Comentarii Comentează
  • GiulianoDirt
    pe 15 Noiembrie 2021 00:40
    Asta e istoria povestită de aplaudacii Hohenzollern. Îl durea în pluă pe președintele american de Maria de Hop în Țol. Așa le place romanilor să facă din cei care i-au jefuit și i-au trădat eroi.
    Film pentru cei ce pupă în cur așa zisa casă regală. Un fals istoric de proporții.
  • xerses
    pe 18 Iulie 2021 10:34
    Mi-a placut mult interpretarea actritei in rolul reginei, desi si ceilalti actori au fost foarte buni pe rolurile lor. Un film care nu trebuie ratat pentru cine vrea sa-si cunoasca istoria tarii.
  • constantin_silviu
    pe 03 Iunie 2021 21:43
    MariusCiprian87... Nu e film românesc. Nu reușesc ai noștri așa ceva
  • MariusCiprian87
    pe 25 Februarie 2021 18:10
    Unul dintre puținele filme românești după '89 ce mi-au oferit sentimentul de mândrie națională, de demnitate și onoarea de a fi român (vezi dialogul reginei Maria cu președintele Americii), cadre filmate destul de bine, costumația impecabilă, însă scenariul si jocul actoricesc, sec și mult prea fad cei drept...un film ce ne-a aprins pentru câteva minute bune mândria cu care eram priviți odată în această lume, uitând prezentul atât de gri și mocirlos în care se scaldă acum această țară...
  • Roxy_kitty
    pe 28 Ianuarie 2021 23:17
    De remarcat pentru costume, machiaj și locațiile de filmare. Foarte bine aleasă actrița care joacă rolul principal. Reușește să redea demnitatea, curajul, sensibilitatea și empatia de care dădea dovadă regina Maria. Din păcate, personajul Ion I. C. Brătianu este construit a fi nesigur, irascibil și destul de plin de frustrări, ceea ce nu pare adecvat și conform personalității sale din realitate...
  • eddiesor
    pe 23 Ianuarie 2021 20:25
    Cât de prost e jocul actorilor!!! Parcă sunt niște începători. Până și trupa de teatru a liceului meu juca mai bine. Păcat de costume și de încercarea recreerii acelei atmosfere.
  • helsing
    pe 06 Ianuarie 2021 13:26
    Interesante luptele din culisele unor astfel de negocieri, încerc să mi-i imaginez pe politicienii contemporani la Bruxelles! Cred că era și mai interesant dacă aborda puțin și perioada exilului și ocupația germană, precum și transferul tezaurului la Moscova.
  • Giulianodirt666
    pe 02 Ianuarie 2021 16:52
    Film făcut de oculta care vrea să ne schimbe istoria.
    Să îi fwt pe Hohenzollern și tot neamul lor de căpușe!
    O familie care a făcut numai rău României,pe care dobitocii o numesc Casa Regală.
    Trebuiau împușcați de ruși!
    Cum au facut cu țarul lor.
    Așa, scăpăm de lichele ...
  • Iulidesprefilme
    pe 13 Decembrie 2020 12:53
    Regina Maria, descendentă a reginei Victoria, bate saloanele franceze în anul de grație 1919 să solicite din partea reprezentanților marilor puteri ale lumii, fie președinte american, fie prim-miniștri de renume ai momentului istoric crucial, precum Clemenceau, Lloyd George, ajutoare pentru țara ei, România, după un război devastator, dar și recunoașterea Marii Uniri. Eforturile de a duce tratative în favoarea țării sale sunt dramatice, tensionate, dar ea le poartă cu demnitate, încredere, respect. La rândul ei, a primit de la oficialități admirație și respect. Filmul demonstrează reușita ei politică, deși fiul Carol a umilit-o, a desconsiderat șansa jucată de ea pentru țară, fiul Nicky și-a denigrat patria, iar regele Ferdinand a stat în expectativă...Totuși a fost minunat că totul s-a sfârșit cu bine și România a fost unită sub regele Ferdinand Întregitorul și regina Maria, care și-a reprezentat țara cu cinste și onoare...
