Sinopsis
Patru adolescenti evadeaza pe o plaja pustie pentru un weekend, spera ei, plin de surfing si de jocuri sexuale, dar isi vad visele transformate in cosmar.
In Lost Things, patru liceeni australieni fug de parinti ca sa se distreze pe o plaja izolata. Cu totii sunt vulcani hormonali si fiinte complet egocentrice – insa preocuparile lor mioape lasa, curand, loc unei reale ingrijorari starnite de o prezenta intunecata ce pare a salaslui in jurul lor.
Una dintre fete gaseste ca aceasta prezenta stranie e fascinanta si intoxicanta, in timp ce cealalta e profund confuza. Cei doi baieti, cu capul doar la fete si la bautura, nu sunt nici ei mai intelepti.
Curand, misterul locului forteaza structura filmului sa se descompuna intr-un morbid flash back. Enigma din inima povestii ne este dezvaluita in revers, cu o indemanare remarcabila.
Scenariul lucrat in amanunt de renumitul dramaturg Stephen Sewell (“The Blind Giant is dancing”, “Dust”) face ca “Lost Things” sa nu fie nici un moment o colectie de socuri ieftine. Regizorul a imprumutat – si modificat – câteva concepte stilistice de la filmele horror preferate. Finalul surprinzator e sustinut inteligent. In momentele sale cele mai inspaimantatoare, Lost Things straluceste ca un diamant neslefuit.
Cu totul suprinzator si inovator este faptul ca majoritatea actiunii are loc in plin soare, invalidand probabil cel mai incetatenit cliseu al unui horror – intunericul. Fiecare personaj are unicitate si nici unul nu e un stereotip.
Facut simplu cu bani putini, filmul demonstreaza, inca o data, ca ceea ce conteaza e imaginatia si calitatea povestii si nu marimea bugetului.
In Lost Things, patru liceeni australieni fug de parinti ca sa se distreze pe o plaja izolata. Cu totii sunt vulcani hormonali si fiinte complet egocentrice – insa preocuparile lor mioape lasa, curand, loc unei reale ingrijorari starnite de o prezenta intunecata ce pare a salaslui in jurul lor.
Una dintre fete gaseste ca aceasta prezenta stranie e fascinanta si intoxicanta, in timp ce cealalta e profund confuza. Cei doi baieti, cu capul doar la fete si la bautura, nu sunt nici ei mai intelepti.
Curand, misterul locului forteaza structura filmului sa se descompuna intr-un morbid flash back. Enigma din inima povestii ne este dezvaluita in revers, cu o indemanare remarcabila.
Scenariul lucrat in amanunt de renumitul dramaturg Stephen Sewell (“The Blind Giant is dancing”, “Dust”) face ca “Lost Things” sa nu fie nici un moment o colectie de socuri ieftine. Regizorul a imprumutat – si modificat – câteva concepte stilistice de la filmele horror preferate. Finalul surprinzator e sustinut inteligent. In momentele sale cele mai inspaimantatoare, Lost Things straluceste ca un diamant neslefuit.
Cu totul suprinzator si inovator este faptul ca majoritatea actiunii are loc in plin soare, invalidand probabil cel mai incetatenit cliseu al unui horror – intunericul. Fiecare personaj are unicitate si nici unul nu e un stereotip.
Facut simplu cu bani putini, filmul demonstreaza, inca o data, ca ceea ce conteaza e imaginatia si calitatea povestii si nu marimea bugetului.
