Părerea criticului
Comedia "Eu şi Marley" îţi dă sentimentul că mai bine petreceai doua ore în Parcul Tineretului pe lângă căţei jucându-se cu stăpânii lor, decât să urmăreşti secvenţe repetate fără măsură cu labradorul Marley făcând diverse obrăznicii, unele mai previzibile si ne-năstruşnice decât celelalte. Simpatic de altfel, labradorul este băgat într-o poveste fără sare şi piper, lăsată la suprafaţă, încât puţin îţi pasă dacă tinerii însurăţei jucaţi de Jennifer Aniston si Owen Wilson pot să aibă copii, dacă John Grogan va fi promovat sau nu, dacă îşi cumpără casă ori ba. E o producţie în care poţi spune cu mâna pe inimă că nu se întâmplă nimic, fără ca filmul să-şi propună să fie unul contemplativ, decât poate în final, când - aţi ghicit - stăpânul trebuie să se despartă de câinele său
şi atunci emite o judecată care înmoaie platitudinea în melodramă.
La sfârşitul filmului, regizat de David Frankel, care mai are la activ The Devil Wears Prada, iţi vine să plângi nu că labradorul a îmbătrânit si nu mai are energia de altădată, ci după filme ca Beverly Hills Chihuahua, Hotel pentru căţei, şi - iertaţi-mi impietatea de a enumara alături - Lassie.
şi atunci emite o judecată care înmoaie platitudinea în melodramă.
La sfârşitul filmului, regizat de David Frankel, care mai are la activ The Devil Wears Prada, iţi vine să plângi nu că labradorul a îmbătrânit si nu mai are energia de altădată, ci după filme ca Beverly Hills Chihuahua, Hotel pentru căţei, şi - iertaţi-mi impietatea de a enumara alături - Lassie.