  • florin2014
    pe 10 Octombrie 2020 10:54
    Trecand peste adevarurile sau neadevarurile prezentate in film, in afara de imagine, totul pare la nivel de amatori. Scenariul este pueril, jocul actorilor extrem de fals, se vorbeste in cateva limbi in momente alese aiurea. Pacat, putea iesi ceva bun, dar a iesit un documentar pentru copii.
  • user-5efd9c1088a9d
    pe 02 Iulie 2020 12:07
    Hmm mi.a placut cum a jucat Alexandra in rolul reginei Maria ,istoric a fost si nu prea .... a obtinut ea sprijinul marilor puteri dar noi la data respectiva eram uniti deja...in fine ,mie mi.a placut.
  • SYNDJ
    pe 02 Mai 2020 04:42
    Un film istoric, realizat neasteptat de bine. Tot la un nivel bun este si jocul actoricesc.
  • maya21
    pe 23 Ianuarie 2020 17:10
    Excellent film, but it's a bad copy!
    —– >> FMOVIES21ONLINE.COM
  • Kodrutza
    pe 06 Ianuarie 2020 05:27
    Unul dintre cele mai proaste filme romanesti. Si nu ma refer doar la scenariu care nu respecta titlul pentru ca nu creaza un personaj real, viu din regina. Ma refer la jocul actorilor. Un film la nivelul celor documentare de pe History.
  • blackmore
    pe 04 Ianuarie 2020 00:59
    Cum sa zici despre un astfel de film ca este inspirat din fapte reale.Este prezentata regina Maria ca un fel de fiinta demiurgica fara de care nu ar fi fost posibila unirea .Pentru ca vad ca mai nimeni nu stie istorie , o sa va zic eu cum a fost facuta unirea Cadrilaterul pt care se lupta Regina Maria probabil prin 1918 (pt un film inspirat din fapte reale nu ni se ofera nicio data , ceea ce e ori o prostie ori o greseala intentionata) a fost pamant romanesc din 1913 pana in 1940, Basarabia s-a unit cu Romania printr-o decizie a parlamentului Basarabiei (sfatul tarii ) la 27 martie 1918 , cand se aniverseaza 56 de ani pana s-a nascut cea mai inteligenta si culta persoana din lume (eu) , unirea Bucovinei cu Romania s-a facut prin vot in Congresul general al Bucovinei in 28 Noiembrie 1918 , unirea Transilvaniei , Maramuresului , Banatului si Crisanei s-a produs prin votul Adunarii Delegatilor de la Alba Iulia pe 1 decembrie 1918.Regina nu a avut niciun rol in unire.Tratatul de la Versailles semnat in iunie 1919 deci dupa uniri , si nu a privit in niciun fel Romania, In urma lui Franta a reluat Alsacia si Lorena de la nemti , Polonezii aproape toata Silezia superioara Cehii o mica parte din Silezia superioara , zona Tønder a fost data Danemarcei si 2 orasele Blegiei.Regii oricare ar fi fost ei nu au tinut vreodata cu poporul , ei si-au vazut doar de interesele lor.cu o singura exceptie : Tarina Ekaterina 2-a a rusiei , care era de origine germana Ca film trebuie sa recunosc ca a fost peste asteptarile mele o comedie reusita, insa neintentionata.In niciun acest caz acest film nu poate fi numit film istoric.Jocul actorilor fals , deplorabil.Actrita care a interpretat-o pe Maria este nascuta in acelasi oras ca si mine , totusi are o fata, o prestanta , o tinuta de cooperatoare, nu ca asta ar fi ceva rau , ba din contra , ar fi vrut regina sa stie atatea lucruri cat o cooperatoare
  • ivan_daniela
    pe 30 Decembrie 2019 23:52
    Emoție, bucurie, mândrie - asta transmite filmul. Felicitări!
  • user-5e0120e368459
    pe 23 Decembrie 2019 22:39
    Exceptionally poor movie! Good actors who in a different setting, would have made magic. A sad and misoginistic directoral portrayal of the political history of Romania does not even begin to shine light on the actual situation and persons involved.
