Părerea criticului
Lore (Saskia Rosendahl), o tânără de paisprezece ani, trebuie să fugă din calea trupelor aliate după ce tatăl ei, ofiţer SS, şi mama ei - susţinătoare şi ea a nazismului - se predau. Sunt ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial.
Lore îşi ia cei patru fraţi, din care cel mai mic încă în scutece, şi porneşte către Hamburg, unde speră să-şi găsească restul familiei. Pe drum, vede adevărata faţă a ceea ce a fost al Treilea Reich, întâlnind şi un tânăr refugiat, proaspăt eliberat din lagăr (Kai Malina).
Avem de-a face un road movie, dacă ne gândim că e vorba despre o călătorie (printr-o Germanie distrusă de război), şi un personaj care pleacă la drum cu anumite convingeri, iar pe parcurs universul convingerilor sale se prăbuşeşte. E, totodată, un film despre maturizare forţată, şi pierderea copilăriei.
E o vină pe care spectatorul o simte iniţial empatizând cu Lore, această adolescentă îndoctrinată de propaganda hitleristă, care juca - probabil - şotron, pe când tatăl ei era implicat în genocidul din Bielorusia. Mai mult, adolescentei - aflate în faţa şansei de a fi ajutată de un tânăr evreu - i se reactualizează dispreţul rasial, ce pare mai adânc înrădăcinat decât însuşi instinctul supravieţuirii. Lore nu rămâne aceeaşi, până la final, arcul evoluţiei sale fiind unul care ne va mişca.
Această călătorie, în care cei cinci copii au de înfruntat foamea, pericolul de a li se descoperi identitatea, dar şi lipsa solidărităţii dintre germanii dezumanizaţi de experienţa războiului, va însoi mult timp spectatorul.
Regizoarea Cate Shortland reuşeşte să sporească dramatismul prin utilizarea mijloacelor vizuale poetizante, apropiate fantasy-urilor, în descrierea unei realităţi atroce - rămăşiţele fumegânde ale documentelor secrete zboară în vânt ca o ploaie de fluturi luminiscenţi peste locul de joacă al Lorei şi al surorii sale, câmpuri de ferigă se unduiesc, perdele bat în vânt, e un soi de magie ce însoţeşte punerea în scenă, făcând spectatorul să vadă povestea din perspectiva ochiului de copil. E imposibil să nu rămânem atinşi de acest film.
Lore îşi ia cei patru fraţi, din care cel mai mic încă în scutece, şi porneşte către Hamburg, unde speră să-şi găsească restul familiei. Pe drum, vede adevărata faţă a ceea ce a fost al Treilea Reich, întâlnind şi un tânăr refugiat, proaspăt eliberat din lagăr (Kai Malina).
Avem de-a face un road movie, dacă ne gândim că e vorba despre o călătorie (printr-o Germanie distrusă de război), şi un personaj care pleacă la drum cu anumite convingeri, iar pe parcurs universul convingerilor sale se prăbuşeşte. E, totodată, un film despre maturizare forţată, şi pierderea copilăriei.
E o vină pe care spectatorul o simte iniţial empatizând cu Lore, această adolescentă îndoctrinată de propaganda hitleristă, care juca - probabil - şotron, pe când tatăl ei era implicat în genocidul din Bielorusia. Mai mult, adolescentei - aflate în faţa şansei de a fi ajutată de un tânăr evreu - i se reactualizează dispreţul rasial, ce pare mai adânc înrădăcinat decât însuşi instinctul supravieţuirii. Lore nu rămâne aceeaşi, până la final, arcul evoluţiei sale fiind unul care ne va mişca.
Această călătorie, în care cei cinci copii au de înfruntat foamea, pericolul de a li se descoperi identitatea, dar şi lipsa solidărităţii dintre germanii dezumanizaţi de experienţa războiului, va însoi mult timp spectatorul.
Regizoarea Cate Shortland reuşeşte să sporească dramatismul prin utilizarea mijloacelor vizuale poetizante, apropiate fantasy-urilor, în descrierea unei realităţi atroce - rămăşiţele fumegânde ale documentelor secrete zboară în vânt ca o ploaie de fluturi luminiscenţi peste locul de joacă al Lorei şi al surorii sale, câmpuri de ferigă se unduiesc, perdele bat în vânt, e un soi de magie ce însoţeşte punerea în scenă, făcând spectatorul să vadă povestea din perspectiva ochiului de copil. E imposibil să nu rămânem atinşi de acest film.
