Extrem de greu de urmarit ,pur si simplu iti pune rabdarea la incercare.Unde mai pui si limba cu pronuntia specifica si onomatopeele specifice.Dezastru...
xerses
pe 20 Noiembrie 2024 23:55
Tipul de filmare m-a ametit. Filmul nu mi-a placut,Mi s-a parut un monument de prostie, chiar daca era un mesaj de transmis.Ambiguu!
OanaBalaci
pe 07 Noiembrie 2024 19:39
Să nu poți avea încredere în propria minte e mai înfricoșător decât orice zombie. Probabil asta a gândit și David Moreau când a hotărât să facă un horror dintr-o singură dublă despre trei tineri drogați care ajung să se lupte pentru supraviețuire.
86 de minute și nicio tăietură de montaj. Totul este filmat într-o singură dublă, după cinci încercări. O coregrafie desăvârșită a actorilor, a figuranților, a cameramanilor, pe scurt a întregii echipe aflate pe platou. Un scenariu impredictibil și terifiant, pentru că este deopotrivă science-fiction și extrem de realist. Mult sânge, multă cruzime. Un ritm dinamic și alert ce nu lasă publicul să se plictisească. O estetică întunecată de peliculă. La asta se poate rezuma producția franceză Noapte de coșmar, lansată global chiar înainte de Halloween. Cu siguranță unul dintre cele mai inovative filme horror pe care le-am văzut în ultima vreme, iar asta vine de la o fană a genului.
Camera îl urmărește inițial pe Romain (Milton Riche) care achiziționează un drog nou special pentru noaptea absolvirii. Ajuns la petrecere, îl imparte cu prietena lui Anais (Laurie Pavy) și amanta lui Julia (Lucille Guillaume) – de menționat că fetele sunt cele mai bune prietene. Ce nu împarte însă cu nimeni este povestea complet incredibilă care i s-a întâmplat pe drumul de la dealer spre casă. O femeie în stare gravă l-a implorat fără cuvinte să o ajute, însă la scurt timp a început să își facă rău singură. Oare ce încerca să îi transmită?
Schimbările pe care începe să le resimtă protagonistul în corp și în creier nu au o origine clară. Sunt doar efectele drogului necunoscut pe care tocmai l-a încercat sau ceva cu adevărat ieșit din comun e pe cale să se întâmple în micuțul oraș franțuzesc? Excursia lor (sau trip-ul) va dura o singură noapte și se va desfășura într-o multitudine de locații, însă finalul nu oferă un răspuns concluziv.
Aceeași transformare dubioasă o acaparează și pe Anais după ce l-a mușcat pe Romain fiindcă a aflat de aventura lui. După o treime din film, vedem perspectiva ei, pentru ca apoi să fim companionii Juliei, care încearcă disperată să se trezească din coșmar. Trecerile de la un personaj la celălalt se realizează atunci când drumurile lor se intersectează. Și când o fac, sunt martore la aceleași evenimente. Experiențele lor se suprapun. Dacă este o halucinație, atunci este una colectivă. Totul se leagă indiferent de versiunea aleasă: atacul poate fi veridic sau poate fi în mintea lor.
La fel ca în Burning Days (r. Emin Alper), unul dintre cele mai înfiorătoare filme pe care le-am vizionat vreodată, protagonistul nu se poate baza pe simțurile sale din cauza substanțelor din corpul lui. Groaza realității este cutremurătoare, dar măcar știi unde să te poziționezi. Anxietatea incertitudinii este cu mult mai periculoasă pentru că dacă simți că îți pierzi mințile și nu poți avea încredere în propria ta percepție asupra lucrurilor, în cine poți avea cu adevărat încredere?
În nimeni și nimic, iar asta este cea mai oribilă stare mentală. Totul nu este decât o nebunie fără sfârșit. Iar cadrul de final, asemănător cu cel din Fight Club, nu face decât să reconfirme această afirmație. Are sens ce zic? A fost măcar ceva adevărat? Hai cititorule, e momentul să te trezești acum!
R_Afc
pe 26 Octombrie 2024 16:20
Sezonul halouinisitc continuă. De această dată ne întîlnim cu Romain (Riche), care se trezește după o noapte de petrecere sălbatică. Pe drumul de întoarcere acasă, întîlnește un pacient evadat care-i schimbă cursul vieții. Regizat cu o încredere care deseori frizează prostia, dar cu un nivel de energie excepțional de ridicat și o poveste care-i va surprinde pe rumegătorii de popcorn din sală, pelicula este binevenită în plină lună halouinistică. Intensitate maximă în 86 de minute! Lichidul carbogazos rece vă gîdilă gîtlejul!
Filmarea dintr-o o singură captură poate fi doar un artificiu inutil pentru unii, dar cu cît avansează timpul de rulare, cu atît devine mai evident că această metodă se mulează într-o poveste de tipul montagne russe. Filmarea frenetică ne urmărește personajele îndeaproape la fiecare pas, ceea ce nu numai că sporește energia, dar oferă și o privire nealterată asupra evenimentelor pe măsură ce acestea se desfășoară în fața noastră.