    I am embarassed for the world to think this is how it really was. You'd get a better sense of historical facts if you visit her home in Bulgaria or read a book about her life. This movie was a terrible understatement. To top it all off, the IMBD ranking is false. Quentin's "Once Upon A Time in Hollywood" got a 7.8/10 on IMDB, a cinematic masterpiece. Apparently, this movie tops that.
  • user-5e0080d6513f6
    pe 23 Decembrie 2019 11:15
    Istorie... Totul legat de recunoașterea Unirii de către marile puteri și implicarea reginei Maria. În film se vorbește și despre regina Maria, dar puțin. Totul este legat de recunoașterea Unirii și din acest motiv l-am vizionat. Filmul este bun, trebuie vizionat.În film apare și Ion Brătianu, prim-ministru la vremea aceea.
  • sabinalin
    pe 04 Decembrie 2019 14:03
    “ Sergiu Nicolaescu a invatat englezeste” e cea mai mare ineptie pe care am citit-o legata de acest film, ii apartine unui “ critic” caruia e posibil sa nu-I fi placut piscoturile de la premiera, lasa ca regretatul Sergiu a fost apreciat la vremea lui in afara inclusiv de americani, el va ramane sigur in istoria cinematografiei noastre in vreme ce de nesemnificativul critic piscotar nu-si va mai aminti nimeni, sa trecem la film, anul trecut cu prilejul Centenarului nici unul dintre regizorii valului douamiist nu s-a invrednicit sa faca un film care sa aiba ca subiect Marea Unire, pe la noi cuvantul “patriotism” e déjà arhaism iar a fi nationalist in zilele noastre e motiv de injuratura si de ponegrire, bine ca s-au ocupat britanicii, tot respectul pentru Cahill, regina Maria e una dintre figurile luminoase ale monarhiei noastre, statutul de nepoata a reginei Victoria e insa acela care a contat logic in realizarea peliculei, poate ca eforturile ei intru recunoasterea Unirii de catre marile puteri au fost un pic exagerate, doar suntem in epoca feminismului agresiv, totusi exagerarile pot fi trecute cu vederea, important e demersul artistic care isi atinge tinta, importanta e evocarea unei lumi in care politicienii erau niste colosi prin comparatie cu pigmeii zilelor noastre, erau mai responsabili si cu siguranta mult mai educati, stim bine de la Caragiale ca nici ei nu erau perfecti insa chiar le mai pasa si ce se intampla cu tara lor, filmul regizat de Cahill e o lectie deschisa de istorie intr-o tara in care nu se mai pune accent pe asa ceva si tocmai acest atu il face obligatoriu de vazut daca vrem sa ne insanatosim moral cat de cat, remarcabila mi s-a parut Roxana Lupu in rolul reginei, o romanca neapreciata la ea acasa care-si gaseste locul intr-o tara si intr-o lume mai serioasa si mai bine organizata, creatie apreciabila a lui Adrian Titieni, o portretizare solida a domnului Bratianu, Pavlu bifeaza o foarte scurta aparitie si aici, mi-as fi dorit sa vad filmul si la cinematograful din orasul meu dar cei care il administreaza nu l-au considerat vrednic de interes, noroc ca exista si alte posibilitati.
  • T_Bones
    pe 27 Noiembrie 2019 20:27
    Merita vazut la cinema. In sfarsit, un film romanesc care pot sa-l recomand oricui, ca e fandosit sau nu.
  • nalriv
    pe 25 Noiembrie 2019 18:09
    O variantă un pic... cam prea romanțată a istoriei. Rol extraordinar construit de Adrian Titieni (I.C. Brătianu).
  • carmen_angelus_romila
    pe 23 Noiembrie 2019 08:10
    O film deosebit, o fila de istorie autentica ce evidentiaza personalitatea marcanta al reginei Maria in perioada scurta si plina de neajunsuri al adevaratei "Romania Mare", realizata din pacate de straini, dar compensata in buna masura, de o reusita distributie autohtona.
