Mary Shelley urmărește povestea de dragoste tumultoasă dintre poetul Percy Shelley și strălucita Mary Wollstonecraft Godwin, precum și evenimentele care au inspirat-o să scrie opera „Frankenstein”. Fiica filosofilor politici, William Godwin și Mary Wollstonecraft, care a murit după nașterea ei, Mary este o adolescentă studioasă modestă. Totul se schimbă atunci când îl întâlnește pe Percy Bysshe Shelley, care, deși are doar 21 de ani, este deja un tânăr poet renumit și un afemeiat cu un mariaj aflat în colaps. Sfidându-l pe dezaprobatorul ei tată, Mary pleacă cu Shelley și sora ei vitregă Claire, într-o călătorie pe continent. Mary caută „abordări neconvenționale pentru a trăi” și le găsește cu vârf și îndesat alături de scriitorul ei vivant cu serioase probleme financiare, care nu dorește nici monogamie, nici constrângeri legate de responsabilitatea părintească. Cu toate acestea, Percy crede în Mary, iar după doi ani pleacă în Elveția, unde își petrec timpul împreună cu lordul Byron la vila Diodati. Într-una din seri, lordul Byron a propus ca fiecare dintre ei să scrie o povestire cu fantome, o provocare care pentru Mary a reprezentat confruntarea cu demonii personali și scrierea celui mai influent roman de groază din toate timpurile, „Frankenstein”.