Părerea criticului
James Wan, regizorul seriilor Saw, Insidious și The Conjuring, revine cu un nou horror de tip slasher.
James Wan a devenit unul dintre cei mai îndrăgiți și mai bine cotați regizori de la Hollywood. După consacrata serie „Saw”, precum și după succesul blockbusterului „Aquaman”, Wan a decis să profite de pauza până la sequel-ul „Aquaman and the Lost Kingdom” și să realizeze un film mai personal, mai aproape de începutul carierei sale.
„Malignant” spune povestea lui Madison (Annabelle Wallis), o tânără terorizată de viziuni sinistre ce se dovedesc a fi realitatea unor crime care tocmai au loc și care o împing către adevărul din spatele unei copilării atât de dureroase încât a fost nevoită să o uite cu totul.
Filmul pornește de la repertoriul obișnuit al lui Wan: personaje bântuite de trecut, o acțiune concentrată și hiper-stilizată, joaca de-a planurile narative și de-a dimensiunile și, desigur, tendința de a reduce personajele la bucăți de carne.
Însă dincolo de semnătura obișnuită a autorului, „Malignant” pare un film fără limite: o dramă despre maternitate, violență domestică și, în general, despre natura legăturilor de sânge; un thriller polițist cu accente comice; și, nu în ultimul rând, un slasher gotic în culori țipătoare și cu efecte halucinante, inspirat din surse clasice, precum filmele lui Dario Argento. Totul pare făcut în CGI, ca într-un joc video cu detaliile săltate până în ceruri. Însuși regizorul spune glumind, într-un interviu către IGN, că „Malignant e varianta horror de la Frozen”.
În viziunile sale, Madison vede mereu același ucigaș monstruos și misterios mânuind ca un ninja o armă elegantă, improvizată din trofeul unui doctor consacrat, pe care se mai citește un singur cuvânt gravat, „excelență”. În același interviu, Wan afirmă că: „Scopul meu a fost să creez un personaj negativ de care să nu fii sigur ce anume e. E un demon? Sau un simplu ucigaș în serie? Sau e produsul imaginației cuiva? Un prieten imaginar care a prins viață? Poate fi orice. Și cred că în asta constă farmecul filmului, să încerci să îți dai seama ce naiba e chestia asta.” (trad. ns.)
Frumusețea acestei „chestii” e că vizuina sa este în Seattle Underground, adică acea parte veche a orașului Seattle (în care are loc acțiunea filmului), abandonată la sfârșitul secolului al XIX-lea, după ce tot orașul a fost ridicat ca să reziste împotriva inundațiilor. Ce a rămas este o vastă rețea subterană devenită între timp muzeu, ca un oraș prins în chihlimbar, într-un întuneric exploatabil turistic. Cam ca o oglindă a protagonistei Madison.
Așadar, filmul e oricum, dar nu minimalist. Wan își dă frâu liber imaginației folosindu-se de experiența acumulată la ultimele blockbustere și te face să te simți ca un turist în Seattle Underground, prins într-un carusel hipnotic și scump. Rezultatul: un film de acțiune mai antrenant decât, probabil, orice horror contemporan. Cu toate că aspectul artificial al filmului reduce drastic frica pe care ți-o poate provoca.
Așa că, în funcție de cum îți plac slasherele (mai tensionate sau mai explozive, mai emoționante sau mai artificiale), „Malignant” e genul de film pe care ori îl adori, ori te obosește. Pe mine, personal, m-a amuzat mai mult decât m-a speriat, ca o comedie horror de acțiune, deghizată într-un film care îți ia ochii. Totodată, „Malignant” e un tribut adus cinemaului de gen.
James Wan a devenit unul dintre cei mai îndrăgiți și mai bine cotați regizori de la Hollywood. După consacrata serie „Saw”, precum și după succesul blockbusterului „Aquaman”, Wan a decis să profite de pauza până la sequel-ul „Aquaman and the Lost Kingdom” și să realizeze un film mai personal, mai aproape de începutul carierei sale.
„Malignant” spune povestea lui Madison (Annabelle Wallis), o tânără terorizată de viziuni sinistre ce se dovedesc a fi realitatea unor crime care tocmai au loc și care o împing către adevărul din spatele unei copilării atât de dureroase încât a fost nevoită să o uite cu totul.
Filmul pornește de la repertoriul obișnuit al lui Wan: personaje bântuite de trecut, o acțiune concentrată și hiper-stilizată, joaca de-a planurile narative și de-a dimensiunile și, desigur, tendința de a reduce personajele la bucăți de carne.
Însă dincolo de semnătura obișnuită a autorului, „Malignant” pare un film fără limite: o dramă despre maternitate, violență domestică și, în general, despre natura legăturilor de sânge; un thriller polițist cu accente comice; și, nu în ultimul rând, un slasher gotic în culori țipătoare și cu efecte halucinante, inspirat din surse clasice, precum filmele lui Dario Argento. Totul pare făcut în CGI, ca într-un joc video cu detaliile săltate până în ceruri. Însuși regizorul spune glumind, într-un interviu către IGN, că „Malignant e varianta horror de la Frozen”.
În viziunile sale, Madison vede mereu același ucigaș monstruos și misterios mânuind ca un ninja o armă elegantă, improvizată din trofeul unui doctor consacrat, pe care se mai citește un singur cuvânt gravat, „excelență”. În același interviu, Wan afirmă că: „Scopul meu a fost să creez un personaj negativ de care să nu fii sigur ce anume e. E un demon? Sau un simplu ucigaș în serie? Sau e produsul imaginației cuiva? Un prieten imaginar care a prins viață? Poate fi orice. Și cred că în asta constă farmecul filmului, să încerci să îți dai seama ce naiba e chestia asta.” (trad. ns.)
Frumusețea acestei „chestii” e că vizuina sa este în Seattle Underground, adică acea parte veche a orașului Seattle (în care are loc acțiunea filmului), abandonată la sfârșitul secolului al XIX-lea, după ce tot orașul a fost ridicat ca să reziste împotriva inundațiilor. Ce a rămas este o vastă rețea subterană devenită între timp muzeu, ca un oraș prins în chihlimbar, într-un întuneric exploatabil turistic. Cam ca o oglindă a protagonistei Madison.
Așadar, filmul e oricum, dar nu minimalist. Wan își dă frâu liber imaginației folosindu-se de experiența acumulată la ultimele blockbustere și te face să te simți ca un turist în Seattle Underground, prins într-un carusel hipnotic și scump. Rezultatul: un film de acțiune mai antrenant decât, probabil, orice horror contemporan. Cu toate că aspectul artificial al filmului reduce drastic frica pe care ți-o poate provoca.
Așa că, în funcție de cum îți plac slasherele (mai tensionate sau mai explozive, mai emoționante sau mai artificiale), „Malignant” e genul de film pe care ori îl adori, ori te obosește. Pe mine, personal, m-a amuzat mai mult decât m-a speriat, ca o comedie horror de acțiune, deghizată într-un film care îți ia ochii. Totodată, „Malignant” e un tribut adus cinemaului de gen.
