SLabut documentar,printre cele mai slabe,foarte plictisitor,mai bine te uiti pe youtube si nu te vei plictisi,cu siguranta ! Alt documentar care este supraapreciat !
Turi
pe 24 Iulie 2016 18:17
Nu credeam ca un documentar poate fi atat de captivant! Realitatea, uneori atat de socanta, prezentata artistic; desi pare haotic, totul are intelesuri.
Matthew99
pe 06 Aprilie 2014 17:58
un film tare intersant, ofera o perspectiva de ansamblu despre viata oamenilor. ne dam seama de diferentele care exista intre noi, sare dintr-o extrema in alta, de la bogatie la saracie, din jungla in Antartica.... dar un lucru il au un comun toti cei care au aparut in film si anume optimismul pt viitor.
spiritul
pe 12 Februarie 2014 23:48
Foarte interesant documentarul. Fiecare cu stilul lui de viata,cu traditiile lui. Mi-a placut enorm.
tony_mondyalu
pe 11 Septembrie 2012 02:06
un documentar destul de bun, chiar daca la inceput credeam ca nu voi rezista nici macar 10 min, merita vazut, acest documentar iti da putin de gandit
Cand credeam ca am terminat cu TIFF pe anul acesta, dupa editia din Cluj-Napoca, Sibiu si Bucuresti, acum, la final de vara, festivalul a revenit sub forma Caravanei TIFF, iar pe 20 august am avut placerea de a urmari documentarul Life in a Day pe care doream sa-l vad de o vreme incoace si pe care pana acum nu ...
goldenleaves
pe 16 Iulie 2012 12:30
Frumos... bucati din realitate, bucati din noi, din visele, temerile si sperantele noastre
Menq
pe 03 Februarie 2012 17:50
Filmul asta iti arata ce plina de contraste este lumea
xerses
pe 22 Noiembrie 2011 23:48
Interesant de urmarit...Viata intr-o zi, cu oameni reali, cu obiceiuri, cu credinte si temeri....
catasmile17
pe 29 Octombrie 2011 14:15
Un film impresionant, realizat de cei de la youtube !!!!! Merita vazut !!!!
Kul
pe 09 Septembrie 2011 21:20
Life in a Day (2011)
- de mult n-am mai avut o experienta cinematografica asa misto
- magic. a day-by-day miracle. common people.
- parca rupt din definitia scenariului / vietii lu' Robert McKee "Story" mai ales testimonialul de final
- daca crezi ca nu trebuie regie la astfel de proiecte te inseli amarnic
- se cunoaste mana lui Ridley Scott, inca... populist
- muzica si backgroundul sonor sunt un liant excelent
- Walt Whitman http://www.best-poems.net/walt_whitman/index.html
- loved scena cu pianele :)
- m-a miscat mult de tot scena fetitei catalane, varful piramidei - minunata
Pitbull
pe 23 August 2011 17:56
"Life In a Day" - Experimentul care te cheamă
O realizare cinematografică semnificativă
Virtuţile cinematografice esenţiale, de o subtilitate care poate scăpa privitorului neavizat, ale experimentului produs de Ridley Scott şi regisat de Kevin MacDonald, se revendică încă de pe vremea uneia dintre primele încercări de a teoretiza estetica filmică, aparţinând conceptului de Kino-Glaz ("Cine-Ochi") iniţiat de Dziga Vertov, părintele documentarului rusesc. Prozelit al realismului cu orice preţ, Vertov nega vehement nu numai categoria ficţiunii, ci şi însăşi atitudinea auctorială, insistând că rolul cineastului nu poate fi decât acela de a surprinde realitatea la un nivel de spontaneitate de-a dreptul fotografic - singura lui grijă fiind aceea de a încadra corect, spre o cât mai relevantă prezentare a subiectului. În timp, efectul a fost surprinzător - căci tocmai prin această înlăturare a oricăror intervenţii "creatoare" preopinenţii Kino-Glaz-ului au relevat o componentă fundamentală a actului cinematografic: selectivitatea - graniţa la care sunt nevoite să se oprească toate limitările. Indiferent cum filmează, nici un "Om cu aparatul de filmat" (cum se şi intitula capodopera de căpătâi a lui Dziga Vertov) nu poate să nu aleagă ceea ce filmează - sau, în unele cazuri (ca şi cel de faţă), ce au filmat alţii, situaţie în care rolul autorului se restrânge la acela de monteur (urmând lecţia unui alt clasic rus, celebrul "părinte al montajului" Lev Kuleşov).
