mie mi-a placut acest film,te intareste caci iti ofera o lectie buna de viata si o interpretare de exceptie a Violei Davis.
user-63b2b36cc78dd
pe 16 Ianuarie 2023 21:31
Nebunie,tristețe, furie iar nebunie .Un film slab dar totuși bun.Nota 7
Utube
pe 30 Octombrie 2015 10:39
Filmul este o dramă care aduce pe ecran imensa suferinţă pe care o îndură o mamă a cărui fiu este împuşcat pe stradă. Tema generală în care se încadrează pelicula nu este nouă şi nici inedită şi va fi tot timpul un izvor nesecat de inspiraţie pentru cei care slujesc cea de-a şaptea artă – cinematografia.
Scenariul este construit în jurul vieţii mamei îndurerate, Lila – Viola Davis care după pierderea suferită se luptă din răsputeri să se regăsească şi să-şi continue existenţa dar diferite amintiri despre fiul decedat îi revin obsesiv în minte, neîncetat, de fiecare dată când în existenţa ei zilnică apare vreo situaţie, cât de neînsemnată, care să-i amintească de acesta.
Costrucţia peliculei este realizată simplu, pe cum se desfăşoară evenimentele scenariului, temporar înainte, fiind inserate diferite momente din trecutul fiului decedat, astfel filmul fiind uşor de urmărit. Ca mod de realizare a filmării scenelor a fost aleasă, foarte des, filmarea cu cadre de aproape, mai ales în scenele importante, asta pentru a mări suspansul, spaima şi gravitatea scenei.
Din punct de vedere al credibilităţii evenimentelor filmul este foarte puţin probabil iar în susţinerea acestei afirmaţii sunt şi câteva argumente care reprezintă ele însele greşeli în realizare sau inconsecvenţă a scenariului. Ideea care se doreşte a fi exprimată de această realizare este că indiferent de cultura, educaţia sau caracterul unei persoane, atunci când o situaţie tragică se abate asupra ei, durerea imensă generată de pierderea cuiva drag devine catalizatorul unor fapte de care, în stare normală, acea persoană nu ar fi nicidecum capabilă.
O problemă gravă pe care o ridică această peliculă este una de moralitate şi aici producătorul se foloseşte de un mic truc, utilizat şi în alte realizări cinematografice, încercând să legitimizeze acţiunile reprobabile ale personajului principal prin durerea sufletescă imensă pe care o suferă în urma pierderii cuiva drag. Astfel, cinefilul asistă cu o oarecare satisfacţie la toate acţiunile ilegale, imorale şi inumane ale personajului principal, dându-i credit şi chiar simpatizând cu acesta, justificarea acţiunilor sprijinindu-se pe „incompetenţa” poliţiei şi dorinţa de răzbunare, apogeul unei astfel de realizări, în arta cinematografică, fiind „Law abiding citizen” – 2009 cu Gerard Butler.
Un alt aspect interesant şi bine realizat este duplicitatea fiinţei umane, cum doreşte individul să fie perceput în societate de ceilalţi oameni, respectând legile şi regulile de convieţuire socială şi pe de altă parte cum ar dori de fapt să acţioneze, să se răzbune, mânat de instinctele primare, pentru suferinţa pe care încearcă din răsputeri să şi-o tempereze, acel înger şi demon, yin şi yang, care zace în fiecare şi care aşteaptă doar momentul oportun pentru a ieşi la suprafaţă. Din acest punct de vedere pelicula se doreşte a se apropia de alte realizări, cea mai remarcabilă fiind „Fight club” – 1999.
Filmul are câteva greşeli de realizare şi de continuitate, situaţii neexplicate şi scene care au o importanţă majoră dar sunt filmate parţial fără a avea un început, cea mai „vinovată” fiind cea dinspre finalul peliculei când Lila îşi „decorează” casa pentru întâlnirea cu Alejandro.
Viola Davis are o interpretare foarte reuşită, rolul de mamă îndurerată fiindu-i foarte potrivit sau altfel spus reuşeşte foarte bine să „intre” în pielea personajului interpretat, transmăţând spectatorului toate emoţiile prin care trece Lila. Jennifer Lopez, în rolul Eve, prietena cea mai bună a lui Lila, reuşeşte de această dată o interpretare bună, fără timpi morţi şi priviri aiurea, fiind tot timpul „în scenă” şi realizând o chimie spectaculos de reuşită cu personajul pereche.
Filmul are şi un moment culminant, o situaţie dramatică pe care realizatorul nu a exploatat-o la potenţialul maxim, ratând astfel impactul „wow” asupra cinefililor. Oricum „turnura” poate fi ghicită cu câteva scene înainte deoarece, tot din neglijenţă sau poate din neatenţie, personajul Eve repetă o linie de dialog care apare şi la începutul filmului şi trece „peste” afirmaţia respectivă cu foarte mare uşurinţă, ceea ce pare anormal pentru o femeie care se află într-o situaţie asemenătoare.
Finalul, dramatic, se încadrează foarte bine cu desfăşurarea acţiunii şi încearcă să re-aducă o umbră de normalitate şi de moralitate, prin regretele resimţite profund de mama îndurerată, dar care umbră este spulberată implacabil de atitudinea colegelor de grup ale lui Lila.
