Acțiunea din "Luz María" are loc între anii 1894 și 1900, o epocă a pionieratului științific. Angie Cepeda este "Luz María", cunoscută, la început, ca fiind "Lucecita", o frumoasă tânără de la țară, naivă și fără educație, care a crescut în mijlocul naturii. Viața liniștită a Lucecitei ia sfârșit atunci când, din cauza unei boli grave, viața mamei sale, "Rosa Camejo" (Flor de María Andrade) este pusă în pericol, iar Lucecita trebuie să plece în capitală. La Lima se cazează în casa lui "Modesta Viuda de Cosío" (Teddy Guzmán), servitoare la familia Mendoza. Pe patul de moarte, mama Lucecitei îl cheamă pe Miguel Mendoza, capul familiei Mendoza care este, de fapt, tatăl natural al Lucecitei. Rosa îl face pe don Miguel să jure că, după moartea ei, va avea grija de Lucecita.Miguel Mendoza o va lua pe Lucecita servitoare la casa lui, neavând curajul să-i spună adevărul soției sale, Graciela, o femeie rece și calculată. În vasta proprietate Mendoza Lucecita îl va cunoaște pe Gustavo, un tânăr frumos și școlit, un iubitor al naturii și al vieții simple. Gustavo este căsătorit cu singura fiică a lui Mendoza, Angelina. Ea este o femeie posesivă, egoistă, care stă țintuită într-un scaun cu rotile, pretinzând că este invalidă, știind că aceasta este singura modalitate de a-l ține pe Gustavo lângă ea. Încetul cu încetul, Lucecita reușește să se facă îndrăgită de către toți cei din jur, în special de către Gustavo. Între cei doi tineri se naște o atracție foarte puternică, dar, confuză și cu teamă în suflet, Lucecita pleacă din Lima.Destinul face ca cei doi să se reîntâlnească și să se iubească, iar Lucecita rămâne însărcinată. Plină de căință, ea se întoarce la Lima, unde trăiește ascunsă. Între timp, tatăl său adevarat, Miguel, care este grav bolnav, o caută pe Lucecita și, vrând să-și îndrepte greșelile, o aduce să locuiască la el acasă. Acolo, ea se reîntâlnește cu Gustavo. Împreună vor lupta pentru dragostea lor, se căsătoresc și Lucecita o naște pe fata lor, María Rosa.Angelina nu poate admite că l-a pierdut pe Gustavo și-i întinde acestuia o capcană. Planul eșuează, ea moare, iar el își pierde memoria. Împreună cu fiica lui, Gustavo este internat într-un sanatoriu din țară. Lucecita va începe căutarea soțului și a fetei sale, dar fără succes. În ciuda tuturor dificultăților, ea nu-și va pierde niciodată speranța că, într-o bună zi, familia ei va fi din nou împreună. Pentru a-și câștiga existența, părăsește reședința Mendoza și se angajează ca servitoare într-o casă. Va trebui, totuși, să plece din acea casă, pentru că fiul cel mare al familiei unde ea lucrează se îndrăgostește de ea.