Recent, un exemplu foarte similar l-a oferit excelentul documentar românesc de montaj "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" - unde, în acelaşi mod, Andrei Ujică a procedat la un sistem de selecţie şi asociere a materialelor filmate de alţii, cu zeci de ani în urmă (în analiza acelui film, făceam de asemenea referire la moştenirea lui Vertov şi a lui Kuleşov - ai cărei necunoscători nu erau în stare să priceapă ce-o fi atât de nemaipomenit în asamblarea acelor secvenţe preexistente). Spre deosebire de Ujică, Scott şi MacDonald au început prin a lansa o temă concretă: invitaţia ca toţi doritorii din lume să filmeze cele mai semnificative momente pentru viaţa lor, într-o singură zi anumită - 24 iulie, 2010 - şi să trimită materialele la studio. În mod paradoxal, tocmai de-aici s-a revendicat ascendentul acestui "Life In a Day" faţă de un alt documentar cândva notoriu - dar extrem de discutabil sub aspect estetic: "Mondo Cane" (1962, Gualtiero Jacopetti, Paolo Cavara şi Franco Prosperi), care-şi propunea să cumuleze secvenţe filmate cu cele mai "câinoase" (mai concret: groteşti, bizare, crude) aspecte ale vieţii pe glob. Dincolo de faptul că, pe lângă numeroasele realităţi legitime prezentate, autorii incluseseră şi anumite secvenţe "fabricate" (printre care celebrul "concert al palmelor" din final), filmul se distingea printr-o mediocritate deplină, care de-atunci l-a şi împins treptat pe panta uitării - mai ales în paralel cu ascendenţa televiziunii şi a reportajului filmat (culminând tocmai cu actualul YouTube, unul dintre exemplele şi instrumentele principale la care au recurs realizatorii prezentei "...zile din viaţă". Marea valoare a documentarului lor experimental constă atât în diversitatea viziunilor preluate de la realizatorii imaginilor originale, cât şi în modalitatea de a le monta laolaltă - ceea ce ridică filmul de la statutul de experiment pur, pe palierul autenticei arte cinematografice.
Puţini sunt cei capabili să definească unitatea fundamentală a construcţiei filmice - spre deosebire de cea cinematografică (în sens tehnic, industrial etc., care este "fotograma"; dacă suportul material al oricărei opere cinematografice este acel instantaneu imortalizat pe peliculă care, în succesiunea de douăzeci şi patru de unităţi pe secundă, compune imaginea fotografică în mişcare, la baza filmului ca artă stă cinema (accentuat: cinémă - după modelul fonemului, al morfemului, al ritmemei, şi aşa mai departe), definită de Cesare Zavattini ca fiind acel "moment de viaţă" care transcende banalitatea cotidiană, accedând la tărâmul semnificaţiilor artistice. Pentru cine face un minim efort de conştientizare şi observaţie, viaţa se relevă curând ca fiind plină de asemenea cineme (de facturi multiple: anecdotice, comportamentale, fizionomice, vestimentare, peisagistice, urbane, etc.), care-şi pot găsi oricând locul în substanţa unui film - fie preluate tel-quel, ca simple fabule, fie reţinute ca surse de inspiraţie şi apoi prelucrate; cazul dintâi este şi cel definitoriu pentru "Life In a Day": cei doi autori au selectat din cele patru mii cinci sute de ore acumulate de la colaboratorii lor spontani tocmai cinemele surprinse de aceştia - acei germeni de cinema din care s-a putut alcătui, într-un final, ora şi jumătate de montaj a întregului film.
