Părerea criticului
„Magnatul” e un film inselator. Titlul, afisul si primul sfert de ora te trimit la un gen mult prea rar, dar foarte necesar (filmul-ancheta), cum fusese „Omul zilei” al lui Dan Pita.
Insa „Magnatul” (regia Serban Marinescu, scenariul Bogdan Ficeac) nu e “Omul zilei”; e mai mult „Omul, frate cu gardul”, ca in „Afara-i vopsit gardul”: la prima vedere ceva cu afaceri, intrigi, dezvaluiri, masinatiuni politice si tot tacamul; la a doua – odata intrat in „meniu” -, o poveste plicticoasa despre un patron de presa strans cu usa sa cedeze, sa „faca jocul”...
Filmul da impresia ca n-a avut destula munitie s-ajunga la destinatie (marea coruptie) sau ca a avut, dar n-a putut, caci n-a vrut vreun cine-CNA. In ambele cazuri, e avortat.
E cel putin ciudat ca realizatorii „Magnatului” au ales sa focalizeze pe „drama” lui Mircea Moraru (Dorel Visan, lemnos), cand personajul-cheie era de la o posta acela jucat de Horatiu Malaele (perfect): un Talleyrand de duzina uns cu toate alifiile, eminenta cenusie a tuturor matrapazlicurilor tranzitiei, tipul canaliei necesare... Pe el am fi vrut sa-l „investigheze” filmul!
El este cel care sare din ecran, tragandu-te de maneca – nu Moraru, nu Manasia (candidatul la presedintie, jucat si cu ochii inchisi de un Gheorghe Dinica mereu versatil) si nu Nico (!). In loc sa sape la aceasta mina de aur, filmul decide ca povestea lui Moraru (familie disfunctionala, telenovela maritala, insingurare, cancer, curand moarte...) e mai interesanta. NU e!
Oricat de buna Ana Ularu (fiica), oricat de impozanta Olga Tudorache (sora) si oricat de picanta Manuela Harabor (amanta) intr-un rol de cinci minute (dintr-un film de 80), story-ul cu magnatul macinat de ganduri, contempland zapada ca pentru ultima oara blablabla, e vax. Si cine naiba e „Titus”?!
Insa „Magnatul” (regia Serban Marinescu, scenariul Bogdan Ficeac) nu e “Omul zilei”; e mai mult „Omul, frate cu gardul”, ca in „Afara-i vopsit gardul”: la prima vedere ceva cu afaceri, intrigi, dezvaluiri, masinatiuni politice si tot tacamul; la a doua – odata intrat in „meniu” -, o poveste plicticoasa despre un patron de presa strans cu usa sa cedeze, sa „faca jocul”...
Filmul da impresia ca n-a avut destula munitie s-ajunga la destinatie (marea coruptie) sau ca a avut, dar n-a putut, caci n-a vrut vreun cine-CNA. In ambele cazuri, e avortat.
E cel putin ciudat ca realizatorii „Magnatului” au ales sa focalizeze pe „drama” lui Mircea Moraru (Dorel Visan, lemnos), cand personajul-cheie era de la o posta acela jucat de Horatiu Malaele (perfect): un Talleyrand de duzina uns cu toate alifiile, eminenta cenusie a tuturor matrapazlicurilor tranzitiei, tipul canaliei necesare... Pe el am fi vrut sa-l „investigheze” filmul!
El este cel care sare din ecran, tragandu-te de maneca – nu Moraru, nu Manasia (candidatul la presedintie, jucat si cu ochii inchisi de un Gheorghe Dinica mereu versatil) si nu Nico (!). In loc sa sape la aceasta mina de aur, filmul decide ca povestea lui Moraru (familie disfunctionala, telenovela maritala, insingurare, cancer, curand moarte...) e mai interesanta. NU e!
Oricat de buna Ana Ularu (fiica), oricat de impozanta Olga Tudorache (sora) si oricat de picanta Manuela Harabor (amanta) intr-un rol de cinci minute (dintr-un film de 80), story-ul cu magnatul macinat de ganduri, contempland zapada ca pentru ultima oara blablabla, e vax. Si cine naiba e „Titus”?!
