Love Me or Else, cunoscut și sub titlul The Wrong Daughter, este genul acela de thriller făcut pentru televiziune care nu încearcă să reinventeze roata, dar știe foarte bine cum să te țină în fața ecranului. Povestea pornește de la o idee destul de simplă: Kate și Joe își doresc enorm un copil, iar după 17 ani fiica pe care Kate a dat-o spre adopție reapare în viața ei prin Facebook. Problema este că fata care ajunge în casa lor nu este adevărata Danica, ci o impostoare.
De aici filmul intră pe terenul clasic al thrillerului psihologic: cine este de fapt această fată, ce urmărește și cât timp va reuși să-și păstreze minciuna? Premisa este bună și are suficient potențial pentru suspans, mai ales pentru că Samantha nu vrea doar să păcălească familia, ci pare să-și dorească cu disperare o familie pe care nu a avut-o niciodată.
Aici mi se pare că filmul are cea mai interesantă idee. Samantha nu este construită exclusiv ca o „nebună care face lucruri rele”, ci există și o motivație în spatele comportamentului ei: abandonul, lipsa unei familii și obsesia de a fi iubită. Din păcate, scenariul nu exploatează întotdeauna suficient de bine această latură și, pe măsură ce povestea avansează, preferă să transforme personajul într-o antagonistă din ce în ce mai convențională.
Și aici începe să se vadă principala problemă a filmului: este destul de previzibil. Nu trebuie să fii Hercule Poirot ca să-ți dai seama că lucrurile vor lua o turnură urâtă. ???? Unele personaje sunt și incredibil de naive, iar faptul că nimeni nu se gândește serios să verifice identitatea fetei face ca anumite situații să pară forțate. Practic, o mare parte din conflict ar fi putut fi rezolvată cu niște verificări ceva mai serioase. ????
Totuși, filmul are un avantaj important: este foarte ușor de urmărit. Nu se pierde în subintrigi complicate și nu trage inutil de poveste. Odată ce Samantha începe să-și construiască noua identitate, lucrurile evoluează constant spre haos, iar tensiunea crește până la confruntarea finală.
Sydney Sweeney este, fără îndoială, unul dintre motivele pentru care filmul funcționează. Samantha este un rol destul de exagerat, dar Sweeney îl joacă cu energie și reușește să facă personajul suficient de imprevizibil încât să vrei să vezi până unde va merge. Unele dintre reacțiile ei sunt aproape „over the top”, dar în contextul unui thriller de televiziune tocmai asta îi dă filmului o anumită savoare. Și chiar dacă producția nu este una spectaculoasă, ea reușește să atragă atenția de fiecare dată când apare.
Nu este însă un film pe care l-aș recomanda pentru scenariul său sofisticat sau pentru realism. Are suficiente coincidențe, personaje care iau decizii discutabile și situații convenabile pentru ca Samantha să poată continua să-și ducă planul la capăt. Dar, dacă îl privești ca pe ceea ce este — un thriller TV de 90 de minute, construit pentru suspans și divertisment — își face treaba destul de bine. Filmul are 1h30 și este catalogat ca mystery/thriller, iar IMDb îl notează în prezent cu 4,8/10, ceea ce mi se pare destul de sever pentru cât de distractiv poate fi dacă intri în jocul lui.
Mi-a plăcut: premisa, ritmul, personajul lui Samantha și faptul că filmul nu se complică inutil.
Nu mi-a plăcut: scenariul are prea multe coincidențe, personajele sunt uneori exagerat de naive, iar după un anumit punct devine destul de ușor de anticipat ce urmează.
Nota mea: 7/10
Nu este un thriller extraordinar și nici nu trebuie confundat cu un film psihologic de mare calibru. Este însă un thriller TV simpatic, ușor de urmărit, cu o premisă bună și o Sydney Sweeney care fură destul de mult din film. Genul de producție pe care o pornești „să vezi ce e de capul ei” și ajungi să o termini pentru că vrei să vezi cât de rău poate să se ducă totul. ????
De aici filmul intră pe terenul clasic al thrillerului psihologic: cine este de fapt această fată, ce urmărește și cât timp va reuși să-și păstreze minciuna? Premisa este bună și are suficient potențial pentru suspans, mai ales pentru că Samantha nu vrea doar să păcălească familia, ci pare să-și dorească cu disperare o familie pe care nu a avut-o niciodată.
Aici mi se pare că filmul are cea mai interesantă idee. Samantha nu este construită exclusiv ca o „nebună care face lucruri rele”, ci există și o motivație în spatele comportamentului ei: abandonul, lipsa unei familii și obsesia de a fi iubită. Din păcate, scenariul nu exploatează întotdeauna suficient de bine această latură și, pe măsură ce povestea avansează, preferă să transforme personajul într-o antagonistă din ce în ce mai convențională.
Și aici începe să se vadă principala problemă a filmului: este destul de previzibil. Nu trebuie să fii Hercule Poirot ca să-ți dai seama că lucrurile vor lua o turnură urâtă. ???? Unele personaje sunt și incredibil de naive, iar faptul că nimeni nu se gândește serios să verifice identitatea fetei face ca anumite situații să pară forțate. Practic, o mare parte din conflict ar fi putut fi rezolvată cu niște verificări ceva mai serioase. ????
Totuși, filmul are un avantaj important: este foarte ușor de urmărit. Nu se pierde în subintrigi complicate și nu trage inutil de poveste. Odată ce Samantha începe să-și construiască noua identitate, lucrurile evoluează constant spre haos, iar tensiunea crește până la confruntarea finală.
Sydney Sweeney este, fără îndoială, unul dintre motivele pentru care filmul funcționează. Samantha este un rol destul de exagerat, dar Sweeney îl joacă cu energie și reușește să facă personajul suficient de imprevizibil încât să vrei să vezi până unde va merge. Unele dintre reacțiile ei sunt aproape „over the top”, dar în contextul unui thriller de televiziune tocmai asta îi dă filmului o anumită savoare. Și chiar dacă producția nu este una spectaculoasă, ea reușește să atragă atenția de fiecare dată când apare.
Nu este însă un film pe care l-aș recomanda pentru scenariul său sofisticat sau pentru realism. Are suficiente coincidențe, personaje care iau decizii discutabile și situații convenabile pentru ca Samantha să poată continua să-și ducă planul la capăt. Dar, dacă îl privești ca pe ceea ce este — un thriller TV de 90 de minute, construit pentru suspans și divertisment — își face treaba destul de bine. Filmul are 1h30 și este catalogat ca mystery/thriller, iar IMDb îl notează în prezent cu 4,8/10, ceea ce mi se pare destul de sever pentru cât de distractiv poate fi dacă intri în jocul lui.
Mi-a plăcut: premisa, ritmul, personajul lui Samantha și faptul că filmul nu se complică inutil.
Nu mi-a plăcut: scenariul are prea multe coincidențe, personajele sunt uneori exagerat de naive, iar după un anumit punct devine destul de ușor de anticipat ce urmează.
Nota mea: 7/10
Nu este un thriller extraordinar și nici nu trebuie confundat cu un film psihologic de mare calibru. Este însă un thriller TV simpatic, ușor de urmărit, cu o premisă bună și o Sydney Sweeney care fură destul de mult din film. Genul de producție pe care o pornești „să vezi ce e de capul ei” și ajungi să o termini pentru că vrei să vezi cât de rău poate să se ducă totul. ????