Părerea criticului
E vara anului 1910. O familie burgheză foarte excentrică, Van Peteghem, ai cărei membri sunt jucaţi de către Juliette Binoche, Fabrice Luchini şi Valeria Bruni-Tedeschi, îşi petrec vara la mare, în vila cu panoramă către golful ca o pictură. Familia este una bogată. Locul pare senin şi liniştit, însă oamenii care îi populează nu sunt deloc aşa. Regizorul Bruno Dumont a făcut referire la Peter Sellers, la Stan şi Bran şi la Monty Python ca nişte surse cheie de inspiraţie pentru această lume: toţi au fost maeştri ai absurdului care au reuşit să fie comici împingând totuşi la maxim limitele acţiunii.
Viaţa lor senină de zile de plajă este întreruptă de sosirea a doi împiedicaţi inspectori de poliţie, un cuplu a la Stan şi Bran (Didier Després şi Cyril Rigaux), care investighează dispariţia în zonă a numeroşi turişti. Există o explicaţie: în apropiere trăieşte, în extremă sărăcie, o familie de canibali care îi mănăncă (la propriu) pe turişti. Pe măsură ce misterele locului se adâncesc, o poveste de dragoste ia naştere între fiica hermafrodită a familie burgheze şi Ma Loute, fiul unui pescar din împrejurimi.
Binoche şi echipa ridică comicul de situaţie la cote maxime. Personajele evoluează în registrul nebuniei şi al situaţiilor absurde. Deşi nu frizează dezgustul, fiecare scenă ridiculizează lipsa de cunoaştere, din partea personajelor, a însăşi lumii în care aceştia trăiesc.
De la început, apariţia unei maşini (de epocă) aduce un gest teatral al unei femei care se ridică, nefiresc de încântată: „Ooo! Adunători de scoici, cât de pictural!” Femeia văzuse familia săracă a pescarului, mai mulţi copii strângând scoici. Femeia, Isabelle Van Peteghem (Valeria Bruni Tedeschi) este incapabilă să înţeleagă situaţia la care este martoră: nişte adulţi bogaţi, slugăriţi de nişte copilandri foarte săraci. Acesta este comentariul critic al lui Dumont asupra inechităţii sociale.
Dumont pune la cale multe gaguri, folosind cadre lungi şi scene de lungime medie care amintesc spectatorilor că ceea ce ei urmăresc este amuzant, dar și o sursă de reflecție.
Viaţa lor senină de zile de plajă este întreruptă de sosirea a doi împiedicaţi inspectori de poliţie, un cuplu a la Stan şi Bran (Didier Després şi Cyril Rigaux), care investighează dispariţia în zonă a numeroşi turişti. Există o explicaţie: în apropiere trăieşte, în extremă sărăcie, o familie de canibali care îi mănăncă (la propriu) pe turişti. Pe măsură ce misterele locului se adâncesc, o poveste de dragoste ia naştere între fiica hermafrodită a familie burgheze şi Ma Loute, fiul unui pescar din împrejurimi.
Binoche şi echipa ridică comicul de situaţie la cote maxime. Personajele evoluează în registrul nebuniei şi al situaţiilor absurde. Deşi nu frizează dezgustul, fiecare scenă ridiculizează lipsa de cunoaştere, din partea personajelor, a însăşi lumii în care aceştia trăiesc.
De la început, apariţia unei maşini (de epocă) aduce un gest teatral al unei femei care se ridică, nefiresc de încântată: „Ooo! Adunători de scoici, cât de pictural!” Femeia văzuse familia săracă a pescarului, mai mulţi copii strângând scoici. Femeia, Isabelle Van Peteghem (Valeria Bruni Tedeschi) este incapabilă să înţeleagă situaţia la care este martoră: nişte adulţi bogaţi, slugăriţi de nişte copilandri foarte săraci. Acesta este comentariul critic al lui Dumont asupra inechităţii sociale.
Dumont pune la cale multe gaguri, folosind cadre lungi şi scene de lungime medie care amintesc spectatorilor că ceea ce ei urmăresc este amuzant, dar și o sursă de reflecție.
