Macbeth (1948)

Prima si cea mai buna ecranizare a piesei lui Shakespeare

Prima dintre cele trei adaptări shakespeariene ale lui Orson Welles (urmată de „Othello" în 1952 şi de „Falstaff" în 1965), a fost filmată în doar 23 de zile, în condiţii de maximă austeritate financiară, ceea ce l-a obligat pe regizor să inventeze soluţii mai mult decât îndrăzneţe. „Decorul de carton gudronat, scoţienii barbari, acoperiţi cu piei de animale, locurile insolite, străbătute de ape repezi şi stăpânite de ceţuri care nu lasă nicicând să se întrevadă cerul, pe care e îndoielnic să se afle vreo stea, acestea toate alcătuiesc literalmente un univers preistoric, nu acela al strămoşilor noştri gali sau celţi, ci al unei preistorii a conştiinţei, pe când cerul şi pământul, apa şi focul, binele şi răul nu erau încă separate în mod distinct". Aşa comenta, în 1947, criticul André Bazin „Macbeth"-ul lui Welles, demonstrând cum condiţiile de producţie ale filmului au determinat o abordare ce a făcut din piesa lui Shakespeare o dramă telurică, revelând drama metafizică a personajului principal.