E interesantă ideea, mai alea că e după un caz real. Cu toate astea, mi se pare foarte greu de urmărit. E un film ''agitat'' în sensul rău, cu personaje enervante și obositoare motiv pentru care nu am putut urmări până la capăt.
mladitza
pe 03 August 2021 12:25
Din descriere și din comentarii m-am așteptat la ceva mai mult de la acest film. Nu am avut răbdare să îl duc până la sfărșit, am văzut trei sferturi din el. Subiectul este interesant, poate dacă ar fi avut o altă abordare, nu cea caricaturală (cel puțin așa am receptat-o eu), m-ar fi atras mai mult. Nu m-a convins prea mult nici Elio Germano, parcă mai bine a jucat Leonardo Lidi.
Eu nici nu sunt fan comedii, poate de aceea nu am rezonat. Dar din când în când mă delectez cu câte o comedie, cea mai recentă vizionată de mine și care mi-a plăcut e „Adieu les cons”.
Dacă vă plac comediile, merită să aruncați o privire. E un film ok, dar eu am avut alte așteptări.
Daneata
pe 04 Iulie 2021 11:24
Mi-a placut acest film pentru ca scoate in evidenta nevoia de libertate a omului, dorinta lui de a fi altfel, de a rupe chingile societatii in care este constrans si de a se manifesta liber. Finalul este trist pentru ca, in cele din urma, produsul libertatii este naruit de catre sistemul inchistat in propriile reguli, insa iubirea vine ca un pansament peste tot.
Domolul
pe 05 Mai 2021 23:17
am pus acest titlu pueril, banal, plictisitor fiindcă văd că mai mult se vorbește de întamplarea/povestea în sine , uitând parcă este vorba de un film. Artistic, zic, nici măcar documentar ( nu că documentarele în ultimul timp ar însemna mai mult realitate)
În concluzie, despre film pot spune că, cel puțin ce se vede în primele 20 min, are un dialog de ”Mere roșii ” sau ”Declarație de dragoste”. Actorul principal joacă precum Ion Caramitru în film, ușor desuet, chiar seamănă fizic. Excentricul inginer care face tot felul de invenții, parcă mă uit la un film românesc de acum 30 de ani.. Mă aștept să apară și Arșinel, din clipă în clipă.
cristianboia
pe 25 Martie 2021 13:57
Chiar dacă povestea adevărată e un pic diferită, filmul merită văzut, jocul actorilor e bun. Recomand cu încredere.
lili22
pe 02 Martie 2021 23:33
Nu inteleg de ce au facut din povestea asta o comedie usurica, sunt sigura ca lucrurile au stat cu totul altfel.
liana10
pe 18 Februarie 2021 03:01
Cum e să ai posibilitatea să-ți pui ideile în aplicare și să-ți construiești o platformă în largul mării, o insulă pe care să o numești Insula Trandafirilor? Cum e să-ți construiești o lume a ta? Un stat independent? E simplu. La fel de simplu cum "un câine se linge la ouă. De ce? Pentru că poate!" Explicația aceasta e chintesența filmului. Au putut, au reușit, iar această insulă a existat din mai 1968, până în februarie 1969 când a fost distrusă. Dar un om și-a împlinit un vis și a avut pentru câteva luni insula lui, statul lui.
ciuciubau
pe 27 Ianuarie 2021 13:31
SINOPSIS
Insula Trandafirilor spune povestea lui Giorgio Rosa, care a pornit să-și creeze propria națiune separată de Italia. Efortul lui Rosa poate să fi fost discuția Europei cu zeci de ani în urmă, dar povestea bizară a trecut în uitare, odată cu trecerea timpului. Iată ce trebuie să se ştie despre nenorocirile sale.
Născut în 1925 la Bologna, Rosa a fost inginer italian. În 1967, inginerul italian Giorgio Rosa a finanțat construcția unei platforme de 400 de metri pătrați (4.300 de metri pătrați), la 11 km (6,8 mile marine) în largul coastei provinciei Rimini, chiar în afara apelor teritoriale ale Italiei. Rosa a susținut că, deoarece insula se afla în apele internaționale, Italia nu avea nicio suveranitate asupra ei. A început cu nouă stâlpi goi, apoi a introdus tuburi de oțel în stâlpi și i-a împins în fundul mării, umplându-i cu ciment pentru a evita coroziunea, și a amenajat platforma cu o serie de unități comerciale, inclusiv un restaurant, bar, club de noapte, magazin de suveniruri și Oficiul postal. Unele rapoarte menționează, de asemenea, prezența unui post de radio, dar acest lucru rămâne neconfirmat. Platforma și-a declarat independența la 1 mai 1968, sub denumirea în esperanto „Insulo de la Rozoj”, cu Rosa ca președinte auto-declarat. Atât în esperanto „rozo” (plural rozoj ), cât și în italiană „rosa” (plural rose ) înseamnă „trandafir”.
