Comentarii Comentează
  • hitman78
    pe 20 Septembrie 2021 19:13
    Unul dintre cele mai subapreciate filme din istoria cinematografiei.Oare de ce?Poate ca nu se concentrează prea mult pe încleștarea dintre cele două nave inamice si o mai ia si in alte direcții cum ar fi pasiunea doctorului echipajului el fiind si naturalist.Nu avem personaje feminine acolo o idilă mica ceva.Prima oară când l-am văzut nu am fost foarte încântat dar acum la a doua vizionare la vreo 10 ani distanță pot sa spun ca am văzut o capodoperă a cinematografiei.Vizual e ireproșabil,e un tablou in miscare filmul asta,actorii sunt fenomenali Paul Bettany e chiar puțin peste Russel Crowe,dialoguri foarte bune,poveste frumoasa de prietenie.Filmul nu duce lipsă nici de acțiune batalia năvală este epica.
  • user-59cfc5e0991ba
    pe 12 Decembrie 2019 19:46
    Cel mai prost film ever cu Russell Crowe, am intrat în sala la vremea respectiva, abia văzusem Gladiatorul, gandindu-ma că aș avea ce vedea.
    Catastrofa total, al doilea film din viața mea la care am ieșit din sală, după ce că era și frig nici nu am avut ce vedea.
    Chiar se potrivește "plângeam după bani și râdeam de aia care intra'n sală".
    Slab slab foarte, nu recomand nici la dusmanul cel mai mare.
  • gbanescu
    pe 01 Ianuarie 2019 15:37
    Un film bun, facut de un regizor mare.
    Russel Crowe si Paul Bettany – foarte buni.
    Pilda pe care am retinut-o: Capitanul „Lucky” Jack Aubry catre unul dintre ofiterii tineri care nu reusea sa se impuna in fata marinarilor: „Nu trebuie sa te imprietenesti cu baietii de pe punte ! Te vor dispretui pana la urma, vor crede ca esti slab. Nici sa fii un tiran nu e bine. Ei asteapta autoritate si putere. Gaseste asta in tine si vei castiga respectul lor. Fara respect, disciplina se duce de râpă.”
    Coloana sonora a filmului – excelenta: de (re)ascultat „La Musica Notturna Delle Strade Di Madrid - de ex. aici: https://www.youtube.com/watch?v=iZVN5Y6dtOk”.
  • danut_iulian
    pe 24 Mai 2018 18:38
    Un film foarte bun cu o actiune destul de bun si cu o poveste emotionanta.
  • mitso
    pe 05 Martie 2017 23:02
    Cautam si eu un film bun de aventura intr=o seara de martie si am dat peste acesta..o alegere buna :) Actiunea principala se petrece pe mare, in vremea lui Bonaparte si nu dezamageste. Bataile navale sunt destul de spectaculoase si aventura lor pe mare e interesanta de urmarit.
  • dragomir_alina
    pe 04 Noiembrie 2014 02:30
    Nu m-am plictisit nici un moment, fffff bun filmul. Bv
  • tudiqu
    pe 17 Iulie 2014 13:52
    Povestea si decorul sunt superbe, Russell Crowe se potriveste perfect in rolul capitanului, iar bataliile sunt foarte bine realizate.
  • Iulidesprefilme
    pe 16 Iulie 2014 09:51
    Reclama este sufletul...acestei pelicule care lasă de dorit...Nu mereu un mare actor, în cazul de faţă, Russell Crowe, salvează...nava eşuată a filmului...
  • johnny_green
    pe 15 Octombrie 2013 23:37
    SUPER FILM asa ceva vezi foarte rar .Un film ce trebuie neaparat vazut .
  • mirco2000
    pe 18 August 2013 12:24
    Urmareste povestea lui Jack "Lucky Jack" Aubrey care face tot posibilul sa isi scape echipajul dintr-o situatie grea, in care totul pare a fi impotriva lor.
  • Mihai2508
    pe 09 Septembrie 2012 17:31
    Un film extraordinar, cu actori de prima mana si peisaje superbe, un film care merita vazut.
  • alex_93
    pe 08 Iulie 2012 23:48
    Russel Crowe a jucat ca intotdeauna impecabil.Totusi,capitanul,ca personaj,mi s-a parut cam prost,pica cam des in plasa spre final in ciuda disciplinei,pragmatismului,personalitatii militare si prudentei.
    Scenele de lupta navale sunt impresionante.Dar si mai remarcabile este modul de viata pe puntea unei corabii engleze din secolul XIX,cu greutati,pierderi si victorii.

    Celor care adora filme cu navigatie le recomand.Filmul isi merita cele 2 premii Oscar
  • cosmin_kedii
    pe 10 Martie 2012 08:17
    Aventura epica, stabilită în timpul războaielor napoleoniene, se mândreşte cu cel puţin doi artişti de la partea de sus a jocurilor lor - şi anume regizorul Peter Weir şi actorul Russell Crowe
  • radu3455
    pe 04 Martie 2012 09:00
    un film foarte frumos,o aventura minunata avandu-l la carma pe Capitanul Jack Aubrey(Russell Crowe) un film ce mrita vazut 10/10
  • Andrei.Ciprian
    pe 08 Februarie 2012 09:04
    Acest Russel Crowe ma incanta de fiecare data cand il urmaresc,iar in acest film imi demonstreaza inca odata de ce este unul dintre favoritii mei.Filmul mi-a placut este asezat foarte bine cu un scenariu foarte bun si o coloana sonora minunata.Merita vazut
  • Bosceilas
    pe 29 Decembrie 2011 23:40
    Cine nu intelege filmele de genul si nu le apreciaza bineinteles , cu regrete pentru stimatii domni si doamne , imi pare rau de dansi , nu stiu ce au de pierdut :)
  • DragonMaster
    pe 25 Octombrie 2011 22:02
    A fost un film bun cu un inceput mai slab dar pe parcurs si-a intrat in ritm dar totusi nu ar fi meritat cele 2 oscaruri .Nota oferita acestui film este 7.
