Părerea criticului
Eu unul as vrea sa traiesc intr-o lume in care Hugh Grant e prim-ministru. Dar parca nu mai mult de doua ore si un pic, cat dureaza Pur si simplu dragoste.
De Craciun, noul premier britanic (Hugh Grant, care in lumea politicii reale ar rezista aproape o saptamana) marturiseste ca ar face “orice pentru a amana conducerea propriu-zisa a tarii” si, prin urmare, se indragosteste.
Printr-un fenomen de adeziune cum nu s-a mai pomenit de la cel de-al doilea razboi mondial incoace, toata tara pare sa se afle in aceeasi situatie, de la rockerul al carui sictir sublim fata de tot ce inseamna Sarbatorile nu e la fel de mare ca duiosia fata de impresarul sau gras, pana la copilul care foloseste, cu o naturalete inaccesibila adultilor, cuvinte si expresii precum “a venera” si “cumplita agonie a iubirii”.
Richard Curtis a scris si a regizat aceasta superproductie comico-romantica – Pur si simplu dragoste – a carei reusita e, in mare masura, o chestiune de gust. Cei care s-au despartit de luna cadourilor cu un oftat de usurare s-ar putea sa nu aiba chef de inca unul – legat cu fundita si livrat de Rowan Atkinson pe post de duh al Craciunului.
Pe de alta parte, experimentatul Curtis si-a dezvoltat un instinct aproape infailibil al poantei care fenteaza scepticismul spectatorului: e genul de om care vara intre doi indragostiti un copil in costum de caracatita, numai ca sa-i incurce.
Si are propriul lui scepticism: Alan Rickman (cu gura lui suferinda) si Emma Thompson (cu fustele ei antisex) joaca un cuplu in criza si, chiar in euforia generala a finalului, ne amintesc ca, in dragoste, nu toti oamenii se comporta ca niste adolescenti; unii se comporta ca niste diplomati obositi care se zbat pentru un acord de incetare a focului.
De Craciun, noul premier britanic (Hugh Grant, care in lumea politicii reale ar rezista aproape o saptamana) marturiseste ca ar face “orice pentru a amana conducerea propriu-zisa a tarii” si, prin urmare, se indragosteste.
Printr-un fenomen de adeziune cum nu s-a mai pomenit de la cel de-al doilea razboi mondial incoace, toata tara pare sa se afle in aceeasi situatie, de la rockerul al carui sictir sublim fata de tot ce inseamna Sarbatorile nu e la fel de mare ca duiosia fata de impresarul sau gras, pana la copilul care foloseste, cu o naturalete inaccesibila adultilor, cuvinte si expresii precum “a venera” si “cumplita agonie a iubirii”.
Richard Curtis a scris si a regizat aceasta superproductie comico-romantica – Pur si simplu dragoste – a carei reusita e, in mare masura, o chestiune de gust. Cei care s-au despartit de luna cadourilor cu un oftat de usurare s-ar putea sa nu aiba chef de inca unul – legat cu fundita si livrat de Rowan Atkinson pe post de duh al Craciunului.
Pe de alta parte, experimentatul Curtis si-a dezvoltat un instinct aproape infailibil al poantei care fenteaza scepticismul spectatorului: e genul de om care vara intre doi indragostiti un copil in costum de caracatita, numai ca sa-i incurce.
Si are propriul lui scepticism: Alan Rickman (cu gura lui suferinda) si Emma Thompson (cu fustele ei antisex) joaca un cuplu in criza si, chiar in euforia generala a finalului, ne amintesc ca, in dragoste, nu toti oamenii se comporta ca niste adolescenti; unii se comporta ca niste diplomati obositi care se zbat pentru un acord de incetare a focului.