Iar rezultatul este cu adevărat fascinant: dintre zecile de cineme regăsite în varianta finală, am reţinut, de exemplu, secvenţa cu dimineaţa celor doi japonezi, tată şi fiu, care-şi încep ziua omagiindu-şi soţia/mama decedată; scurtul "interviu" cu pacientul recent operat; naşterea prin cezariană în timpul căreia însuşi "operatorul" leşină, după care camera, ridicată de altcineva, îl surprinde pe el însuşi, zăcând fără cunoştinţă şi ţinut de picioare de un asistent medical; globetrotterul coreean care visează la reunificarea ţării şi se bucură când găseşte în supă o muscă de mărimea celor de-acasă ("Muştele din Europa sunt mult mai mici... şi cele din America... muşte de mărimea asta se găsesc în China, Japonia şi Coreea... aşa că sunt foarte emoţionat!"); primul bărbierit al unui adolescent, sub îndrumarea tatălui (care-l şi filmează); familia femeii bolnave, dotată cu diverse ploşti, în prezenţa băieţelului ei stresat de întreaga situaţie; Liberty Parade - şi multe altele...
Există şi numeroase momente alese exclusiv pentru expresivitatea lor vizuală - cum ar fi cele trei baloane uriaşe (de săpun...?) care se depun delicat pe oglinda încremenită a lacului, sau plonjonul cu paraşuta deasupra norilor, filmat cu un supergrandangular care deformează delirant imaginea, sau bărcuţa de hârtie din apropirea fetiţei în costum de baie, sau naşterea puiului de girafă (alăturată imaginii oului eclozat)...
Iar la un alt nivel, survin secvenţele de răspuns la cele trei întrebări propuse de iniţiatori: "Ce aveţi în buzunare?" "De ce vă e frică?" "Ce iubiţi?", stârnind reacţii pe cât de diversificate, pe atât de relevante - de la chei şi carduri până la buzunarele goale ale ţăranilor din Indochina, de la teama "de homosexualitate, că-i o boală, şi mie mi-e frică de boli" până la frica "de politicieni", de la iubirea de soţie, de copil, de căţel, până la adoraia şi recunoştinţa îndreptate către Dumnezeu. Şi totul se încheie cu acea tulburătoare secvenţă a tinerei care a apucat să-şi filmeze momentul cinematografic în ultimul minut al zilei şi, pe un fond de debusolare tulburată, are dintr-o dată relevaţia a ceva minunat - ce anume, nu apucăm să mai aflăm, căci s-a făcut 25 iulie...
Aşa cum am mai spus (şi cum e de la sine înţeles), Ridley Scott şi Kevin MacDonald au început printr-o selecţie etapizată, pentru ca în continuare să asambleze materialele păstrate cu ajutorul excelentului editor Joe Walker - şi aici încep să se dezvăluie adevăratele virtuţi ale montajului de cinema, pornind de la alăturările semnificative (între multiplele răspunsuri la aceeaşi întrebare, între diversele acţiuni identice proprii aceluiaşi moment al zilei în cele mai diversificate locuri de pe planetă, între valorile şi principiile de viaţă ale războinicului Massai din Kenia şi ale micului lustragiu din Peru...), pentru a continua cu construcţiile elaborate, adesea prin recurs la imagini devenite leit-motiv (femeile africane care pisează grâul), şi a finisa totul la nivel de ritm şi juxtapuneri iconice insolite, de factura "montajului de atracţii" (tot de la Kuleşov citire) - pe sub partiturile originale ale compozitorilor Harry Gregson-Williams şi Matthew Herbert. Rezultatul este, dincolo de captivanta colecţie a clipelor de viaţă şi demonstraţia de virtuozitate cinematografică, o aventură vizuală şi sentimentală care se urmăreşte cu sufletul la gură şi cu ochiul mereu atent - căci într-un asemenea film fiecare cadru e irepetabil şi irecuperabil, în caz că nu l-ai observat... decât, cel mult, revăzând filmul... ceea ce n-ar fi deloc deplasat, căci "Life In a Day" este genul care te cheamă înapoi - fie şi numai pentru a regăsi acea stare tonică, de bine şi de reflexie, de spectacol vizual şi de duioşie, de sinceritate şi de omenie, proprie filmelor documentare cu adevărat reuşite.
