Sinopsis

Steve Hutchenson (Chick Bernhard), managerul Băncii Naționale din Hubert îi dă unei femei mai în vârstă un portofoliu, și o conduce spre ieșire. În acel moment, patru indivizi echipați în costume de Kevlar năpustesc în birou, mitraliind totul în jur. Aceștia sunt Tornado, Hurricane, Thunder și Squall. Thunder scoate un pistol și începe să lovească în stânga și în dreapta angajații băncii; pe smart watch activează o comandă sumbră: deschide sertarul, nu activa alarma, altfel managerul tău o să moară.

Agentul special Jonathan Montgomery (Christopher MELONI) are mulți ani de experiență în care a văzut tot ce poate fi mai rău într-un om. Dar niciun caz nu l-a afectat mai mult decât unul anume, care l-a marcat pe plan personal, și care l-a făcut să se întrebe dacă este capabil să respecte jurământul pe care l-a făcut, acela de a respecta legea.

Jeffrey Hubert (Bruce WILLIS), își etalează succesul financiar și puterea de care dispune în funcția de președinte și proprietar al băncii Hubert National. Primește vestea jafului fără să arate vreo emoție, căci știe că are resursele necesare la care să apeleze ca să pedepsească pe oricine îndrăznește să fure de la el.

Agentul special Montgomery investighează cazul împreună cu agenții Greg Stockwell (Dave BAUTISTA) și Chase (Lydia HULL), cărora li se alătură agentul începător, fost pușcaș marin Michael Wells (Adrian GRENIER).

Urmând firele investigației, aceștia încep să descopere o conspirație care a fost mușamalizată cu bani și corupție. Montgomery se vede nevoit să lupte cu corupția și abuzul teritorial al poliției locale, dar și cu presa care cere rezultate rapide. Împreună cu echipa sa duc o bătălie contracronometru pentru a prinde jefuitorii, a căror violență extremă transformă orașul într-o zonă de război.