Părerea criticului
Acum ceva vreme circula o glumă printre fanii X-Men: un site dedicat subculturii a pus întrebarea "Care este cel mai mare villain X-Men?" şi un comentator a răspuns hâtru: "Fox". Din nefericire, răspunsul descria foarte bine situaţia, căci studiourile Fox, în disperarea lor de a obţine cât mai mulţi bani, au diluat spiritul benzilor desenate pentru a obţine un rating cât mai permisiv şi, implicit, un public potenţial cât mai mare.
Deadpool a dovedit că e mai bine să încânţi un număr "mic" de spectatori decât să dezamăgeşti un număr mare, iar Logan este principalul beneficiar al unei schimbări de strategie cu efecte de lungă durată în viitorul X-Men. Oameni buni, mergeţi la Logan, este în sfârşit filmul cu Wolverine pe care îl aşteptam. Pentru mulţi, este în sfârşit filmul X-Men pe care îl aşteptam!
După două semi-rateuri, X-Men Origins: Wolverine şi The Wolverine, Logan explorează însăşi esenţa antieroului interpretat pentru ultima oară de Hugh Jackman. Inspirat de benzile desenate "Old Man Logan", scrise de Mark Millar şi Steve McNiven, filmul regizat de James Mangold ni-l arată pe Logan slăbit de vârstă şi cu un viitor sumbru prevestit de corpul ce-l trădează din ce în ce mai mult. Acţiunea are loc în 2029, când mutanţii aproape că au dispărut de pe faţa pământului şi niciun copil mutant nu s-a mai născut de mai bine de două decenii. O cerere disperată de ajutor din partea unei asistente din Mexic şi influenţa malefică a unei corporaţii, Transgen, îl vor arunca pe Logan într-o ultimă, sângeroasă şi emoţionantă aventură.
Logan este gândit ca un film postapocaliptic (cel puţin din punctul de vedere al mutanţilor) şi foloseşte eficient o formulă familiară a subgenului (cel mai bun exemplu recent este, desigur, Mad Max: Fury Road). Posibilitatea existenţei unui loc, Eden, în care mutanţii pot trăi în pace, dă speranţă puţinilor mutanţi rămaşi în viaţă şi îi determină să se sacrifice pentru ca măcar unii dintre ei să ajungă aici. Un solitar până în străfundul sufletului şi complet descurajat în faţa provocărilor vieţii, Logan se îndoieşte profund de existenţa unui Eden în deplină contradicţie cu lumea sa damnată, dar va ajunge să se implice în luptă. Dacă tu nu mai ai visuri, măcar poţi lupta pentru visurile altora, nu este aşa?
Logan este fără doar şi poate unul dintre cele mai bune filme cu supereroi văzute în ultima vreme. Este în acelaşi timp şi unul dintre cele mai relevante, pentru că depăşeşte miza divertismentului facil (ceea ce Deadpool nu face) şi explorează ce se întâmplă atunci când puterea imensă, aceea care vine cu o imensă responsabilitate, este anulată de absenţa scopului şi a direcţiei. Avem de-a face cu o lume în care, cel puţin din punctul de vedere al lui Logan, nu mai există speranţă. O lume în care până şi posibilitatea mântuirii pare să lipsească.
Un plus al filmului este fără îndoială apariţia lui Patrick Stewart în rolul lui Charles Xavier, odinioară cel mai puternic telepat al planetei. Învins de vârstă şi de o boală misterioasă ce-l face victimă unor accese în stare să ucidă sute de oameni în jur, Charles este practic prizonierul (şi pacientul) lui Logan, care îl închide pe vechiul său prieten într-un buncăr ce-i ţine în frâu puterile distrugătoare. Apariţia Laurei (impresionanta Dafne Keen), o fată ce se va dovedi posesoarea unor puteri comparabile cu cele ale lui Logan, va reseta priorităţile celor doi mutanţi vânaţi de Transgen.
Acţiunea este fără îndoială un aspect executat ireproşabil în acest al nouălea film în care Jackman îl interpretează pe popularul supererou Marvel. Logan se aruncă în luptă conştient ca aceasta ar putea fi ultima, iar armata de vrăjitori ai efectelor speciale, coregrafi şi cascadori coordonată de James Mangold face ca fiecare lovitură primită de supererou să fie simţită şi de public. Rareori vezi pe marele ecran confruntări pe viaţă şi pe moarte mai spectaculoase decât în Logan, iar prezenţa şi dezlănţuirile micii Laura (Dafne Keen avea doar 11 ani atunci când au început filmările) dau filmului o doză de violenţă pe care unii spectatori ar putea-o percepe drept şocantă. Să vezi un copil împrăştiind viscerele oponenţilor în jur nu e ceva ce întâlneşti în fiecare zi la cinema.
Combinaţia de spectaculos şi relevant transformă Logan în cel mai bun film X-Men realizat vreodată. Pentru fanii filmelor cu supereroi este o premieră obligatorie, dar şi detractorii genului s-ar putea lăsa convinşi de această poveste despre slăbiciune, sacrificiu, abnegaţie şi, până la urmă, familie. Din nefericire, o scenă în care un grup de mutanţi adolescenţi execută unul dintre villain-ii filmului este departe de a fi convingătoare, ridicând semne de întrebare privind o posibilă predare de ştachetă într-o lume post-Logan. Chiar şi aşa, Logan este una dintre cele mai plăcute experienţe cinematografice ale începutului de an.
