Pe langa povestea pe care o prezinta, acest film mai foloseste la studierea filmografiei adolescentului perpetuu, Joseph Gordon-Levitt. Desi in 1992, dupa mai multe proiecte realizate strict pentru televiziune, reusea sa apara in mult premiatul A River Runs Through It (1992), cariera acestui actor, dificil de integrat in vreun proiect datorita aparentei sale de teenager, nu a evoluat pe masura talentului pe care il detine. Desi a trecut de la productiile tv la cele pentru marele ecran, abia 12 ani mai tarziu, in Mysterious Skin (2005), avea sa demonstreze ca e capabil sa aduca plus valoare unui proiect cinematografic. Dupa acest film, au mai trebuit sa treaca alti 7 ani pana sa i se confere increderea necesara oferirii pe mana a unor productii cu bugete bune. Declicul l-a reprezentat 500 Days of Summer (2009). De aici lucrurile au avut o evoutie fulminanta: Inception (2010), The Dark Knight Rises (2012), Looper (2012), Lincoln (2012). The Walk (2015) si Snowden (2016), cu siguranta cel mai important proiect pe care l-a condus din postura de actor principal.
Dupa acest intro, sa revenim si la "maniacul" nostru care e nimeni altul decat Gordon-Levitt. Recunosc ca a trebuit sa cercetez sa vad ce inseamna Manic in limba engleza si mai ales sa inteleg ce reprezinta aceasta afectiune depresiva pentru un suferind de o astfel de infirmitate, Bipolar disorders asa cum e ea cunoscuta medical. Si atunci am constatat ca filmul nu sondeaza decat o parte a acestei afectiuni. Boala consta in alternarea starilor de depresie si de manie, doar ca in film starile de depresie sunt post filmari. Ele doar au lasat urme pe mainile tanarului, iar acum, in momentul in care povestea se declanseaza, pare ca se manifesta doar starea de excitatie, de hipersensibilitate si de incoerenta in gandire.
Filmul este destul de sablonizat. Nimic nu e nou in ceea ce inseamna abordare sau succesiune a etapelor naratiunii. Inclusiv climax-ul interactiunii grupului de adolescenti e previzibil si asteptat de oricine. Conducatorul unitatii unde sunt internati acesti tineri pacienti, Dr. David Monroe, (Don Cheadle), este si el acelasi facator de bine si pasionat de meserie cum sunt atatia altii pana la el. Implicarea lui afectiva in viata cazurilor pe care le coordoneaza este discutabila.
Asadar, scenariul este fricos si nu risca nimic, iar asta conduce la un film banal, din marea masa a filmelor care nu au nimic deosebit de aratat, de zis sau de transmis.
Finalul e "tabloid", adica porneste de la un tablou, de la o pictura. Bun, dar la fel de des folosit ca mai tot ce incearca pelicula pe toata durata ei.
Concluzie: Manic este acel film cu care ne-am obisnuit, un film pe care poti sa-l urmaresti incercand sa faci si alte lucruri concomitent. In afara prezentei lui Levitt, nimic nu il recomanda ca fiind necesar in bagajul de vizionari ale unui cinefil. Nota 6,63!
BenPC
pe 19 Aprilie 2011 02:42
Un film sincer, realist si eficient, in mare parte, cu prestatii foarte bune din partea actorilor. Un aspect care m-a deranjat ar fi stilul "shaky cam", efect care da un aspect de documentar sau poate fi un mod de a a vedea lumea prin ochii "pacientilor" dar folosit prea des devine obositor, si pe urma ar fi finalul care incearca sa fie o raza de lumina in toata nebunia prezentat in film dar rezultatul e unul kitschos. Cu toate astea mi-a placut filmul si merita incercat.
jansic
pe 16 Noiembrie 2010 22:28
Inca un film care subliniaza importanta si influenta mediului asupra dezvoltarii generale a unui individ impreuna cu ideea ca a fi parinte e cam cea mai dificila treaba. Mesajul transmis imi aminteste de Horsemen; ambele sunt de vazut.
Iamsaved
pe 15 Octombrie 2010 16:53
Un film despre mai multi tineri,fiecare cu probleme grave,toti internati intr-o institutie de reabilitare...foarte impresionant,filmat foarte realist(camera tremurand) si doar gandindu-te ca toti putem ajunge asa,toti puteam sa ne pierdem intr-o buna zi si ce ar trebui sa intelegem este ca trebuie sa avem curajul sa acceptam ajutor,pentru ca sunt multi oameni care sunt gata sa intinda o mana salvatoare.
Dupa acest intro, sa revenim si la "maniacul" nostru care e nimeni altul decat Gordon-Levitt. Recunosc ca a trebuit sa cercetez sa vad ce inseamna Manic in limba engleza si mai ales sa inteleg ce reprezinta aceasta afectiune depresiva pentru un suferind de o astfel de infirmitate, Bipolar disorders asa cum e ea cunoscuta medical. Si atunci am constatat ca filmul nu sondeaza decat o parte a acestei afectiuni. Boala consta in alternarea starilor de depresie si de manie, doar ca in film starile de depresie sunt post filmari. Ele doar au lasat urme pe mainile tanarului, iar acum, in momentul in care povestea se declanseaza, pare ca se manifesta doar starea de excitatie, de hipersensibilitate si de incoerenta in gandire.
Filmul este destul de sablonizat. Nimic nu e nou in ceea ce inseamna abordare sau succesiune a etapelor naratiunii. Inclusiv climax-ul interactiunii grupului de adolescenti e previzibil si asteptat de oricine. Conducatorul unitatii unde sunt internati acesti tineri pacienti, Dr. David Monroe, (Don Cheadle), este si el acelasi facator de bine si pasionat de meserie cum sunt atatia altii pana la el. Implicarea lui afectiva in viata cazurilor pe care le coordoneaza este discutabila.
Asadar, scenariul este fricos si nu risca nimic, iar asta conduce la un film banal, din marea masa a filmelor care nu au nimic deosebit de aratat, de zis sau de transmis.
Finalul e "tabloid", adica porneste de la un tablou, de la o pictura. Bun, dar la fel de des folosit ca mai tot ce incearca pelicula pe toata durata ei.
Concluzie: Manic este acel film cu care ne-am obisnuit, un film pe care poti sa-l urmaresti incercand sa faci si alte lucruri concomitent. In afara prezentei lui Levitt, nimic nu il recomanda ca fiind necesar in bagajul de vizionari ale unui cinefil. Nota 6,63!