Vizionare plăcută!
emy_sinaia
pe 08 Septembrie 2015 20:12
Pierderea unui copil este intotdeauna o tragedie, dar filmul in sine nu e cine stie ce.
Nirocino
pe 18 August 2015 11:17
Un film vibrant si alert, cu un final neasteptat si o Viola Davis extrem de convingatoare.
Buum
pe 20 Iulie 2015 23:24
Contributiei actritei,Viola Davis in acest film este uimitoare! Jocul actoriceasc a acesteia,''ridica'' foarte mult filmul. Jenifer e in umbra si la figurat si la propriu!
xerses
pe 20 Iulie 2015 15:43
O interpretare de exceptie a unei mame tulburate de pierderea fiului.
Scenariul este construit în jurul vieţii mamei îndurerate, Lila – Viola Davis care după pierderea suferită se luptă din răsputeri să se regăsească şi să-şi continue existenţa dar diferite amintiri despre fiul decedat îi revin obsesiv în minte, neîncetat, de fiecare dată când în existenţa ei zilnică apare vreo situaţie, cât de neînsemnată, care să-i amintească de acesta.
Costrucţia peliculei este realizată simplu, pe cum se desfăşoară evenimentele scenariului, temporar înainte, fiind inserate diferite momente din trecutul fiului decedat, astfel filmul fiind uşor de urmărit. Ca mod de realizare a filmării scenelor a fost aleasă, foarte des, filmarea cu cadre de aproape, mai ales în scenele importante, asta pentru a mări suspansul, spaima şi gravitatea scenei.
Din punct de vedere al credibilităţii evenimentelor filmul este foarte puţin probabil iar în susţinerea acestei afirmaţii sunt şi câteva argumente care reprezintă ele însele greşeli în realizare sau inconsecvenţă a scenariului. Ideea care se doreşte a fi exprimată de această realizare este că indiferent de cultura, educaţia sau caracterul unei persoane, atunci când o situaţie tragică se abate asupra ei, durerea imensă generată de pierderea cuiva drag devine catalizatorul unor fapte de care, în stare normală, acea persoană nu ar fi nicidecum capabilă.
O problemă gravă pe care o ridică această peliculă este una de moralitate şi aici producătorul se foloseşte de un mic truc, utilizat şi în alte realizări cinematografice, încercând să legitimizeze acţiunile reprobabile ale personajului principal prin durerea sufletescă imensă pe care o suferă în urma pierderii cuiva drag. Astfel, cinefilul asistă cu o oarecare satisfacţie la toate acţiunile ilegale, imorale şi inumane ale personajului principal, dându-i credit şi chiar simpatizând cu acesta, justificarea acţiunilor sprijinindu-se pe „incompetenţa” poliţiei şi dorinţa de răzbunare, apogeul unei astfel de realizări, în arta cinematografică, fiind „Law abiding citizen” – 2009 cu Gerard Butler.
Un alt aspect interesant şi bine realizat este duplicitatea fiinţei umane, cum doreşte individul să fie perceput în societate de ceilalţi oameni, respectând legile şi regulile de convieţuire socială şi pe de altă parte cum ar dori de fapt să acţioneze, să se răzbune, mânat de instinctele primare, pentru suferinţa pe care încearcă din răsputeri să şi-o tempereze, acel înger şi demon, yin şi yang, care zace în fiecare şi care aşteaptă doar momentul oportun pentru a ieşi la suprafaţă. Din acest punct de vedere pelicula se doreşte a se apropia de alte realizări, cea mai remarcabilă fiind „Fight club” – 1999.
Filmul are câteva greşeli de realizare şi de continuitate, situaţii neexplicate şi scene care au o importanţă majoră dar sunt filmate parţial fără a avea un început, cea mai „vinovată” fiind cea dinspre finalul peliculei când Lila îşi „decorează” casa pentru întâlnirea cu Alejandro.
Viola Davis are o interpretare foarte reuşită, rolul de mamă îndurerată fiindu-i foarte potrivit sau altfel spus reuşeşte foarte bine să „intre” în pielea personajului interpretat, transmăţând spectatorului toate emoţiile prin care trece Lila. Jennifer Lopez, în rolul Eve, prietena cea mai bună a lui Lila, reuşeşte de această dată o interpretare bună, fără timpi morţi şi priviri aiurea, fiind tot timpul „în scenă” şi realizând o chimie spectaculos de reuşită cu personajul pereche.
Filmul are şi un moment culminant, o situaţie dramatică pe care realizatorul nu a exploatat-o la potenţialul maxim, ratând astfel impactul „wow” asupra cinefililor. Oricum „turnura” poate fi ghicită cu câteva scene înainte deoarece, tot din neglijenţă sau poate din neatenţie, personajul Eve repetă o linie de dialog care apare şi la începutul filmului şi trece „peste” afirmaţia respectivă cu foarte mare uşurinţă, ceea ce pare anormal pentru o femeie care se află într-o situaţie asemenătoare.
Finalul, dramatic, se încadrează foarte bine cu desfăşurarea acţiunii şi încearcă să re-aducă o umbră de normalitate şi de moralitate, prin regretele resimţite profund de mama îndurerată, dar care umbră este spulberată implacabil de atitudinea colegelor de grup ale lui Lila.
Vizionare plăcută!