Este un film pe care îl urmăresc cu multă plăcere, interes și mai ales emoție ori de câte ori este difuzat și aflu acest lucru. Subiectul UMAN, SENSIBIL cu o distribuție de înalt profesionalism. Toate personajele, de la cele principale până la cele secundare bine alese pun mult suflet în interpretare. Sunt MINUNAȚI TOȚI. Văd și revăd acest film cu multă bucurie, emoție, plăcere, admirație de fiecare dată. Astfel de filme ar fi creat, educat o generație fără droguri, agresivitate, ură față de oameni chiar dacă el, filmul pare pentru specialiști PUERIL.
???? ❤️ ????
Horatiucrisan
pe 03 Mai 2020 12:10
În film insipid ca toate producțiile din ultimii ani ai dictaturii ceaușiste, filme la care plecau jumatate din spectatori din sala până la jumătatea filmului. L-am urmărit doar pentru prestatia lui Titieni pe care eu îl consider unul din cei mai buni actori români și pentru imaginile cu orașele terne si cenușii de dinainte de 89.
mihai_gujba
pe 29 Noiembrie 2019 13:05
Am vazut filmul acum, la 32 ani de la realizare, si mi se par rautacioase comentariile negative. Scenariul foarte plauzibil: Dupa o drama exista a doua sansa la fericire, asta demonstreaza filmul, Actorii tineri au interptretat cu sensibilitate si talent, calitati apoi confirmate in timp si in prezent atat de Emilia Popescu cat si de Adrian Titieni.
cezarika21
pe 24 Aprilie 2016 16:12
Derulând o poveste monotonă (și cumplit de plictisitoare) despre un operator de calculatoare care-i face curte unei profesoare văduve cu un copil mic, ”Liliacul înfloreşte a doua oară” este o însăilare incoerentă și mediocră de banalități montate fără cap și fără coadă (se sare permanent de la o acțiune la alta și din trecut în prezent și invers, de nu mai înțelegi nimic), un ghiveci cinematografic fără nici un înțeles și în mod categoric fără nicio valoare artistică.
Aflați la început de carieră, Emilia Popescu și Adrian Titieni încearcă cu entuziasm să interpreteze expresiv, dar eforturile lor se dizolvă într-o masă de peliculă râncedă ce dospește urât mirositor în șandramaua din scânduri putrede construită cu o crasă incompetență de regizoarea Cristina Nichituș.
Filmul începe cu o precizare regizorală: ”Acest film a fost terminat în decembrie 1988, dar nu a primit drept de difuzare”, într-o încercare ipocrită de a deturna atenția de la valoarea produsului. Nu a fost vorba aici de nicio cenzură politică, ci de una artistică. Pur și simplu filmul a fost prea prost pentru a putea fi difuzat.
Vegetarian
pe 05 Martie 2016 10:12
Film cu un copil , doi tineri probabil membri ai partidului comunist , si mici probleme . A fost difuzat TVR International Sâmbătă, 05 Mar 10:00
Iulidesprefilme
pe 13 Aprilie 2013 09:52
Din distribuţie face parte şi Rodica Mandache, o actriţă specială...La mulţi ani!
Turi
pe 23 Martie 2013 17:32
Pentru un film din acea perioada este bun; ideea nu este originala dar, am apreciat jocul actorilor. Consider ca pentru a fi un bun actor nu este de ajuns talentul, este nevoie de studiu si multa munca si un bun actor devine cu timpul un mare artist.
cl24
pe 23 Iunie 2010 13:01
Este un film ce prezinta drama unei femei, ramase vaduva, avand si un copil. Emilia Popescu se incadreaza excelent in rolul ei.
pe 23 Martie 2007 09:10
UN FILM EXCELENT. L-AM REVAZUT CU MARE PLACERE ZILELE TRECUTE PE PRO CINEMA. L-AM URMARIT CU MARE NOSTALGIE DEOARECE AM SI JUCAT IN FILM, AVEAM 13 ANI PE ATUNCI ....
TOATE BUNE