Sinopsis

Nava lui Telmo este ancorată într-un port european, iar căpitanul îl așteaptă pe proprietar care îi va plăti într-un final banii pe care îi datorează.
În ultimii doi ani, Telmo a supraviețuit vânzând combustibilul navei și închiriind cabine câtorva familii de imigranți. Căpitanul își îneacă amarul în alcool și se consolează cu vizitele unei prostituate în vârstă de 35 de ani, Agustina, pe care o cheamă doar atunci când imigranții îi plătesc chiria.

Din când în când, Telmo se joacă cu un băiat de nouă ani, Daniel, fiul unui cuplu columbian, Daniel (35 de ani) și Angelica (28 de ani), ce trăiește într-una dintre cabine. Căpitanul e fascinat de băiat; simulează manevre navale împreună, manevrează sextantul și joacă biliard. Cealaltă familie care locuiește într-o cabină este un cuplu din România, Florin (37 de ani) și Pompilia (27 de ani), alături de cei doi copii ai lor.

Într-o zi, Daniel vede în vitrina unui magazin de antichități un sextant similar cu cel aflat la bord și este șocat să afle că prețul acestuia este de 5.000 de euro. A doua zi, sextantul de pe navă dispare, iar acest incident dă peste cap viețile tuturor celor aflați la bord.