Deadpool a dovedit că e mai bine să încânţi un număr "mic" de spectatori decât să dezamăgeşti un număr mare, iar Logan este principalul beneficiar al unei schimbări de strategie cu efecte de lungă durată în viitorul X-Men. Oameni buni, mergeţi la Logan, este în sfârşit filmul cu Wolverine pe care îl aşteptam. Pentru mulţi, este în sfârşit filmul X-Men pe care îl aşteptam!
După două semi-rateuri, X-Men Origins: Wolverine şi The Wolverine, Logan explorează însăşi esenţa antieroului interpretat pentru ultima oară de Hugh Jackman. Inspirat de benzile desenate "Old Man Logan", scrise de Mark Millar şi Steve McNiven, filmul regizat de James Mangold ni-l arată pe Logan slăbit de vârstă şi cu un viitor sumbru prevestit de corpul ce-l trădează din ce în ce mai mult. Acţiunea are loc în 2029, când mutanţii aproape că au dispărut de pe faţa pământului şi niciun copil mutant nu s-a mai născut de mai bine de două decenii. O cerere disperată de ajutor din partea unei asistente din Mexic şi influenţa malefică a unei corporaţii, Transgen, îl vor arunca pe Logan într-o ultimă, sângeroasă şi emoţionantă aventură.
Logan este gândit ca un film postapocaliptic (cel puţin din punctul de vedere al mutanţilor) şi foloseşte eficient o formulă familiară a subgenului (cel mai bun exemplu recent este, desigur, Mad Max: Fury Road). Posibilitatea existenţei unui loc, Eden, în care mutanţii pot trăi în pace, dă speranţă puţinilor mutanţi rămaşi în viaţă şi îi determină să se sacrifice pentru ca măcar unii dintre ei să ajungă aici. Un solitar până în străfundul sufletului şi complet descurajat în faţa provocărilor vieţii, Logan se îndoieşte profund de existenţa unui Eden în deplină contradicţie cu lumea sa damnată, dar va ajunge să se implice în luptă. Dacă tu nu mai ai visuri, măcar poţi lupta pentru visurile altora, nu este aşa?
Logan este fără doar şi poate unul dintre cele mai bune filme cu supereroi văzute în ultima vreme. Este în acelaşi timp şi unul dintre cele mai relevante, pentru că depăşeşte miza divertismentului facil (ceea ce Deadpool nu face) şi explorează ce se întâmplă atunci când puterea imensă, aceea care vine cu o imensă responsabilitate, este anulată de absenţa scopului şi a direcţiei. Avem de-a face cu o lume în care, cel puţin din punctul de vedere al lui Logan, nu mai există speranţă. O lume în care până şi posibilitatea mântuirii pare să lipsească.
Un plus al filmului este fără îndoială apariţia lui Patrick Stewart în rolul lui Charles Xavier, odinioară cel mai puternic telepat al planetei. Învins de vârstă şi de o boală misterioasă ce-l face victimă unor accese în stare să ucidă sute de oameni în jur, Charles este practic prizonierul (şi pacientul) lui Logan, care îl închide pe vechiul său prieten într-un buncăr ce-i ţine în frâu puterile distrugătoare. Apariţia Laurei (impresionanta Dafne Keen), o fată ce se va dovedi posesoarea unor puteri comparabile cu cele ale lui Logan, va reseta priorităţile celor doi mutanţi vânaţi de Transgen.
Acţiunea este fără îndoială un aspect executat ireproşabil în acest al nouălea film în care Jackman îl interpretează pe popularul supererou Marvel. Logan se aruncă în luptă conştient ca aceasta ar putea fi ultima, iar armata de vrăjitori ai efectelor speciale, coregrafi şi cascadori coordonată de James Mangold face ca fiecare lovitură primită de supererou să fie simţită şi de public. Rareori vezi pe marele ecran confruntări pe viaţă şi pe moarte mai spectaculoase decât în Logan, iar prezenţa şi dezlănţuirile micii Laura (Dafne Keen avea doar 11 ani atunci când au început filmările) dau filmului o doză de violenţă pe care unii spectatori ar putea-o percepe drept şocantă. Să vezi un copil împrăştiind viscerele oponenţilor în jur nu e ceva ce întâlneşti în fiecare zi la cinema.
Combinaţia de spectaculos şi relevant transformă Logan în cel mai bun film X-Men realizat vreodată. Pentru fanii filmelor cu supereroi este o premieră obligatorie, dar şi detractorii genului s-ar putea lăsa convinşi de această poveste despre slăbiciune, sacrificiu, abnegaţie şi, până la urmă, familie. Din nefericire, o scenă în care un grup de mutanţi adolescenţi execută unul dintre villain-ii filmului este departe de a fi convingătoare, ridicând semne de întrebare privind o posibilă predare de ştachetă într-o lume post-Logan. Chiar şi aşa, Logan este una dintre cele mai plăcute experienţe cinematografice ale începutului de an.
