Părerea criticului
Adrian Popovici (care anul trecut susţinea la concursul CNC că va face un film cu Pierce Brosnan) şi-a pus în 2006 întrebarea "Cum ar arăta celebrul film Liceenii dacă ar fi făcut în zilele noastre?". Aşa că a apelat la George Şovu, scenaristul de la „Extemporal la dirigenţie”, „Declaraţie de dragoste” şi „Liceenii” pentru a face un film a cărui intenţie o explică în prezentarea trimisă presei: „Un film ce creionează un portret intim al generaţiei tinere, continuarea unei celebre serii"...
Filmul a avut avanpremiera pe 8 octombrie, la Bucureşti. Generaţia pe care o arată în „Liceenii... în 53 de ore şi ceva” nu e nici tânără, nu continuă nici populara serie. Liceenii lui Popovici au o medie de vârstă de 32 de ani, chiar vârsta protagonistului, Cristian Popa (probabil aceşti elevi urmează o postliceală...), iar în clasă nu vei prinde mai mult de trei secvenţe, din care cea mai importantă e cea în care băieţii se iau la bătaie. Lumea liceului în filmul lui Popovici este, ca să-l parafrazăm pe Caragiale, "sublimă - însă lipseşte cu desăvârşire"...
Prezenţa profesorilor s-ar încadra la aceeaşi descriere dacă nu ar fi Claudiu Bleonţ. El trebuie să ducă în spate toată greutatea unor Socrate şi Isoscel, atât de popularii profi ai seriei Liceenilor, jucaţi de Ion Caramitru şi Tamara Buciuceanu, ca să creeze o contrapondere. Scenaristul sigur a simţit că trebuie să aibă un personaj "puternic" în persoana profesorului, aşa că - după ce că-l face sensei, mai precis profesor de Aikido - îl pune să ţină la liceu şi cursuri de Literatură universală. Deci Bleonţ predă şi arte marţiale, discută şi Shakespeare cu elevii...
În afara scenelor în clasă - unde protagonistul e, logic, şi cel mai bun elev (rezolvă impecabil problemele la mate, recită din Shakespeare, ştie Aikido, o salvează pe fata frumoasă, îi învineţeşte pe ăia răi, îşi susţine mama alcoolică etc - şi aveţi portretul perfect telenovelistic al protagonistului, fără slăbiciuni sau pete) liceenii "mileniului trei" consumă droguri, îşi iau gâtul, violează... Filmul ar funcţiona binişor (cu scârţâieli) ca un thriller, dacă nu şi-ar fi pus ecusonul "continuarea seriei Liceenii"; lipsa legăturii dintre ele (nu se leagă ca gen, doar tangenţial ca univers) nu va face decât să-i enerveze pe iubitorii seriei.
Singurele atuuri ale filmului sunt, în primul rând, personajul lui Andi Vasluianu - cel mai complex - de parcă scenaristul i-a scris mai întâi lui rolul, apoi a creionat în fugă ceilalţi eroi; după care jocul actorilor - per ansamblu bun - şi, în al treilea rând, unele scene care aduc tensiune spectatorului. Vasluianu e foarte bun în rolul unei brute cu suflet, un liceean (încercăm să acceptăm convenţia, în fond actorul are 37 de ani, dar a fost ales cu siguranţă pentru datele cu care e înzestrat, care au îmbogăţit personajul) constrâns să vândă droguri, deşi nu o face cu dragă inimă. Alexandru Potocean face bine rolul unei brute, creionate mai în fugă, doar în tuşe de negru de către scenarist. Iulia Verdeş are o partitură mică, dar dificilă, reuşind să umple de substanţă personajul unei eleve care îl denunţă pe agresorul din clasă, Crina Semciuc aduce tensiune şi sex-appeal, iar pe Ioana Blaj o descoperim cu totul altfel decât în reclamele la telefonia mobilă.
Pe de altă parte, e nevoie de doi actori cu părul vâlvoi ca să ne facă să râdem (unul dintre ei e Toma Cuzin), iar finalul vine cu un twist... tras de păr (-ul personajului cu capul vâlvoi). Scena cu mascaţii şi armele automate are un sâmbure de film de acţiune, dar era de preferat să fie mai multe unghiuri din care să vedem secvenţa. Dacă vă întrebaţi de ce titlul are sintagma atât de greoaie „... în 53 de ore şi ceva” e pentru că acţiunea se întâmplă, spune sinopsisul, în acest răstimp. Dar sintagma putea fi precedată de multe alte cuvinte, ce s-ar fi potrivit mai onest decât "liceenii": "interlopii", "columbienii", "urmărire"... Transferul de popularitate al seriei nu se va face către acest film, oricât de disperat au încercat realizatorii.
