Netflix
×
Utilizator
×
Părerea criticului
Iată o animaţie unică, în care cineasta şi pictoriţa Dorota Kobiela face, poate, ceea ce şi-ar fi dorit Van Gogh însuşi: pictura lui să prindă viaţă. Peste 100 de lucrări ale lui Van Gogh au fost incluse în proiect. Printre alții, două pictorițe românce au lucrat la proiect, Cătălina Codreanu și Carmen Belean.

Primul lungmetraj „pictat” din cinema, în care fiecare cadru este o pictură în ulei (12 picturi pe secundă; 720 de picuri pe minut), Loving Vincent reuşeşte să facă o incursiune captivantă în biografia pictorului Vincent van Gogh.

Controversat, bolnav psihic şi aproape fără succes în timpul vieţii, numele acestuia a devenit aproape sinonim cu artele plastice. Aşa că universul pictural, unii ar spune imaginativ, alţii chinuit, cu toate culorile lui contrastante a fost transpus în animaţie: toate imaginile sunt picturi animate, care pornesc de la lucrările artistului şi care au fost replicate de către artişti plastici pentru a acoperi scenele din film. Astfel, se aruncă o privire subiectivă asupra unei poveşti tragice ce a marcat existenţa lui Van Gogh.

Povestea lui Loving Vincent are la bază peste 800 de scrisori trimise de Van Gogh fratelui său, Theo, cel care l-a sprijinit în demersul artistic şi i-a fost alături toată viaţa. Filmul acoperă ultimul an din viaţa pictorului ale cărui lucrări au schimbat faţa artei şi au devenit simboluri ale artei moderne. Problemele sale mintale, dar şi presupusa sa sinucidere, sunt prezentate prin intermediul unor personaje din operele sale, dar şi cu ajutorul unor figuri noi, importante în desluşirea controversatului său sfârşit.

Cred că esenţa aceasta tragică a filmului este surprinsă bine într-una dintre replici: „Vrei să ştii atât de mult despre moartea lui, dar nu ştii nimic despre viaţa lui”. Este admirabilă analiza aceasta sensibilă şi insolită pe care o fac autorii filmului vieții și creației lui Vincent van Gogh