Curând după aceea, Insula Trandafirilor a emis o serie de timbre, inclusiv unul care arată locația aproximativă a Insulei Trandafirilor în Marea Adriatică. Moneda pretinsă a republicii a fost „Moara” și aceasta a apărut la emisiile timpurii de timbru, deși nu se știe dacă au fost produse monede sau bancnote. Această denumire a fost tradusă în esperanto ca „Miloj” pe emisiuni ulterioare de timbre (nu are legătură cu moneda esperantistă „spesmilo”). Curioși de proiectul Rosa, vizitatorii au venit pe insulă în 1968, anul în care a existat neliniște în lume cu războiul din Vietnam, proteste pentru drepturile civile și primăvara de la Praga. Acțiunile Rosa au fost privite de guvernul italian ca o manevră de a strânge bani de la turiști, evitând în același timp impozitarea națională. Indiferent dacă acesta a fost sau nu adevăratul motiv din spatele acţiunii, răspunsul guvernului italian a fost rapid: un grup de patru carabinieri și ofițeri ai Guardia di Finanza au aterizat pe insulă și și-au asumat controlul. Se spune că a fost trimisă o telegramă de către Consiliul de Guvern al platformei, probabil guvernului italian, pentru a protesta împotriva „încălcării suveranității sale și a prejudiciului cauzat turismului local de ocupația militară”, dar acest lucru a fost ignorat. La 13 februarie 1969, marina italiană a folosit explozivi pentru a distruge instalația, un act descris ulterior pe timbrele poștale emise de guvernul autodeclarat al Rosa, din exil. A fost numărat un singur deces, dar niciodată confirmat: se pare că pe platformă în timpul detonării instalației, se afla câinele lui Rosa. Rosa a murit în 2017, după ce și-a dat binecuvântarea pentru un film despre Insula Trandafirilor.
Acesta a fost lansat în 2020.
Eu nici nu sunt fan comedii, poate de aceea nu am rezonat. Dar din când în când mă delectez cu câte o comedie, cea mai recentă vizionată de mine și care mi-a plăcut e „Adieu les cons”.
Dacă vă plac comediile, merită să aruncați o privire. E un film ok, dar eu am avut alte așteptări.
În concluzie, despre film pot spune că, cel puțin ce se vede în primele 20 min, are un dialog de ”Mere roșii ” sau ”Declarație de dragoste”. Actorul principal joacă precum Ion Caramitru în film, ușor desuet, chiar seamănă fizic. Excentricul inginer care face tot felul de invenții, parcă mă uit la un film românesc de acum 30 de ani.. Mă aștept să apară și Arșinel, din clipă în clipă.
Insula Trandafirilor spune povestea lui Giorgio Rosa, care a pornit să-și creeze propria națiune separată de Italia. Efortul lui Rosa poate să fi fost discuția Europei cu zeci de ani în urmă, dar povestea bizară a trecut în uitare, odată cu trecerea timpului. Iată ce trebuie să se ştie despre nenorocirile sale.
Născut în 1925 la Bologna, Rosa a fost inginer italian. În 1967, inginerul italian Giorgio Rosa a finanțat construcția unei platforme de 400 de metri pătrați (4.300 de metri pătrați), la 11 km (6,8 mile marine) în largul coastei provinciei Rimini, chiar în afara apelor teritoriale ale Italiei. Rosa a susținut că, deoarece insula se afla în apele internaționale, Italia nu avea nicio suveranitate asupra ei. A început cu nouă stâlpi goi, apoi a introdus tuburi de oțel în stâlpi și i-a împins în fundul mării, umplându-i cu ciment pentru a evita coroziunea, și a amenajat platforma cu o serie de unități comerciale, inclusiv un restaurant, bar, club de noapte, magazin de suveniruri și Oficiul postal. Unele rapoarte menționează, de asemenea, prezența unui post de radio, dar acest lucru rămâne neconfirmat. Platforma și-a declarat independența la 1 mai 1968, sub denumirea în esperanto „Insulo de la Rozoj”, cu Rosa ca președinte auto-declarat. Atât în esperanto „rozo” (plural rozoj ), cât și în italiană „rosa” (plural rose ) înseamnă „trandafir”.
Curând după aceea, Insula Trandafirilor a emis o serie de timbre, inclusiv unul care arată locația aproximativă a Insulei Trandafirilor în Marea Adriatică. Moneda pretinsă a republicii a fost „Moara” și aceasta a apărut la emisiile timpurii de timbru, deși nu se știe dacă au fost produse monede sau bancnote. Această denumire a fost tradusă în esperanto ca „Miloj” pe emisiuni ulterioare de timbre (nu are legătură cu moneda esperantistă „spesmilo”). Curioși de proiectul Rosa, vizitatorii au venit pe insulă în 1968, anul în care a existat neliniște în lume cu războiul din Vietnam, proteste pentru drepturile civile și primăvara de la Praga. Acțiunile Rosa au fost privite de guvernul italian ca o manevră de a strânge bani de la turiști, evitând în același timp impozitarea națională. Indiferent dacă acesta a fost sau nu adevăratul motiv din spatele acţiunii, răspunsul guvernului italian a fost rapid: un grup de patru carabinieri și ofițeri ai Guardia di Finanza au aterizat pe insulă și și-au asumat controlul. Se spune că a fost trimisă o telegramă de către Consiliul de Guvern al platformei, probabil guvernului italian, pentru a protesta împotriva „încălcării suveranității sale și a prejudiciului cauzat turismului local de ocupația militară”, dar acest lucru a fost ignorat. La 13 februarie 1969, marina italiană a folosit explozivi pentru a distruge instalația, un act descris ulterior pe timbrele poștale emise de guvernul autodeclarat al Rosa, din exil. A fost numărat un singur deces, dar niciodată confirmat: se pare că pe platformă în timpul detonării instalației, se afla câinele lui Rosa. Rosa a murit în 2017, după ce și-a dat binecuvântarea pentru un film despre Insula Trandafirilor.
Acesta a fost lansat în 2020.