Sinopsis

"Private Valentine: Blonde & Dangerous" sau "Major Movie Star" este o comedie ușoară având-o în rolul principal pe Jessica Simpson. Aceasta joacă rolul unei actrițe ghinioniste, pe care o cheamă Megan Valentine.

Megan este o actriță care trece printr-un moment delicat în cariera ei. După ce este umilită chiar în fața admiratorilor ei, aceasta decide să se înroleze în armata americană. Doar că planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, așa cum va realiza și Megan.

Armata se dovedește a fi mult mai grea decât se aștepta ea. Dificultatea pe care o ridică antrenamentul precum și severitatea sergentului vor fi niște obstacole redutabile în calea terminării stagiului militar. Dacă va reuși Megan să termine pregătirea, dacă va reuși să se adapteze vieții militare, veți afla urmărind această comedie.