Părerea criticului
Nu înţelegem ce a considerat atât de "inovator" Netflix la comedia Love. Wedding. Repeat, lansată vineri pe platformă, de a insistat să folosească acest cuvânt în prezentarea filmului. Poate cu o singură excepţie (care mai degrabă strică), comedia romantică nu oferă nimic inovator, începând de la titlul prea asemănător cu neglijabilul Love, Wedding, Marriage din 2011 şi terminând cu protagonistul care îşi dă seama într-un târziu că ar trebui să facă un gest categoric pentru a-şi cuceri iubirea vieţii.
Dar în aceste vremuri când refugiul în poveşti drăguţe pare mai important decât oricând, inovaţia este ultimul lucru de care are nevoie publicul, prin urmare întâmpinăm Love. Wedding. Repeat cu mai multă bunăvoinţă decât am face-o de obicei. Este totuşi scuzabil că am râs pentru prima oară abia la minutul 38? În mod normal am spune că nu, chiar dacă scenariul reuşeşte să îngrămădească mai multe momente amuzante în a doua jumătate, scuturând de praf câteva dintre locurile comune ale genului.
Dacă la nunţi de obicei în centrul atenţiei este mireasa, aici e fratele ei. Sam Claflin, actorul britanic care nu prea a reuşit să-şi facă un nume la Hollywood, deşi a avut roluri semnificative în francize precum Piraţii din Caraibe şi Hunger Games, îl interpretează pe Jack, fratele care face tot posibilul ca nunta surorii sale, Hayley (Eleanor Tomlinson), să meargă şnur. Şi nu va trece mult până va trebui să evadeze din zona sa de confort. Este adevărat, românilor care au fost măcar o dată în viaţă la o nuntă li se va reconfirma prejudecata că britanicii au această zonă foarte limitată, dar asta avem, cu asta defilăm.
În Marea mahmureală umorul mai mult sau mai puţin îndoielnic venea din faptul că toate personajele ajungeau să comită, din motive diverse, cele mai mari tâmpenii, iar în Love. Wedding. Repeat sursa este faptul că eroii fac tot posibilul să păstreze aparenţele, chiar şi când soarta le este potrivnică. Nu îi ajută deloc faptul că nunta are loc într-un impozant conac italian şi că Hayley pare să se mărite nu doar cu italianul Roberto, ci cu întreg clanul său de rude cu nasul pe sus. Această premisă ţine publicul în priză pentru că, deşi te aştepţi oricând ca vreun personaj să deraieze total, acest lucru de fapt nu se întâmplă, povestea amuzând cu sforţările sale nemaipomenite de a păstra totul în limitele acceptabilului.
Poate că într-un alt context comedia ar dezamăgi, mai ales când campania de promovare pare să promită că la nuntă tot ceea ce s-ar putea întâmpla greşit se şi întâmplă, dar premisa poate fi privită cu totul alţi ochi acum, când trebuie să facem cumva, în spirit foarte britanic, să ne mulţumim cu anumite acţiuni, deşi ne-am dori din răsputeri să ne umplem programul cu altele. Dacă noi suntem în izolare, personajele din film sunt într-o carantină a bunului-simţ, ceea ce paradoxal este simultan un plus şi un minus al comediei.
Dar în aceste vremuri când refugiul în poveşti drăguţe pare mai important decât oricând, inovaţia este ultimul lucru de care are nevoie publicul, prin urmare întâmpinăm Love. Wedding. Repeat cu mai multă bunăvoinţă decât am face-o de obicei. Este totuşi scuzabil că am râs pentru prima oară abia la minutul 38? În mod normal am spune că nu, chiar dacă scenariul reuşeşte să îngrămădească mai multe momente amuzante în a doua jumătate, scuturând de praf câteva dintre locurile comune ale genului.
Dacă la nunţi de obicei în centrul atenţiei este mireasa, aici e fratele ei. Sam Claflin, actorul britanic care nu prea a reuşit să-şi facă un nume la Hollywood, deşi a avut roluri semnificative în francize precum Piraţii din Caraibe şi Hunger Games, îl interpretează pe Jack, fratele care face tot posibilul ca nunta surorii sale, Hayley (Eleanor Tomlinson), să meargă şnur. Şi nu va trece mult până va trebui să evadeze din zona sa de confort. Este adevărat, românilor care au fost măcar o dată în viaţă la o nuntă li se va reconfirma prejudecata că britanicii au această zonă foarte limitată, dar asta avem, cu asta defilăm.
În Marea mahmureală umorul mai mult sau mai puţin îndoielnic venea din faptul că toate personajele ajungeau să comită, din motive diverse, cele mai mari tâmpenii, iar în Love. Wedding. Repeat sursa este faptul că eroii fac tot posibilul să păstreze aparenţele, chiar şi când soarta le este potrivnică. Nu îi ajută deloc faptul că nunta are loc într-un impozant conac italian şi că Hayley pare să se mărite nu doar cu italianul Roberto, ci cu întreg clanul său de rude cu nasul pe sus. Această premisă ţine publicul în priză pentru că, deşi te aştepţi oricând ca vreun personaj să deraieze total, acest lucru de fapt nu se întâmplă, povestea amuzând cu sforţările sale nemaipomenite de a păstra totul în limitele acceptabilului.
Poate că într-un alt context comedia ar dezamăgi, mai ales când campania de promovare pare să promită că la nuntă tot ceea ce s-ar putea întâmpla greşit se şi întâmplă, dar premisa poate fi privită cu totul alţi ochi acum, când trebuie să facem cumva, în spirit foarte britanic, să ne mulţumim cu anumite acţiuni, deşi ne-am dori din răsputeri să ne umplem programul cu altele. Dacă noi suntem în izolare, personajele din film sunt într-o carantină a bunului-simţ, ceea ce paradoxal este simultan un plus şi un minus al comediei.
