Părerea criticului
Daca vreti sa va plictisiti, duceti-va sa vedeti „Pus pe jar” („Man on Fire”), in regia mereu-agitatului Tony Scott. „Pus pe jar” nu pune pe jar decat nervii vostri, care trebuie sa suporte 146 de minute de „actiune” videoclipata, trasa la rindea dupa calapodul filmelor de actiune din care ati mai vazut pe putin inca vreo duzina la viata voastra.

Filmul lui Tony Scott – care ne lasase sa intelegem (gresit, se vede treaba acum) ca e in stare si de filme bune: „Spy Game” de pilda – are o galerie de actori cu nume grele (Denzel Washington, Christopher Walken, Mickey Rourke), il are pe pe „Mr Jlo” (cantaretul-actor Marc Anthony), o fetita cu minte supermatura si zambet de rozatoare (Dakota Fanning) – si nimic altceva. Regizorul baga atmosfera, baga politie, baga coruptie si mai bag-o rapire de copil de care ni se cam rupe, dar degeaba: luminile cad artistic, umbrele se astern melancolic, perdelele flutura plastic peste un desert...