  • Vorador
    pe 02 Septembrie 2011 00:17
    Bun film,are o atmosfera de secol 18 si niste imagini cu corabii foarte frumoase,mai ales scena cu corabia prin furtuna.Pacat ca nu s-au mai facut si alte filme din seria Master and Commander scrise de Patrick O'Brian.
  • xerses
    pe 15 August 2011 10:06
    M-a cam plictisit filmul, dar m-am uitat doar de curiozitatea provocata de "eticheta" primita prin premii
  • simi1989
    pe 29 Iunie 2011 22:53
    mie mi-a ăplacut foarte mult mai ales ca asta e genul meu de filme.......iar interpretarea rolulrilor no comment
  • danymury
    pe 07 Aprilie 2011 22:30
    foarte frumos imi plac filmele astea cu corabii si batalii navale...foarte bun filmu...recomand
  • Pantaleon
    pe 12 Februarie 2011 20:59
    Cand am vazut prima data filmul asta ( prin 2006) mi s-a parut foarte bun, mi l-am tras pe dvd ca sa-l revad. Inutil, deoarece acum poti vedea filme la o alta calitate. Ciudat e ca nu mi s-a mai parut asa de bun acum, cand l-am revazut. Static si anost, cu momente bune pe alocuri, un film de vazut in mod sigur dar nu de recomandat altora. Si nu e de vina faptul ca l-am revazut. Pot sa revad oricand Midnight Cowboy sau Road to Perdition si or sa mi se para la fel de bune.
  • turonian
    pe 30 Ianuarie 2011 13:12
    Un film foarte bun, însă nu prea comercial. Excelent Russell Crowe.
  • anonymous.63a9f3912ba47
    pe 30 Ianuarie 2011 12:35
    Comentariu șters
  • Marcus_Antonius
    pe 09 Decembrie 2010 17:04
    L-am vazut si eu ieri, merita cel mult nota 6 . Din ce vazusem eu din trailer ma asteptam sa fie ceva mai bun
  • bornStubborn
    pe 18 Noiembrie 2010 20:52
    Frumos. Daca ar fi avut si Romania o flota ma faceam capitan de vas :))
  • bloodthirst
    pe 21 Iulie 2010 12:35
    Un film de calitate,un film ce apare odata la cativa ani din pacate,superb au mai jucat actorii,superbe costumele,superb scenariul si coloana sonora.
  • Alex007
    pe 17 Mai 2010 22:36
    genul acesta de filme il ador....imi place chiar dak la inceput da senzatia de film mai plictisitor...
  • vicki_2005_ok
    pe 06 Martie 2010 21:46
    tocmai l am vazut si eu. super plictisitor, russel crowe joaca f bine, de asta m am uitat pana la sfarsit.
  • Octaz
    pe 21 Februarie 2010 13:53
    Un film bun insa putin cam plictisitor la inceput !
  • Praetorian
    pe 23 Ianuarie 2010 00:52
    Un film bun insa nu pot sa-i dau mai mult de 7 deoarece filmele cu lupte navale nu sunt chiar genul meu . M-am uitat mai mult pentru Russell Crowe .
  • ciobotaru
    pe 25 Octombrie 2009 19:19
    decoruri , actori , foarte ,foarte, frumos , filmul asta iti place ori prea mult ori deloc, eu cred ca e superb
  • palade_gil
    pe 12 Iulie 2009 11:51
    Imi era dor de un film de genul acesta. Excelent. Trebuie vazut
  • pe 06 Iunie 2007 22:03
    Filmul e dragut, mai ales pt cei pasionati de batalii navale. Pt cel ce a scris prezentarea...atentie la detalii: Napoleon nici macar nu a fost prezent la batalia de la Trafalgar, iar HMS Victory era nava amiral a fortelor britanice, la bordul ei aflandu-se celebrul amiral Nelson.
  • pe 31 August 2006 15:17
    un actor exceptional .... numai vb de lauda pt russell....
  • pe 13 Noiembrie 2005 17:57
    Ii dau cinci stele, desi ar merita mai multe, deoarece este unul din cele mai bune filme pe care le-am vazut vreodata. Russel Crowe este capitanul anului 2003. O realizare perfecta.
  • pe 16 Octombrie 2005 23:09
    Un film foarte bun ce merita 4 stele(+ o jumatate de stea).O poveste pe care nu prea am vazut-o in filme shi faptul k se desfashoara pe mare este un lucru care ii da un aspect de noutate filmului.In concluzie u film ce trebuie vazut ;)!
  • pe 19 Martie 2004 14:11
    Daca nu-ti place prezenta limbei engleza in traducerile in romaneste, de ce folosesti cuvantul "stoyline" in loc de "poveste" sau "fir epic"? :)
  • Matrix
    pe 19 Martie 2004 08:24
    Mi s-a parut plictisitor si neinteresant, lipsit de ritm.
    Bataliile navale sunt super realizate. La fel si efectele sonore. Nu prea inteleg de ce a luat Oscarul pentru imagine, au participat filme mai bune.
  • pe 13 Martie 2004 22:56
    cum ati putut traduce titlu in halu ala? "commander" ce cuvant in limba romana are dublu "mm"? in fine. Urata traducere. Filmu super. storyline perfect.
  • pe 25 Iunie 2003 07:47
    interesant