Un film pentru cei ce știu ceva despre cariera sopranei Maria Callas. Ultimii ani de viață, cred că e mai importantă cariera ei.
Andi666
pe 29 Mai 2025 18:47
Numele Angelina Jolie depășește cu mult mediocritatea ei ca actriță. Spunea un reputat regizor că ea nu are nici măcar un rol memorabil în toată cariera ei dar, ciudat, este ajutată de acest nume și nimeni nu are tupeul de a o critica direct. În schimb sunt foarte criticate filmele în care ea joacă.
JojuRo
pe 22 Februarie 2025 23:51
Un rol mult prea mare pentru Angelina J.
Ea ramane Lara Croft si Maleficent.
Bagatelizeaza, banalizeaza ..cu forma unica a buzelor ei, gatul interminabil, privirea autosuficienta, .. complexul de superioritate ...
Știrbește din grandoarea Divei Maria Callas.
Chipul Angelinei reduce orice rol la personajele ei emblematice.
Pacat. Se putea gasi o actrita mai buna. Poate chiar in Grecia.
GabrielaSirbu
pe 28 Ianuarie 2025 10:59
Mergeti si vedeti...cred ca uneori comentariile nu-si au rostul.
Octaz
pe 22 Ianuarie 2025 11:19
Impresionant !
xerses
pe 03 Ianuarie 2025 22:42
Am urmarit acest film cu noduri in gat.Interpretarea convingatoare m-a facut sa empatizez cu fiecare personaj.
user-6314bf7e2b54c
pe 29 Decembrie 2024 21:25
Merită văzut! O interpretare de excepție a Angelinei Jolie!
R_Afc
pe 18 Decembrie 2024 19:00
Callas și atît. Maria este un prenume comun, la fel cum este și acest film. Pentru cei care știu puține despre această vedetă de renume mondial, una dintre vocile remarcabile ale secolului XX, această experiență de învățare este precum școala online. Superificală. Vîrful performanțelor sale live a fost rolul din Tosca de Giacomo Puccini în 1953. Iubitorii de muzică îi admirau tehnica, vocea flexibilă și interpretările dramatice, dar mai mult decît o simplă cîntăreață, era o celebritate. Privind retrospectiv, în amintiri, cele mai importante momente din viața ei, nu se face dreptate strălucirii sale. Pe măsură ce spirala morții sale ocupă centrul atenției, oricît de mult ar încerca publicul, acesta nu poate scăpa de ipoteza falsă, că este mai bine să construiască o biografie în jurul lui Callas la sfîrșitul ei tragic decît la apogeul ei.
Haluk Bilginer ne oferă o caricatură înverșunată a lui Onassis, un colecționar de artă și femei frumoase, a cărui legătură cu Callas este descrisă în mod exagerat ca fiind afectuoasă.
Angelina Jolie se descurcă decent în secvențele care nu sînt cîntate. Cu toate acestea, din păcate pentru ea, nu a reușit să intre în personaj. Jolie are un sertar al actoriei pe care pînă acum nu a reușit să-l deschidă, este exact sertarul disponibil doar femeilor, acea treaptă la care niciun bărbat nu poate să ajungă, dar mai este timp. Chiar sînt mirat să o văd pe diferite liste care o dau printre favoritele la Oscar.
Angelina Jolie în rolul lui Callas este ca un hocheist care participă într-un concurs de patinaj artistic. Angoasa, vinovăția, regretul și orgoliul rănit sînt emoțiile subiacente sugerate din acest fillm, dar, din păcate, niciunul dintre aceste momente nu reflectă astfel de intenții. Nici măcar o secvență tardivă cu sora sa (Valeria Golino) sau o străfulgerare pe patul de moarte al lui Onassis nu-i permit lui Jolie să se ridice deasupra designului excesiv de artificial. O conversație imaginară cu JFK este la fel de exagerată, iar cinematografia fastuoasă a filmului sugerează că ar fi mai credibilă vizionarea fără sonor. Nicăieri filmul nu îndrăznește să transmită convingerile ei contradictorii cu privire la marxiști sau homosexuali, deși relația ei cu Pasolini se va dovedi transformatoare pe aceste fronturi, cel puțin într-un moment de intimitate emoțională. În schimb, regizorul ne arată o divă muribundă despre care dorește să ne facă să credem că a fost doar un talent, un talent care a murit cu o eleganță grațioasă.
Ea ramane Lara Croft si Maleficent.
Bagatelizeaza, banalizeaza ..cu forma unica a buzelor ei, gatul interminabil, privirea autosuficienta, .. complexul de superioritate ...
Știrbește din grandoarea Divei Maria Callas.
Chipul Angelinei reduce orice rol la personajele ei emblematice.
Pacat. Se putea gasi o actrita mai buna. Poate chiar in Grecia.
Haluk Bilginer ne oferă o caricatură înverșunată a lui Onassis, un colecționar de artă și femei frumoase, a cărui legătură cu Callas este descrisă în mod exagerat ca fiind afectuoasă.
Angelina Jolie se descurcă decent în secvențele care nu sînt cîntate. Cu toate acestea, din păcate pentru ea, nu a reușit să intre în personaj. Jolie are un sertar al actoriei pe care pînă acum nu a reușit să-l deschidă, este exact sertarul disponibil doar femeilor, acea treaptă la care niciun bărbat nu poate să ajungă, dar mai este timp. Chiar sînt mirat să o văd pe diferite liste care o dau printre favoritele la Oscar.
Angelina Jolie în rolul lui Callas este ca un hocheist care participă într-un concurs de patinaj artistic. Angoasa, vinovăția, regretul și orgoliul rănit sînt emoțiile subiacente sugerate din acest fillm, dar, din păcate, niciunul dintre aceste momente nu reflectă astfel de intenții. Nici măcar o secvență tardivă cu sora sa (Valeria Golino) sau o străfulgerare pe patul de moarte al lui Onassis nu-i permit lui Jolie să se ridice deasupra designului excesiv de artificial. O conversație imaginară cu JFK este la fel de exagerată, iar cinematografia fastuoasă a filmului sugerează că ar fi mai credibilă vizionarea fără sonor. Nicăieri filmul nu îndrăznește să transmită convingerile ei contradictorii cu privire la marxiști sau homosexuali, deși relația ei cu Pasolini se va dovedi transformatoare pe aceste fronturi, cel puțin într-un moment de intimitate emoțională. În schimb, regizorul ne arată o divă muribundă despre care dorește să ne facă să credem că a fost doar un talent, un talent care a murit cu o eleganță grațioasă.