  • user-59c0c0044abb9
    pe 22 Noiembrie 2019 17:00
    Nimic spectaculos...plictisitor chiar, dar e de apreciat efortul actorilor.
  • dragosale99
    pe 22 Noiembrie 2019 15:28
    Foarte reușit filmul, merita vizionat! Felicitări!
  • user-5dd46cbd86404
    pe 20 Noiembrie 2019 00:30
    Am asteptat filmul cu nerabdare. L-am urmarit cu sufletul la gura, cu emotie. Este minunat si consider ca ar trebui sa-l vedem cu totii, pentru ca ne spune ceea ce poate nici nu stiam. Este vorba,, pana la urma de istoria neamului nostru si de marele bine pe care ni l-a facut Regina Maria. Este emotionant, are informatie, decorurile sunt incantatoare, are tot ce-i trebuie. Felicitari!
  • iona1234
    pe 18 Noiembrie 2019 00:32
    Foarte emotionant. Nu credeam ca o sa mai vad vreodata la cinema un film romanesc istoric construit cu atata atentie pentru detalii. Ceea ce m-a surprins la finalul proiectie a fost reactia salii, am aplaudat toti incantati. Mergeti sa-l vedeti si veti intelege!
  • marian_popescu99
    pe 17 Noiembrie 2019 23:40
    Un film care oferă o emotie nemincinoasa. Nu este o capodopera dar este o mărturie frumoasă despre o eroină prea puțin știută. Merită văzut de toată tinerimea română dar si de cei care au învățat multa istorie trunchiată de regimul comunist.
  • Ghemot
    pe 17 Noiembrie 2019 23:19
    Un film foarte bun! Singura obiecție este că dacă rolul principal l-ar fi primit Daniela Nane, cred că ar fi fost o capodoperă! Chiar și așa, merită văzut!
  • user-5dd1b396a1e0f
    pe 17 Noiembrie 2019 22:58
    De vazut! Este extraordinar!
    La Petrosani astazi , la sfarsitul filmului sala a aplaudat emoționată.
  • AnabelaC
    pe 17 Noiembrie 2019 22:32
    Filmul trebuie dus prin scoli. Reprezinta o parte importanta din istoria noastra! Mergeti sa-l vedeti! veti pleca mai bogati!
  • ioanamatei1719
    pe 16 Noiembrie 2019 15:54
    L-am vazut aseara, sala a fost plina iar la final s-a aplaudat. Nu era o premiera ci doar o proiectie normala si totusi am simtit emotia in jur. Toti traiam atmosfera acelor vremuri. Superba realizare! Felicitari, multe, multe felicitari! Asteptăm continuarea!
  • panavioleta
    pe 15 Noiembrie 2019 23:32
    Trebuie să mergeti sa-l vedeti! De neratat! Rar se fac asemenea filme la noi în țară.
  • cristea_florina
    pe 15 Noiembrie 2019 10:12
    Un film bunicel, cu indulgenta. Poate am avut asteptari prea mari in ceea ce priveste filmul, a fost o mare dezamagire pentru mine. Un teatru grabit si ieftin de la primele replici pana la sfarsit, patetism, actorie afectata, parca era o telenovela. Din punctul meu de vedere nu arata realitatea... o mare dezamagire....
  • manuela_obeloiu
    pe 14 Noiembrie 2019 19:13
    Un film extraordinar încă de la început.
    Nu am simțit trecerea timpului.
    Un film impresionant prin măreție, autenticitate şi realism.
    Eu, fire mai sensibilă am plâns aproape tot timpul.
    DE VĂZUT!
  • user-5dcc3736651b9
    pe 13 Noiembrie 2019 19:10
    Filmul atrage prin tot ceea ce ofera. Am vazut o Regina plina de forta. Filmul acesta mi-a dat de gandit, mi-a spus inca o data cat de important este sa ne simtim cu adevarat romani. Mergeti sa-l vedeti!
