L'humanité (1999)

Posibil cel mai static film pe care l-am vazut. Cadre lungi, tare lungi in care vezi doar un peisaj sau doar o fizionomie, sau un personaj mancand, mergand, sau uitandu-se in gol. Un concept original al carui stil lent, greoi, se reflecta si in gesturile si actiunile personajului principal, in atitudinea lui pasiva, meditativa, lipsita de emotiile firesti unui om. Pare un robotel teleghidat care merge cu viteza redusa, probabil pentru a nu-si consuma prea repede bateriile. Firul narativ e simplu si liniar, in contradictie cu intransparenta personajelor, a motivatiilor acestora. Habar n-ai ce gandesc, sau ce vor spune.