...Nu pot încheia fără câteva remarce pentru duduia care a tradus - un nume nou în galeria micilor papagali:
- "bullshit" nu înseamnă "rahat", ci "baliverne, palavre, gogoşi"
- "to vindicate" nu înseamnă "a vindeca", ci "a impune, a justifica, a dovedi"
...şi mai erau vreo două perle, da-mi scapă...
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
23 august, 2011, h. 16:40-17:44
Bucureşti, România
crisa_itgirl
pe 19 August 2011 20:21
Personal abea aştept să îl văd. Am citit despre el într-o revistă şi mi se pare super.
CoolRank: 8.5/10
- atmosfera & entertainment: 7/10
- regie: 9/10
- actorie: N/A
- montaj: 10/10
- scenariu: N/A
Nota IMDb: 7.7/10
Regie: Kevin Macdonald
An: 2011
Actori: Cindy Baer, Caryn Waechter, Moica
Genul: documentar
Cand credeam ca am terminat cu TIFF pe anul acesta, dupa editia din Cluj-Napoca, Sibiu si Bucuresti, acum, la final de vara, festivalul a revenit sub forma Caravanei TIFF, iar pe 20 august am avut placerea de a urmari documentarul Life in a Day pe care doream sa-l vad de o vreme incoace si pe care pana acum nu ...
- de mult n-am mai avut o experienta cinematografica asa misto
- magic. a day-by-day miracle. common people.
- parca rupt din definitia scenariului / vietii lu' Robert McKee "Story" mai ales testimonialul de final
- daca crezi ca nu trebuie regie la astfel de proiecte te inseli amarnic
- se cunoaste mana lui Ridley Scott, inca... populist
- muzica si backgroundul sonor sunt un liant excelent
- Walt Whitman http://www.best-poems.net/walt_whitman/index.html
- loved scena cu pianele :)
- m-a miscat mult de tot scena fetitei catalane, varful piramidei - minunata
O realizare cinematografică semnificativă
Virtuţile cinematografice esenţiale, de o subtilitate care poate scăpa privitorului neavizat, ale experimentului produs de Ridley Scott şi regisat de Kevin MacDonald, se revendică încă de pe vremea uneia dintre primele încercări de a teoretiza estetica filmică, aparţinând conceptului de Kino-Glaz ("Cine-Ochi") iniţiat de Dziga Vertov, părintele documentarului rusesc. Prozelit al realismului cu orice preţ, Vertov nega vehement nu numai categoria ficţiunii, ci şi însăşi atitudinea auctorială, insistând că rolul cineastului nu poate fi decât acela de a surprinde realitatea la un nivel de spontaneitate de-a dreptul fotografic - singura lui grijă fiind aceea de a încadra corect, spre o cât mai relevantă prezentare a subiectului. În timp, efectul a fost surprinzător - căci tocmai prin această înlăturare a oricăror intervenţii "creatoare" preopinenţii Kino-Glaz-ului au relevat o componentă fundamentală a actului cinematografic: selectivitatea - graniţa la care sunt nevoite să se oprească toate limitările. Indiferent cum filmează, nici un "Om cu aparatul de filmat" (cum se şi intitula capodopera de căpătâi a lui Dziga Vertov) nu poate să nu aleagă ceea ce filmează - sau, în unele cazuri (ca şi cel de faţă), ce au filmat alţii, situaţie în care rolul autorului se restrânge la acela de monteur (urmând lecţia unui alt clasic rus, celebrul "părinte al montajului" Lev Kuleşov).
