Mamma Roma (Anna Magnani într-un rol vulcanic) este femeia nopții și a păcatelor. Cauzele care au adus-o pe această stradă sunt variabile. La fel de schimbătoare ca și motivele pentru care femeia vrea să vadă lumina. Hotărâtă să-și schimbe viața (oare ce anume a declanșat această dorință?) se întoarce la fiul său crescut până atunci ca o frunză în vânt.
Cu un puternic simț al maternității, trezit parcă din hibernare, Mamma Roma încearcă să fie un ghid spre maturizarea fiului său Ettore. Ar vrea să-l vadă însurat cu o fată cuminte, să-i găsească un job respectabil și să-l știe departe de găștile cu ocupații dubioase.
Mamma Roma își va duce fiul la biserică și-i va arăta cu coada ochiului tipologiile de oameni care vin acolo. Nu toți sunt exemple de urmat dar ei sunt lumea bună, lumea cu case frumoase și bani în buzunare.
În încercarea de a grăbi această evoluție, cere ajutorul părintelui. Adevărul însă nu va fi digerat prea ușor. Să construiești ceva pe nimic presupune un efort inutil iar singura soluție firească este să o iei de la zero. Mamma Roma vrea să meargă înainte și găsește o scurtătură. Evitarea responsabilităților este un bumerang de probleme. Mai devreme sau mai târziu va trebui să te confrunți cu ele la un alt nivel.
Întunericul din care Mamma Roma vrea să iasă ne este prezentat ca un carusel de idei. Oamenii vin și pleacă, iau parte la monologurile femeii dar puțini îi înțeleg frământările. Libertatea este un nivel superior și trebuie dobândită cu orice preț.
Scena cu care se deschide filmul este încărcată de simboluri satirico-religioase. Nunta este o cină la care participă trei purceluși. În timp ce o femeie se bucură că a scăpat de robie, o alta se leagă pe viață. Ultimele clipe din viața lui Ettore vor trimite către tabloul lui Andrea Mantegna, Il Cristo morto.
Copilul este motivul central al filmului și reprezintă viitorul, speranța, renașterea. Atât timp cât fiul va fi în viață, mama va face tot ce-i stă în puteri pentru a-l înălța și pentru a se elibera de trecut. Dar drumul a fost bătătorit de fapte prea puțin compatibile cu mândria.
Cu excepția Annei Magnani, ceilalți actori din film sunt de unică folosință. Preferința lui Pasolini pentru oameni proveniți din mediile defavorizate este strâns legată de redarea unei atmosfere autentice rurale. Dialectul roman este prezentat în toată splendoarea, cu expresii colorate iar asta dă filmului o notă memorabilă:
De quello che è, ognuno è la colpa sua, lo sai sì?… Sì, ma il male che fai te, per colpa tua, è come ‘na strada, dove camminano pure l’altri, pure quelli che nun ciànno colpa.
Ecchela laggiù casa nostra, cu’ a finestra lassù n’do ce batte er sole, n’do ce stanno qué mutande stese, lassù all’urtimo piano. Guarda che qua ce stamo solo n’artro po’ de giorni, vedrai in che casa te porta tu madre. Vedrai quant’è bella, proprio ‘na casa de gente perbene, de signori. Tutto ‘n quartiere de n’artro rang.
I signorini so’ tutti stupidi, nu i posso vede’, ‘sti fji de papà, perché c’hanno ‘n po’ de grana ‘n saccoccia se credono da esse quarcuno.
cosmin_kedii
pe 25 August 2013 08:59
Film frumos și genial înzestrat cu calități de asteptare si de scriere de exceptie. Pasolini trăiește în începutul carierei sale, dar experimentul lui nu are nimic care seamănă cu un decor de stadiu primitiv, dimpotrivă. Pe al doilea lungmetraj, Pasolini a regizat filmul lui adevărat cu un talent incredibil.
