Netflix
×
Utilizator
×
Părerea criticului
Madagascar 3 ni-i arată pe leul Alex, şi pe prietenii lui nedespărţiţi, Marty, Gloria şi Melman, care fac tot ce le stă în putinţă pentru a se întoarce "acasă", la grădina zoologica din Central Park. Ca să ajungă până la New York, se înrolează într-un circ, şi sunt nevoiţi să dea chiar reprezentaţii. În plus, pe urmele lor este Chantelle Dubois, care vrea capul leului (ad literam).

Madagascar 3: Fugăriţi prin Europa e la fel de spectaculos ca o reprezentaţie Cirque du Soleil. Are premiera în România pe 15 iunie.

Madagascar 3 introduce multe personaje noi, animalele de circ, dar - dintre ele - leul de mare Stefano L'Otarie (poza de jos) e cel mai simpatic, cu reacţiile cele mai umane. De origine italiană, e vesel şi iubeşte viaţa, dar - în acelaşi timp - e anxios, plângăcios, vulnerabil, aducând cele mai multe zâmbete dintre personajele acestei animaţii DreamWorks. Copiii se vor îndrăgosti de el - seamănă într-o oarecare măsură cu mămosul Sid din Ice Age - şi îşi vor dori să doarmă cu mascota amuzantului Stefano. Multe momente amuzante le aduce şi relaţia dintre ursoaica Sonia, cel mai feroce animal al circului, tălâmb, dar mare specialist în numărul cu tricicleta, şi King Julian.

Animaţia arată foarte bine în 3D, e foarte veselă, colorată, ritmată, iar reprezentaţiile de circ în tonuri psihedelice te fac să te simţi din nou copil - cel puţin pentru câteva momente - în faţa unei acadele uriaşe, în culorile curcubeului.

Tom McGrath, vocea pinguinului Skipper, a făcut lumină asupra prezenţei circului în poveste, la conferinţa de presă de la Cannes: "Lumea spune că Cirque du Soleil a reinventat circul, şi au făcut-o scoţând de tot animalele. Noi am vrut să facem exact opusul, şi să creăm un circ fără animale. Şi am vrut să creăm ceva ireal, abstract, imaginativ. De fapt am vrut să creăm un Cirque du Soleil adaptat lumii animate". Animaţia cu efect atât de pozitiv asupra celor mari, suficient de aventuroasă şi moralizatoare pentru cei mici se lansează în România pe 15 iunie.