Părerea criticului
Salutat drept unul dintre cele mai bune filme despre Wall Street realizate vreodată, independentul Margin Call ridică celebra vorba cu "lăcomia este bună" la un cu totul alt nivel. Scris şi regizat de debutantul J.C. Chandor şi bazat, conform unor zvonuri, pe soarta băncii de investiţii Lehman Brothers, Panică pe Wall Street se foloseşte de câţiva actori extraordinari pentru a-ţi arăta modul de gândire ce a pus economia mondială în genunchi de câţiva ani încoace.
În birourile chic ale unei bănci de investiţii de pe Wall Street e mare fierbere: Seth (Penn Badgley) şi Peter (Zachary Quinto), doi tineri angajaţi, privesc în jur la cum mare parte din colegii lor sunt daţi afară (dacă ai văzut Up in the Air ştii metoda). Unul dintre cei concediaţi este chiar şeful lor direct, Eric (Stanley Tucci), obligat să plece fără niciun avertisment, în timpul unui analize importante. La sugestia lui Eric, Peter analizează informaţiile din analiză şi... iată începutul sfârşitului: datele arată că o fluctuaţie minimă în investiţiile companiei i-ar putea fi acesteia fatală. Ce-i de făcut.
Evenimentele din film au loc pe parcursul a 24 de ore, iar ceea ce vezi în Margin Call sunt mari şanse să se fi petrecut aidoma într-o mulţime de firme mari şi mici de pe Wall Street. Regula e numai una: înşeală, păcăleşte, blufează, dar nu-ţi pierde banii! Nu degeaba traducerea în română este Panică pe Wall Street, căci producţia este de fapt un disaster movie fără efecte speciale, fără valuri ucigaşe, fără ploi de meteoriţi şi implozii solare, dar cu un efect la fel de ucigător asupra cetăţeanului mediu, american sau nu. Dacă şi ţie ţi-a fost tăiat salariul şi dacă şi ţie ţi-a crescut rata la bancă, ştii foarte bine despre ce vorbim.
Forţa extrem de convingătoare a filmului rezidă nu doar în prezentarea bine documentată a mecanismelor care au dus la prăbuşirea economiei, ci şi în câteva interpretăti excelente din partea unor actori cunoscuţi. Kevin Spacey este Sam Rogers, directorul de investiţii al companiei şi vocea raţiunii. Când toţi vor doar să scape cu portofelele neafectate, indiferent de efectul asupra clienţilor şi partenerilor, Sam gândeşte pe termen pe lung. Demi Moore este o specialistă în riscuri financiare, iar Jeremy Irons străluceşte în rolul CEO-ului companiei, John Tuld, care se gândeşte numai la aspectul financiar şi nu la reputaţia firmei sale sau la viitorul pătat al tuturor angajaţilor săi.
Dacă nu eşti absolvent de ASE s-ar putea ca limbajul specializat să-ţi facă niscaiva probleme şi să nu înţelegi foarte bine toate dedesubturile a ceea ce se discută în Margin Call, dar filmul lui J.C. Chandor îţi deschide o uşă către o mentalitate familiară în lumea marilor investiţii de pe Wall Street. Poate că salariul tău are doar trei zero-uri, dar asta nu înseamnă deloc că nu o să te regăseşti în chimia foarte volatilă a ceea ce se discută în film: până la urmă banii, încrederea şi reputaţia sunt lucruri care ţin de existenţa fiecăruia.
În orice caz, vizionarea unei drame financiare ca Panică pe Wall Street s-ar putea dovedi chiar terapeutică, căci e foarte posibil ca după proiecţie să iei afişul filmului (departe de a fi unul dintre cele mai bune apărute anul ăsta), să-l lipeşti pe cel mai încăpător perete din casă şi să te dedai apoi unui joc de darts de toată frumuseţea!
În birourile chic ale unei bănci de investiţii de pe Wall Street e mare fierbere: Seth (Penn Badgley) şi Peter (Zachary Quinto), doi tineri angajaţi, privesc în jur la cum mare parte din colegii lor sunt daţi afară (dacă ai văzut Up in the Air ştii metoda). Unul dintre cei concediaţi este chiar şeful lor direct, Eric (Stanley Tucci), obligat să plece fără niciun avertisment, în timpul unui analize importante. La sugestia lui Eric, Peter analizează informaţiile din analiză şi... iată începutul sfârşitului: datele arată că o fluctuaţie minimă în investiţiile companiei i-ar putea fi acesteia fatală. Ce-i de făcut.
Evenimentele din film au loc pe parcursul a 24 de ore, iar ceea ce vezi în Margin Call sunt mari şanse să se fi petrecut aidoma într-o mulţime de firme mari şi mici de pe Wall Street. Regula e numai una: înşeală, păcăleşte, blufează, dar nu-ţi pierde banii! Nu degeaba traducerea în română este Panică pe Wall Street, căci producţia este de fapt un disaster movie fără efecte speciale, fără valuri ucigaşe, fără ploi de meteoriţi şi implozii solare, dar cu un efect la fel de ucigător asupra cetăţeanului mediu, american sau nu. Dacă şi ţie ţi-a fost tăiat salariul şi dacă şi ţie ţi-a crescut rata la bancă, ştii foarte bine despre ce vorbim.
Forţa extrem de convingătoare a filmului rezidă nu doar în prezentarea bine documentată a mecanismelor care au dus la prăbuşirea economiei, ci şi în câteva interpretăti excelente din partea unor actori cunoscuţi. Kevin Spacey este Sam Rogers, directorul de investiţii al companiei şi vocea raţiunii. Când toţi vor doar să scape cu portofelele neafectate, indiferent de efectul asupra clienţilor şi partenerilor, Sam gândeşte pe termen pe lung. Demi Moore este o specialistă în riscuri financiare, iar Jeremy Irons străluceşte în rolul CEO-ului companiei, John Tuld, care se gândeşte numai la aspectul financiar şi nu la reputaţia firmei sale sau la viitorul pătat al tuturor angajaţilor săi.
Dacă nu eşti absolvent de ASE s-ar putea ca limbajul specializat să-ţi facă niscaiva probleme şi să nu înţelegi foarte bine toate dedesubturile a ceea ce se discută în Margin Call, dar filmul lui J.C. Chandor îţi deschide o uşă către o mentalitate familiară în lumea marilor investiţii de pe Wall Street. Poate că salariul tău are doar trei zero-uri, dar asta nu înseamnă deloc că nu o să te regăseşti în chimia foarte volatilă a ceea ce se discută în film: până la urmă banii, încrederea şi reputaţia sunt lucruri care ţin de existenţa fiecăruia.
În orice caz, vizionarea unei drame financiare ca Panică pe Wall Street s-ar putea dovedi chiar terapeutică, căci e foarte posibil ca după proiecţie să iei afişul filmului (departe de a fi unul dintre cele mai bune apărute anul ăsta), să-l lipeşti pe cel mai încăpător perete din casă şi să te dedai apoi unui joc de darts de toată frumuseţea!
