Stone Village Pictures prezintă una dintre cele mai frumoase povești de dragoste ale tuturor timpurilor, inspirată de nemuritoarea capodoperă a scriitorului laureat al Premiului Nobel, Gabriel Garcia Marquez, Dragostea în vremea holerei. Parcurgând o jumătate de secol în Cartagena, un oraș complex, magic și plin de senzualitate, această fascinantă poveste romantică prezintă viața unui barbat care își așteaptă unica iubire adevărată timp de mai bine de cincizeci de ani.
Nominalizat la Premiul Oscar®, actorul Javier Bardem joacă rolul lui Florentino Ariza, poet și funcționar telegrafist, care descoperă iubirea vieții sale când o vede pe Fermina Daza (Giovanna Mezzogiorno) pe fereastra vilei tatălui acesteia. După o serie de scrisori pline de pasiune, Florentino reușește treptat să cucerească inima frumoasei, dar tatal ei (John Leguizamo) este furios când află de povestea celor doi și jură să nu îi lase niciodată să fie impreună.
Anii trec, Fermina se căsătorește cu sofisticatul aristocrat Dr. Juvenal Urbino (Benjamin Bratt), care a adus în Cartagena ordinea și știința medicală, stăvilind valurile de holeră care asediau în mod misterios orașul. El o duce pe Fermina la Paris pentru mai mulți ani, iar când se reîntorc împreună în Cartagena, ea a uitat complet de prima sa iubire.
Dar Florentino nu a uitat-o. Devenit acum un bogat proprietar de vase, Florentino are mai multe legături, dar inima lui încă îi aparține Ferminei. Sufletul său este răbdător, iar el e gata să aștepte o viață pentru a avea șansa de a fi încă o dată împreună cu ea.
În regia lui Mike Newell (Donnie Brasco, Enchanted April), Dragostea în vremea holerei este o incursiune extraordinară, senzuală și complexă în inima iubirii. Producătorul Stone Village Pictures pentru acest film este laureatul Globului de Aur Scott Steindorff (The Human Stain, Empire Falls), iar autorul scenariului este laureatul Premiului Oscar®, Ronald Harwood (The Pianist), inspirat de romanul lui Gabriel Garcia Marquez. Producătorii executivi sunt Danny Greenspun, Robin Greenspun, Andrew Molasky, Chris Law, Michael Nozik, Dylan Russell și Scott LaStaiti.
Distribuția de prestigiu include mai multe nume mari: actorul nominalizat la Oscar® Javier Bardem (Before Night Falls, The Sea Inside, No Country for Old Men), Giovanna Mezzogiorno (câștigătoarea Trofeului Volpi la Festivalul de Film de la Veneția, pentru Don’t Tell, câștigătoarea Premiului David di Notello pentru Facing Windows), Benjamin Bratt (Traffic, Clear and Present Danger), actrița nominalizată la Oscar® Catalina Sandino Moreno (Maria Full of Grace), Hector Elizondo (The Princess Diaries 1 & 2, Pretty Woman), Liev Schreiber (The Omen) și Fernanda Montenegro (House of Sand, Central Station), Laura Harring (Mulholland Dr.) și John Leguizamo (Moulin Rouge, Collateral Damage).
Echipa de creație din spatele camerelor de filmat este condusă de directorul de imagine Alfonso Beato, ASC, A.B.C. (The Queen), designer-ul de producție Wolf Kroeger (Beyond Borders), monteurul Mick Audsley (Harry Potter and the Goblet of Fire) și designer-ul de costume Marit Allen (Brokeback Mountain). Antonio Pinto (City of God) a compus partitura, iar superstarul muzical de origine columbiană Shakira interpretează melodiile originale.