Filmul a avut avanpremiera pe 8 octombrie, la Bucureşti. Generaţia pe care o arată în „Liceenii... în 53 de ore şi ceva” nu e nici tânără, nu continuă nici populara serie. Liceenii lui Popovici au o medie de vârstă de 32 de ani, chiar vârsta protagonistului, Cristian Popa (probabil aceşti elevi urmează o postliceală...), iar în clasă nu vei prinde mai mult de trei secvenţe, din care cea mai importantă e cea în care băieţii se iau la bătaie. Lumea liceului în filmul lui Popovici este, ca să-l parafrazăm pe Caragiale, "sublimă - însă lipseşte cu desăvârşire"...
Prezenţa profesorilor s-ar încadra la aceeaşi descriere dacă nu ar fi Claudiu Bleonţ. El trebuie să ducă în spate toată greutatea unor Socrate şi Isoscel, atât de popularii profi ai seriei Liceenilor, jucaţi de Ion Caramitru şi Tamara Buciuceanu, ca să creeze o contrapondere. Scenaristul sigur a simţit că trebuie să aibă un personaj "puternic" în persoana profesorului, aşa că - după ce că-l face sensei, mai precis profesor de Aikido - îl pune să ţină la liceu şi cursuri de Literatură universală. Deci Bleonţ predă şi arte marţiale, discută şi Shakespeare cu elevii...
În afara scenelor în clasă - unde protagonistul e, logic, şi cel mai bun elev (rezolvă impecabil problemele la mate, recită din Shakespeare, ştie Aikido, o salvează pe fata frumoasă, îi învineţeşte pe ăia răi, îşi susţine mama alcoolică etc - şi aveţi portretul perfect telenovelistic al protagonistului, fără slăbiciuni sau pete) liceenii "mileniului trei" consumă droguri, îşi iau gâtul, violează... Filmul ar funcţiona binişor (cu scârţâieli) ca un thriller, dacă nu şi-ar fi pus ecusonul "continuarea seriei Liceenii"; lipsa legăturii dintre ele (nu se leagă ca gen, doar tangenţial ca univers) nu va face decât să-i enerveze pe iubitorii seriei.
Singurele atuuri ale filmului sunt, în primul rând, personajul lui Andi Vasluianu - cel mai complex - de parcă scenaristul i-a scris mai întâi lui rolul, apoi a creionat în fugă ceilalţi eroi; după care jocul actorilor - per ansamblu bun - şi, în al treilea rând, unele scene care aduc tensiune spectatorului. Vasluianu e foarte bun în rolul unei brute cu suflet, un liceean (încercăm să acceptăm convenţia, în fond actorul are 37 de ani, dar a fost ales cu siguranţă pentru datele cu care e înzestrat, care au îmbogăţit personajul) constrâns să vândă droguri, deşi nu o face cu dragă inimă. Alexandru Potocean face bine rolul unei brute, creionate mai în fugă, doar în tuşe de negru de către scenarist. Iulia Verdeş are o partitură mică, dar dificilă, reuşind să umple de substanţă personajul unei eleve care îl denunţă pe agresorul din clasă, Crina Semciuc aduce tensiune şi sex-appeal, iar pe Ioana Blaj o descoperim cu totul altfel decât în reclamele la telefonia mobilă.
Pe de altă parte, e nevoie de doi actori cu părul vâlvoi ca să ne facă să râdem (unul dintre ei e Toma Cuzin), iar finalul vine cu un twist... tras de păr (-ul personajului cu capul vâlvoi). Scena cu mascaţii şi armele automate are un sâmbure de film de acţiune, dar era de preferat să fie mai multe unghiuri din care să vedem secvenţa. Dacă vă întrebaţi de ce titlul are sintagma atât de greoaie „... în 53 de ore şi ceva” e pentru că acţiunea se întâmplă, spune sinopsisul, în acest răstimp. Dar sintagma putea fi precedată de multe alte cuvinte, ce s-ar fi potrivit mai onest decât "liceenii": "interlopii", "columbienii", "urmărire"... Transferul de popularitate al seriei nu se va face către acest film, oricât de disperat au încercat realizatorii.
