Sinopsis

După moartea tatălui lor, viața nu a fost ușoară pentru Randy (Eric Christian Olsen) și Skeet (Jeremy Sumpter), dar grijile lor dispar când, împreună cu prietenii lor, bat plajele din California de Sud ca să găsească locul ideal pentru o lunga zi de surf. Skeet are doar 12 ani, dar Randy are grijă să-l țină pe lângă el, deși își dorește să-și creeze o imagine de surfer adevarat, nu de dădacă. Într-o zi, în timp ce hoinărea pe plajă, Skeet îl întâlnește pe Jim Wesley (Mark Harmon), unul dintre cei mai cunoscuți surferi din California, care însă abandonase cariera sportivă după accidentul în care îi muriseră soția și copilul. Spre nemulțumirea lui Randy, Skeet se atașează tot mai mult de Jim, care curând se împrietenește și cu mama lor, Jessica (Stacy Edwards). Conflictele cu un grup de surferi rivali și afecțiunea lui Skeet pentru noul lui prieten îl pun pe Randy în fața unor situații și sentimente noi, care în cele din urmă îl ajută să se maturizeze.