Recent, un exemplu foarte similar l-a oferit excelentul documentar românesc de montaj "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" - unde, în acelaşi mod, Andrei Ujică a procedat la un sistem de selecţie şi asociere a materialelor filmate de alţii, cu zeci de ani în urmă (în analiza acelui film, făceam de asemenea referire la moştenirea lui Vertov şi a lui Kuleşov - ai cărei necunoscători nu erau în stare să priceapă ce-o fi atât de nemaipomenit în asamblarea acelor secvenţe preexistente). Spre deosebire de Ujică, Scott şi MacDonald au început prin a lansa o temă concretă: invitaţia ca toţi doritorii din lume să filmeze cele mai semnificative momente pentru viaţa lor, într-o singură zi anumită - 24 iulie, 2010 - şi să trimită materialele la studio. În mod paradoxal, tocmai de-aici s-a revendicat ascendentul acestui "Life In a Day" faţă de un alt documentar cândva notoriu - dar extrem de discutabil sub aspect estetic: "Mondo Cane" (1962, Gualtiero Jacopetti, Paolo Cavara şi Franco Prosperi), care-şi propunea să cumuleze secvenţe filmate cu cele mai "câinoase" (mai concret: groteşti, bizare, crude) aspecte ale vieţii pe glob. Dincolo de faptul că, pe lângă numeroasele realităţi legitime prezentate, autorii incluseseră şi anumite secvenţe "fabricate" (printre care celebrul "concert al palmelor" din final), filmul se distingea printr-o mediocritate deplină, care de-atunci l-a şi împins treptat pe panta uitării - mai ales în paralel cu ascendenţa televiziunii şi a reportajului filmat (culminând tocmai cu actualul YouTube, unul dintre exemplele şi instrumentele principale la care au recurs realizatorii prezentei "...zile din viaţă". Marea valoare a documentarului lor experimental constă atât în diversitatea viziunilor preluate de la realizatorii imaginilor originale, cât şi în modalitatea de a le monta laolaltă - ceea ce ridică filmul de la statutul de experiment pur, pe palierul autenticei arte cinematografice.
Puţini sunt cei capabili să definească unitatea fundamentală a construcţiei filmice - spre deosebire de cea cinematografică (în sens tehnic, industrial etc., care este "fotograma"; dacă suportul material al oricărei opere cinematografice este acel instantaneu imortalizat pe peliculă care, în succesiunea de douăzeci şi patru de unităţi pe secundă, compune imaginea fotografică în mişcare, la baza filmului ca artă stă cinema (accentuat: cinémă - după modelul fonemului, al morfemului, al ritmemei, şi aşa mai departe), definită de Cesare Zavattini ca fiind acel "moment de viaţă" care transcende banalitatea cotidiană, accedând la tărâmul semnificaţiilor artistice. Pentru cine face un minim efort de conştientizare şi observaţie, viaţa se relevă curând ca fiind plină de asemenea cineme (de facturi multiple: anecdotice, comportamentale, fizionomice, vestimentare, peisagistice, urbane, etc.), care-şi pot găsi oricând locul în substanţa unui film - fie preluate tel-quel, ca simple fabule, fie reţinute ca surse de inspiraţie şi apoi prelucrate; cazul dintâi este şi cel definitoriu pentru "Life In a Day": cei doi autori au selectat din cele patru mii cinci sute de ore acumulate de la colaboratorii lor spontani tocmai cinemele surprinse de aceştia - acei germeni de cinema din care s-a putut alcătui, într-un final, ora şi jumătate de montaj a întregului film.
Iar rezultatul este cu adevărat fascinant: dintre zecile de cineme regăsite în varianta finală, am reţinut, de exemplu, secvenţa cu dimineaţa celor doi japonezi, tată şi fiu, care-şi încep ziua omagiindu-şi soţia/mama decedată; scurtul "interviu" cu pacientul recent operat; naşterea prin cezariană în timpul căreia însuşi "operatorul" leşină, după care camera, ridicată de altcineva, îl surprinde pe el însuşi, zăcând fără cunoştinţă şi ţinut de picioare de un asistent medical; globetrotterul coreean care visează la reunificarea ţării şi se bucură când găseşte în supă o muscă de mărimea celor de-acasă ("Muştele din Europa sunt mult mai mici... şi cele din America... muşte de mărimea asta se găsesc în China, Japonia şi Coreea... aşa că sunt foarte emoţionat!"); primul bărbierit al unui adolescent, sub îndrumarea tatălui (care-l şi filmează); familia femeii bolnave, dotată cu diverse ploşti, în prezenţa băieţelului ei stresat de întreaga situaţie; Liberty Parade - şi multe altele...