zeno.marin
pe 04 Iulie 2013 13:34
Ati remarcat cum derbedeii (“copiii”) alearga mai tot timpul pe strada si se comporta nu tocmai natural pentru varsta pe care o reprezinta in film? Ati observat cat este de scurta cravata lui Ettore, din nou ca sa para mai tanar? Sau ca dialogurile intre juvenili sunt cam artificiale?... Acesta era al doilea flm al lui Pasolini si daca multe lucruri sunt mai mai rafinate si intensificate estetic in filmele sale utlerioare, o traditie merita observata: distribuirea de amatori in locul actorilor. O sabie cu doua taisuri. Riscul acestei traditii este de a se crea premiza unei alternante intre scene jucate sugestiv, impecabil chiar cu unele lipsite de maturitate, lucru care adesea impurifica intr-o oarecare masura cosntructia filmului. Sau unii ar spune ca dimpotriva, ii da contrast.
Filmarile sunt minimaliste in mod intentionat, ceea ce scoate in evidenta personajele si mesajul pe care Il transmit. Vezi scena grotesca a nuntii (din nou amintind, macar vizual de Cina cea de Taina). Adesea ele par insa simpliste, de la prim-planurile alternative care surprind vorbitorii pana la secventele nocturne in care Mamma Roma face trotuarul (zigzagul acela obositor). Tot venind vorba de acele secvente, trecatorii (clientii) vin si pleaca, teatral, aproape dansand, dupa o scurta participare la o discutie – de regula ironica - cu cea care-si numeste cu afectiune fiul, ”micul meu peste”. Greu de acceptat inocenta fiului si chiar mai greu de acceptat varstele adolescentilor, care par trecuti bine de 25 de ani fiecare. Scena din final “cu simbolistica religioasa” indoielnica e cam exagerata, chiar inutil de melodramatica. De fapt Ettore, desi o figura interesanta, imi da senzatia ca nu e permanent in rol.
Dar toatea astea nu conteaza catusi de putin, caci exista Anna Magnani.... De fapt actrita aceasta fabuloasa asigura structura de rezistenta a filmului, caruia ii da valoare si volum prin expresivitatatea sa extraordinara, facand inutil orice repros care s-ar putea aduce acestui film.
lili22
pe 16 Octombrie 2012 20:47
Cu o actrita extraordinara, Anna Magnani, ce rol dramatic face aici.Pasolini a fost pe nedrept uitat, se vorbeste foarte putin de filmele lui.
Coloana sonora cuprinde lucrari de Vivaldi si senzualul tango italian "Violino tzigano" cantat de Joselito.
pe 26 Noiembrie 2006 23:48
Un film nu extraordinar din punct de vedere al desfasurarii actiunii, insa un monument de limba vorbita intr-un brillante dialetto romano. Daca stau sa ma gindesc ca acesta fu motivul pentru care m-am dus sa vad filmul (vezi exemplul "I signorini so' tutti stupidi, nu i posso vede', 'sti fji de papà, perché c'hanno 'n po' de grana 'n saccoccia se credono da esse quarcuno"), marturisesc sincer ca nu am fost nicidecum dezamagita. Iar versurile si sound-ul tristului tango “Violino tzigano” dansat de cuplul mama-fiu m-a cucerit pur si simplu.
Cu un puternic simț al maternității, trezit parcă din hibernare, Mamma Roma încearcă să fie un ghid spre maturizarea fiului său Ettore. Ar vrea să-l vadă însurat cu o fată cuminte, să-i găsească un job respectabil și să-l știe departe de găștile cu ocupații dubioase.
Mamma Roma își va duce fiul la biserică și-i va arăta cu coada ochiului tipologiile de oameni care vin acolo. Nu toți sunt exemple de urmat dar ei sunt lumea bună, lumea cu case frumoase și bani în buzunare.
