Părerea criticului
Maria a confirmat asteptarile festivalurilor internationale in privinta filmului est-european – cum arata, cu ce se ocupa etc. Dar asta sa insemne ca e bun?
In rolul unei femei cu sapte copii, care ajunge sa se prostitueze, Diana Dumbrava are prezenta unei regine si privirea unei martire. Peter Calin Netzer, regizorul si co-scenaristul filmului Maria (celalalt scenarist este Gordan Mihic), o defineste pe femeie numai si numai prin martirajul ei. Pentru o actrita, un astfel de rol poate fi ca o cupa otravita, iar Diana Dumbrava o bea pâna la fund: se lasa transformata intr-o efigie care, oricât de frumoasa ar fi, nu poate sa fie la fel de emotionanta ca o femeie adevarata (cum este, de exemplu, Sonia din Crima si pedeapsa, in febrilitatea si lacomia generozitatii ei).
Filmul are destula pseudo-atmosfera (o parcare decorata cu baloane, o acordeonista ridicata cu macaraua) si destule diversiuni comice (datorate, in mare parte, unui personaj interpretat de Horatiu Malaele – un somer bogat in idei crete) ca sa nu fie plicticos. Dar umorul nu creste din film, ci pare grefat pe el: chiar si cele mai bune momente (planul lui Malaele de a creste struti sau planul sau de a cultiva ciuperci in sticle de Cola) par sa se impiedice de un indicator invizibil pe care scrie: “Asta-i contrapunctul comic! Râdeti cât aveti timp!”
In film apare si un om de televiziune (Cristian Iacob) care face un reportaj despre Maria, si Netzer are grija sa se distanteze de stilul jurnalistului, cu pauzele lui de efect si gravitatea lui nesincera. Netzer e mai sincer, dar efectul nu e mult mai bun: filmul se grabeste s-o sanctifice pe eroina pentru ca asta il scuteste de efortul – de imaginatie, de sensibilitate – de a se apropia de ea.
In rolul unei femei cu sapte copii, care ajunge sa se prostitueze, Diana Dumbrava are prezenta unei regine si privirea unei martire. Peter Calin Netzer, regizorul si co-scenaristul filmului Maria (celalalt scenarist este Gordan Mihic), o defineste pe femeie numai si numai prin martirajul ei. Pentru o actrita, un astfel de rol poate fi ca o cupa otravita, iar Diana Dumbrava o bea pâna la fund: se lasa transformata intr-o efigie care, oricât de frumoasa ar fi, nu poate sa fie la fel de emotionanta ca o femeie adevarata (cum este, de exemplu, Sonia din Crima si pedeapsa, in febrilitatea si lacomia generozitatii ei).
Filmul are destula pseudo-atmosfera (o parcare decorata cu baloane, o acordeonista ridicata cu macaraua) si destule diversiuni comice (datorate, in mare parte, unui personaj interpretat de Horatiu Malaele – un somer bogat in idei crete) ca sa nu fie plicticos. Dar umorul nu creste din film, ci pare grefat pe el: chiar si cele mai bune momente (planul lui Malaele de a creste struti sau planul sau de a cultiva ciuperci in sticle de Cola) par sa se impiedice de un indicator invizibil pe care scrie: “Asta-i contrapunctul comic! Râdeti cât aveti timp!”
In film apare si un om de televiziune (Cristian Iacob) care face un reportaj despre Maria, si Netzer are grija sa se distanteze de stilul jurnalistului, cu pauzele lui de efect si gravitatea lui nesincera. Netzer e mai sincer, dar efectul nu e mult mai bun: filmul se grabeste s-o sanctifice pe eroina pentru ca asta il scuteste de efortul – de imaginatie, de sensibilitate – de a se apropia de ea.
