Sinopsis

În "Locke", Hardy interpretează rolul unui bărbat a cărui viață începe să fie distrusă odată cu primirea unui apel. Pe parcursul celor 84 de minute ale filmului, fața lui Ivan Locke este singură pe ecran, iar pelicula urmărește drumul său de la Birmingham la Londra.

Deși inițial apelurile date fiilor săi par ciudate (îi anunță că nu va ajunge acasă să se uite la un meci cu ei, pe măsură ce apelurile se întețesc, conversațiile dezvăluie ce se întâmplă cu adevărat. Locke se îndreaptă către spital, unde trebuie să stea lângă Bethan (Olivia Colman), care urmează să nască. Însă Locke nu este căsătorit cu Bethan, ci cu Katrina (Ruth Wilson), care este devastată atunci când Locke îi spune adevărul.

Knight demonstrează ca de obicei cât de mult se documentează pentru filmele sale. Aici, cum Locke lucrează în domeniul construcțiilor, toate conversațiile în privința proiectelor sunt aranjate până la ultimul detaliu, astfel că "până la finalul filmului spectatorii ar putea identifica avantajele cimentului C6 față de C5".