În încercarea de a grăbi această evoluție, cere ajutorul părintelui. Adevărul însă nu va fi digerat prea ușor. Să construiești ceva pe nimic presupune un efort inutil iar singura soluție firească este să o iei de la zero. Mamma Roma vrea să meargă înainte și găsește o scurtătură. Evitarea responsabilităților este un bumerang de probleme. Mai devreme sau mai târziu va trebui să te confrunți cu ele la un alt nivel.
Întunericul din care Mamma Roma vrea să iasă ne este prezentat ca un carusel de idei. Oamenii vin și pleacă, iau parte la monologurile femeii dar puțini îi înțeleg frământările. Libertatea este un nivel superior și trebuie dobândită cu orice preț.
Scena cu care se deschide filmul este încărcată de simboluri satirico-religioase. Nunta este o cină la care participă trei purceluși. În timp ce o femeie se bucură că a scăpat de robie, o alta se leagă pe viață. Ultimele clipe din viața lui Ettore vor trimite către tabloul lui Andrea Mantegna, Il Cristo morto.
Copilul este motivul central al filmului și reprezintă viitorul, speranța, renașterea. Atât timp cât fiul va fi în viață, mama va face tot ce-i stă în puteri pentru a-l înălța și pentru a se elibera de trecut. Dar drumul a fost bătătorit de fapte prea puțin compatibile cu mândria.
Cu excepția Annei Magnani, ceilalți actori din film sunt de unică folosință. Preferința lui Pasolini pentru oameni proveniți din mediile defavorizate este strâns legată de redarea unei atmosfere autentice rurale. Dialectul roman este prezentat în toată splendoarea, cu expresii colorate iar asta dă filmului o notă memorabilă:
De quello che è, ognuno è la colpa sua, lo sai sì?… Sì, ma il male che fai te, per colpa tua, è come ‘na strada, dove camminano pure l’altri, pure quelli che nun ciànno colpa.
Ecchela laggiù casa nostra, cu’ a finestra lassù n’do ce batte er sole, n’do ce stanno qué mutande stese, lassù all’urtimo piano. Guarda che qua ce stamo solo n’artro po’ de giorni, vedrai in che casa te porta tu madre. Vedrai quant’è bella, proprio ‘na casa de gente perbene, de signori. Tutto ‘n quartiere de n’artro rang.
I signorini so’ tutti stupidi, nu i posso vede’, ‘sti fji de papà, perché c’hanno ‘n po’ de grana ‘n saccoccia se credono da esse quarcuno.
Filmarile sunt minimaliste in mod intentionat, ceea ce scoate in evidenta personajele si mesajul pe care Il transmit. Vezi scena grotesca a nuntii (din nou amintind, macar vizual de Cina cea de Taina). Adesea ele par insa simpliste, de la prim-planurile alternative care surprind vorbitorii pana la secventele nocturne in care Mamma Roma face trotuarul (zigzagul acela obositor). Tot venind vorba de acele secvente, trecatorii (clientii) vin si pleaca, teatral, aproape dansand, dupa o scurta participare la o discutie – de regula ironica - cu cea care-si numeste cu afectiune fiul, ”micul meu peste”. Greu de acceptat inocenta fiului si chiar mai greu de acceptat varstele adolescentilor, care par trecuti bine de 25 de ani fiecare. Scena din final “cu simbolistica religioasa” indoielnica e cam exagerata, chiar inutil de melodramatica. De fapt Ettore, desi o figura interesanta, imi da senzatia ca nu e permanent in rol.
Dar toatea astea nu conteaza catusi de putin, caci exista Anna Magnani.... De fapt actrita aceasta fabuloasa asigura structura de rezistenta a filmului, caruia ii da valoare si volum prin expresivitatatea sa extraordinara, facand inutil orice repros care s-ar putea aduce acestui film.
Coloana sonora cuprinde lucrari de Vivaldi si senzualul tango italian "Violino tzigano" cantat de Joselito.