Viteze amețitoare și frîne bruște care va vor da cu capul de bord. Trecînd rapid de la o secvență la alta, totul rulează într-un ritm accelerat pe întreaga durată. Chiar și în timpul celor cîteva momente de răgaz din cadrul intrigii, tenacitatea și nivelul de stres al personajelor centrale ajută ca lucrurile să rămînă dinamice. Cei cu deficit de atenție sau cei care înainte de a începe vizionarea unui film se uită la durată, vor fi pe deplin mulțumiți.
86 de minute și nicio tăietură de montaj. Totul este filmat într-o singură dublă, după cinci încercări. O coregrafie desăvârșită a actorilor, a figuranților, a cameramanilor, pe scurt a întregii echipe aflate pe platou. Un scenariu impredictibil și terifiant, pentru că este deopotrivă science-fiction și extrem de realist. Mult sânge, multă cruzime. Un ritm dinamic și alert ce nu lasă publicul să se plictisească. O estetică întunecată de peliculă. La asta se poate rezuma producția franceză Noapte de coșmar, lansată global chiar înainte de Halloween. Cu siguranță unul dintre cele mai inovative filme horror pe care le-am văzut în ultima vreme, iar asta vine de la o fană a genului.
Camera îl urmărește inițial pe Romain (Milton Riche) care achiziționează un drog nou special pentru noaptea absolvirii. Ajuns la petrecere, îl imparte cu prietena lui Anais (Laurie Pavy) și amanta lui Julia (Lucille Guillaume) – de menționat că fetele sunt cele mai bune prietene. Ce nu împarte însă cu nimeni este povestea complet incredibilă care i s-a întâmplat pe drumul de la dealer spre casă. O femeie în stare gravă l-a implorat fără cuvinte să o ajute, însă la scurt timp a început să își facă rău singură. Oare ce încerca să îi transmită?
Schimbările pe care începe să le resimtă protagonistul în corp și în creier nu au o origine clară. Sunt doar efectele drogului necunoscut pe care tocmai l-a încercat sau ceva cu adevărat ieșit din comun e pe cale să se întâmple în micuțul oraș franțuzesc? Excursia lor (sau trip-ul) va dura o singură noapte și se va desfășura într-o multitudine de locații, însă finalul nu oferă un răspuns concluziv.
Aceeași transformare dubioasă o acaparează și pe Anais după ce l-a mușcat pe Romain fiindcă a aflat de aventura lui. După o treime din film, vedem perspectiva ei, pentru ca apoi să fim companionii Juliei, care încearcă disperată să se trezească din coșmar. Trecerile de la un personaj la celălalt se realizează atunci când drumurile lor se intersectează. Și când o fac, sunt martore la aceleași evenimente. Experiențele lor se suprapun. Dacă este o halucinație, atunci este una colectivă. Totul se leagă indiferent de versiunea aleasă: atacul poate fi veridic sau poate fi în mintea lor.
La fel ca în Burning Days (r. Emin Alper), unul dintre cele mai înfiorătoare filme pe care le-am vizionat vreodată, protagonistul nu se poate baza pe simțurile sale din cauza substanțelor din corpul lui. Groaza realității este cutremurătoare, dar măcar știi unde să te poziționezi. Anxietatea incertitudinii este cu mult mai periculoasă pentru că dacă simți că îți pierzi mințile și nu poți avea încredere în propria ta percepție asupra lucrurilor, în cine poți avea cu adevărat încredere?
În nimeni și nimic, iar asta este cea mai oribilă stare mentală. Totul nu este decât o nebunie fără sfârșit. Iar cadrul de final, asemănător cu cel din Fight Club, nu face decât să reconfirme această afirmație. Are sens ce zic? A fost măcar ceva adevărat? Hai cititorule, e momentul să te trezești acum!
Filmarea dintr-o o singură captură poate fi doar un artificiu inutil pentru unii, dar cu cît avansează timpul de rulare, cu atît devine mai evident că această metodă se mulează într-o poveste de tipul montagne russe. Filmarea frenetică ne urmărește personajele îndeaproape la fiecare pas, ceea ce nu numai că sporește energia, dar oferă și o privire nealterată asupra evenimentelor pe măsură ce acestea se desfășoară în fața noastră.
Viteze amețitoare și frîne bruște care va vor da cu capul de bord. Trecînd rapid de la o secvență la alta, totul rulează într-un ritm accelerat pe întreaga durată. Chiar și în timpul celor cîteva momente de răgaz din cadrul intrigii, tenacitatea și nivelul de stres al personajelor centrale ajută ca lucrurile să rămînă dinamice. Cei cu deficit de atenție sau cei care înainte de a începe vizionarea unui film se uită la durată, vor fi pe deplin mulțumiți.