Sinopsis

Filmul, o feerie care vă va aduce ușor aminte de Alice în Țara Minunilor, prezintă povestea Sarei, o fetiță isteață, care locuiește cu mama și bunicul.Cu mintea ei ageră, Sara învață repede regulile jocului de șah, pe care i-l prezintă un coleg de școală. Mai departe, ea va imagina un basm în care frumoasa Regină din jocul de șah, plictisită de mariajul cu Regele, își provoacă slujitorii la... partide de șah. Întreaga poveste o ajută pe Sara să înțeleagă prin intermediul acestei lumi imaginare câteva din “regulile” lumii reale, dar și să-și regăsească tatăl.