Există şi numeroase momente alese exclusiv pentru expresivitatea lor vizuală - cum ar fi cele trei baloane uriaşe (de săpun...?) care se depun delicat pe oglinda încremenită a lacului, sau plonjonul cu paraşuta deasupra norilor, filmat cu un supergrandangular care deformează delirant imaginea, sau bărcuţa de hârtie din apropirea fetiţei în costum de baie, sau naşterea puiului de girafă (alăturată imaginii oului eclozat)...
Iar la un alt nivel, survin secvenţele de răspuns la cele trei întrebări propuse de iniţiatori: "Ce aveţi în buzunare?" "De ce vă e frică?" "Ce iubiţi?", stârnind reacţii pe cât de diversificate, pe atât de relevante - de la chei şi carduri până la buzunarele goale ale ţăranilor din Indochina, de la teama "de homosexualitate, că-i o boală, şi mie mi-e frică de boli" până la frica "de politicieni", de la iubirea de soţie, de copil, de căţel, până la adoraia şi recunoştinţa îndreptate către Dumnezeu. Şi totul se încheie cu acea tulburătoare secvenţă a tinerei care a apucat să-şi filmeze momentul cinematografic în ultimul minut al zilei şi, pe un fond de debusolare tulburată, are dintr-o dată relevaţia a ceva minunat - ce anume, nu apucăm să mai aflăm, căci s-a făcut 25 iulie...
Aşa cum am mai spus (şi cum e de la sine înţeles), Ridley Scott şi Kevin MacDonald au început printr-o selecţie etapizată, pentru ca în continuare să asambleze materialele păstrate cu ajutorul excelentului editor Joe Walker - şi aici încep să se dezvăluie adevăratele virtuţi ale montajului de cinema, pornind de la alăturările semnificative (între multiplele răspunsuri la aceeaşi întrebare, între diversele acţiuni identice proprii aceluiaşi moment al zilei în cele mai diversificate locuri de pe planetă, între valorile şi principiile de viaţă ale războinicului Massai din Kenia şi ale micului lustragiu din Peru...), pentru a continua cu construcţiile elaborate, adesea prin recurs la imagini devenite leit-motiv (femeile africane care pisează grâul), şi a finisa totul la nivel de ritm şi juxtapuneri iconice insolite, de factura "montajului de atracţii" (tot de la Kuleşov citire) - pe sub partiturile originale ale compozitorilor Harry Gregson-Williams şi Matthew Herbert. Rezultatul este, dincolo de captivanta colecţie a clipelor de viaţă şi demonstraţia de virtuozitate cinematografică, o aventură vizuală şi sentimentală care se urmăreşte cu sufletul la gură şi cu ochiul mereu atent - căci într-un asemenea film fiecare cadru e irepetabil şi irecuperabil, în caz că nu l-ai observat... decât, cel mult, revăzând filmul... ceea ce n-ar fi deloc deplasat, căci "Life In a Day" este genul care te cheamă înapoi - fie şi numai pentru a regăsi acea stare tonică, de bine şi de reflexie, de spectacol vizual şi de duioşie, de sinceritate şi de omenie, proprie filmelor documentare cu adevărat reuşite.
...Nu pot încheia fără câteva remarce pentru duduia care a tradus - un nume nou în galeria micilor papagali:
- "bullshit" nu înseamnă "rahat", ci "baliverne, palavre, gogoşi"
- "to vindicate" nu înseamnă "a vindeca", ci "a impune, a justifica, a dovedi"
...şi mai erau vreo două perle, da-mi scapă...
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
23 august, 2011, h. 16:40-17:44
Bucureşti, România