  • user-5dcc1612a7ca6
    pe 13 Noiembrie 2019 16:42
    filmul Maria, Regina Romaniei merita vazut. Ca roman, trebuie sa iti cunoscti istoria, sa fii mandru de inaintasii nostri si mai ales de cei care au facut cu adevarat ceva pentru tara. Din partea mea nota 10 pentru acest film. L-am vazut, a fost o incantare
  • Andrei.Marcu
    pe 13 Noiembrie 2019 15:53
    Cinematografia romaneasca a capatat un film extraordinar, cum de mult timp nu s-a mai facut. Fie si numai pentru asta si trebuie sa mergem sa-l vedem. Mi-a placut foarte mult. L-as mai vedea o data. M-am simtit minunat, privindu-l. Bravo actorilor, intregii echipe!
  • ankapoe
    pe 13 Noiembrie 2019 15:41
    Maria, Regina Romaniei a fost o revelatie pentru mine. Nu mi-am facut planuri in legatura cu el. Am mers sa il vad de curiozitate. Dar ma felicit ca am facut-o. Merita cu adevarat. Jocul actorilor este impresionant, decorurile, replicile. Felicitari! Foarte frumos!
  • barabas_robert
    pe 10 Noiembrie 2019 22:11
    Un film foarte bun, De mult nu am mai avut un film asa de bun care sa abordeze teme istorice si la care Romania sa ia parte. Decorul este superb iar vestimentatia este incredibila si reda in totalitate imaginea epocii
  • user-5bcfab9965006
    pe 08 Noiembrie 2019 20:14
    Iar nene la cinema muzeului taranului roman? Pfoaaa
  • misumosu
    pe 05 Noiembrie 2019 12:39
    O istorie falsa din punctul meu de vedere...
    Nu cred că nu se da pe tava adevărul pur ce și cum sa întâmplat în acele vremuri. Multe adevăruri nui se ascund intenționat
  • user-5db3de82afab2
    pe 26 Octombrie 2019 08:54
    Poata sa.mi spuna cineva cum as putea închiria filmul?
  • Byzas
    pe 23 Octombrie 2019 12:23
    Filmul reda cum nu se poate mai bine atmosfera epocii, prin prisma starilor sufletesti ale Reginei Maria: compasiunea pentru mizeria poporului ei, mahnirea pricinuita de conflictele din interiorul familiei regale, deziluzia dragostei neimplinite si, mai ales, speranta nezdruncinata intr-un viitor mai bun pentru patria sa adoptiva care platise un tribut de sange impresionant in razboiul mondial, recent incheiat.

    Totodata, productia exceleaza la nivelul decorului si al vestimentatiei, in timp ce coloana sonora ne inlesneste patrunderea in adancurile sufletesti ale protagonistilor. Dintre toti actantii, se distinge interpretarea Roxanei Lupu, care da viata unei personalitati complexe, reusind sa impresioneze prin naturalete, eleganta si frumusete. Un accent aparte il prezinta relatia tensionata dintre Regina-mama si viitorul rege Carol al II-lea, intepretat cu patos de tanarul actor Anghel Damian.

    Timpul alocat fiecarui cadru nu lasa loc plictisului, ci mentine viu interesul pentru desfasurarea ulterioara a evenimentelor.

    Recomand filmul tuturor celor pasionati de istorie sau care doresc sa se imbogateasca sufleteste. Daca Regina Maria a cucerit inimile contemporanilor ei, cu siguranta actrita romanca va cuceri inimile cinefililor.
  • user-5a87f911624c4
    pe 18 Octombrie 2019 10:26
    De ce doar la Cinema Muzeul țăranului român!? Pentru că nu este un film comercial, mi se va răspunde. Dacă ar fi bine promovat, eu zic că și la Mall-uri va avea spectatori. În fond, este obligatoriu să ne cunoaștem istoria.
  • Schink
    pe 15 Octombrie 2019 21:31
    In sfarsit cineva s-a gândit să facă un film despre Regina Maria. Trebuie să cunoaștem adevărul și să ne respectăm eroii.