. Acţiunea nu se petrece într-un colţ îndepărtat din Siberia, ci în peninsula Kola de pe malul mării Barents, în apropierea graniţei cu Finlanda. Orăşelul pare un capăt de lume, o plajă austeră şi părăsită, cu stânci ascuţite, unde zac în nepăsare bărci pescăreşti putrezite şi schelete albe de balene eşuate la ţărm. Un loc izolat, uitat de lume, lăsat la discreţia unor tirani locali lacomi şi corupţi.
Atmosfera filmului este una de tristeţe fatalistă în faţa unei societăţi corupte şi abuzive ce pare imposibil de reformat. Nu există dreptate şi nici speranţă. Măreţia sobră şi rece a naturii contrastează cu micimea şi perfidia oamenilor. Societatea pare să se afle într-o stare de descompunere morală, devenind un fel de cimitir al sufletelor moarte. O lume care se prăbuşeşte treptat de pe urma propriilor sale păcate.
Regizorul Andrey Zvyagintsev ne prezintă cu realism obiectiv o comunitate de oameni simpli, care ȋși duc existenţa ȋn spiritul valorilor tradiţionale, biserica având o poziţie importantă ȋn ierarhia acestor valori. Dar deasupra tuturor tronează primarul ales ȋn mod democratic, pe care reușește să ȋl epateze doar președintele Rusiei, ce privește placid de sus, din portretul agăţat pe peretele din cabinetul liderului executiv al urbei.
Filmul este o parabolă ce face trimitere la Cartea lui Iov, fiind ȋnţesat de simboluri - de la celebrele figuri politice puse ȋn ramă, la anumite elemente ce ni se oferă privirii ȋn acel peisaj dezolant.
Astfel, vizionându-l, se ridică o singură ȋntrebare, la care fiecare spectator va oferi ȋn final propriul răspuns. Ȋntrebarea este următoarea: cine este leviatanul ȋn această poveste?
Urmăriţi-l! Merită fiecare secundă, indiferent de modul ȋn care veţi interpreta cele văzute.
“1. Poţi tu să prinzi leviatanul cu undiţa, ori să-i legi limba cu o sfoară?
2. Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găureşti falca cu cârligul?
3. Îţi va face el multe rugăminţi şi îţi va spune el lucruri drăgălaşe? …
33. Pe pământ el nu-şi află perechea şi e făcut să nu cunoască frica.
34. El se uită de sus la toţi câţi sunt puternici şi este împărat peste toate fiarele sălbatice".
Cartea lui Iov, Capitolul 41