Părerea criticului
Primul film Maze Runner, Labirintul: Evadarea, ne crease o așteptare uriașă - aceea de a afla ce este dincolo de labirint, iar la al doilea film atuul era universul de fall-out de dincolo de ziduri și o acțiune expandată, cum protagoniștii scăpaseră din labirint. În cel de-al treilea film al seriei, Labirintul: Tratament letal, cu premiera pe 26 ianuarie 2018, acțiunea, efectele speciale, metropola post- apopcaliptică, plus coregrafia confruntărilor armate sunt spectaculoase.
Dincolo de acțiunea de calibrul unor filme Transformers, ce dă greutate filmului este ambiguitatea morală a eroinelor Dr. Paige (Patricia Clarkson) și Teresa (Kaya Scodelario), plus o dilemă morală dificilă pentru un adult, darămite pentru un tânăr/adolescent - binele personal trebuie să primeze față de cel general? Salvarea omenirii e mai prețioasă decât salvarea personală?
În filmul cu premiera vineri, 26 ianuarie, eroii reintră într-un nou fel de labirint - orașul fortăreață al nemiloasei organizații World Catastrophe Killzone Department (WCKD). Separat de lumea contaminată prin ziduri uriașe, de nepătruns, metropola futuristă, cu turnuri de oțel și sticlă, amenințătoare, adăpostește laboratoarele WCKD dar și cetățeni atent selectați. Ceilalți cerșesc îndurarea de a fi primiți și protejați în interiorul zidurilor... o revoltă e pe cale să izbucnească.
Cu cel de-al treilea film, seria Maze Runner ajunge la un nivel superior (cel puțin pentru fanii action thrillerelor) - acțiune mai elaborată, secvențe mai dure și complexe. Dar își păstrează aceiași eroi adolescenți și, din fericire, accesibili și apropiați. Spre deosebire de un Harry Potter, care s-a maturizat odată cu trecerea filmelor, odată cu maturizarea actorilor (și cel mai probabil, și a fanilor), Thomas (Dylan O'Brien ), Minho (Ki Hong Lee) și Newt (Thomas Brodie-Sangster) nu au devenit din adolescenți adulți. Ceea ce, mai ales pentru personajul titular, nu e rău: supereroilor umflați în costume mulate, Spidermanilor și Căpitanilor, Dylan O'Brien le contrapune un adolescent afabil, empatic, curajos dar fără veleități de june prim. Revin oamenii în ținute elegante, mașinile de poliție cu multe lumini și girofaruri. Contraponderea la ele sunt scenele cu explozii, cu lupte de stradă, și apoi un apus de soare idilic, într-o lume pe care ne dorim cu toții. Cu sau fără apocalipsă.
Dialogurile sunt schematice, nu ajută personajele să depășească ceea ce știam deja despre ele și nici nu le dau vreo profunzime. Noul film are un nou antierou, Lawrence (Walton Goggins), un bărbat mutilat dar capabil, liderul unei mișcări de rezistență a celor infectați. Primejdios și instabil, îi va ajuta pe eroi să pătrundă în orașul fortificat al WCKD, însă tot el precipită evenimentele care vor duce la sfârșitul unora dintre personajele principale.
Ambiguitatea morală a unor personaje e ca o contrapondere la personajele mai schematice, împărțite în răi și buni ale filmului - maleficul Janson (Aidan Gillen), comandantul trupelor WCKD, de exemplu, este eroul negativ „perfect”.
Dialogurile și plauzibilitatea unor scene lasă de dorit. Scena cu autobuzul suspendat de cârligul macaralei este imposibilă. Decizia personajelor într-o anumită situație a fost lipsită de logică și ea contravine tacticilor de bază dintr-o situație de supraviețuire (momentul în care personajele intră în tunelul cu zombie). De asemenea, lipsește și logica dezvoltării personajului: Teresa nu poate, având sub douăzeci de ani, să fie deja un cercetător experimentat care coordonează experimente și care obține vaccinuri (cu atât mai mult într-o societate perfect triată ca aceea de la WCKD). Dialogurile sunt schematice, nu ajută personajele să depășească ceea ce știam deja despre ele și nici nu le dau vreo profunzime. Altfel, spectacolul este impresionant.
Dincolo de acțiunea de calibrul unor filme Transformers, ce dă greutate filmului este ambiguitatea morală a eroinelor Dr. Paige (Patricia Clarkson) și Teresa (Kaya Scodelario), plus o dilemă morală dificilă pentru un adult, darămite pentru un tânăr/adolescent - binele personal trebuie să primeze față de cel general? Salvarea omenirii e mai prețioasă decât salvarea personală?
În filmul cu premiera vineri, 26 ianuarie, eroii reintră într-un nou fel de labirint - orașul fortăreață al nemiloasei organizații World Catastrophe Killzone Department (WCKD). Separat de lumea contaminată prin ziduri uriașe, de nepătruns, metropola futuristă, cu turnuri de oțel și sticlă, amenințătoare, adăpostește laboratoarele WCKD dar și cetățeni atent selectați. Ceilalți cerșesc îndurarea de a fi primiți și protejați în interiorul zidurilor... o revoltă e pe cale să izbucnească.
Cu cel de-al treilea film, seria Maze Runner ajunge la un nivel superior (cel puțin pentru fanii action thrillerelor) - acțiune mai elaborată, secvențe mai dure și complexe. Dar își păstrează aceiași eroi adolescenți și, din fericire, accesibili și apropiați. Spre deosebire de un Harry Potter, care s-a maturizat odată cu trecerea filmelor, odată cu maturizarea actorilor (și cel mai probabil, și a fanilor), Thomas (Dylan O'Brien ), Minho (Ki Hong Lee) și Newt (Thomas Brodie-Sangster) nu au devenit din adolescenți adulți. Ceea ce, mai ales pentru personajul titular, nu e rău: supereroilor umflați în costume mulate, Spidermanilor și Căpitanilor, Dylan O'Brien le contrapune un adolescent afabil, empatic, curajos dar fără veleități de june prim. Revin oamenii în ținute elegante, mașinile de poliție cu multe lumini și girofaruri. Contraponderea la ele sunt scenele cu explozii, cu lupte de stradă, și apoi un apus de soare idilic, într-o lume pe care ne dorim cu toții. Cu sau fără apocalipsă.
Dialogurile sunt schematice, nu ajută personajele să depășească ceea ce știam deja despre ele și nici nu le dau vreo profunzime. Noul film are un nou antierou, Lawrence (Walton Goggins), un bărbat mutilat dar capabil, liderul unei mișcări de rezistență a celor infectați. Primejdios și instabil, îi va ajuta pe eroi să pătrundă în orașul fortificat al WCKD, însă tot el precipită evenimentele care vor duce la sfârșitul unora dintre personajele principale.
Ambiguitatea morală a unor personaje e ca o contrapondere la personajele mai schematice, împărțite în răi și buni ale filmului - maleficul Janson (Aidan Gillen), comandantul trupelor WCKD, de exemplu, este eroul negativ „perfect”.
Dialogurile și plauzibilitatea unor scene lasă de dorit. Scena cu autobuzul suspendat de cârligul macaralei este imposibilă. Decizia personajelor într-o anumită situație a fost lipsită de logică și ea contravine tacticilor de bază dintr-o situație de supraviețuire (momentul în care personajele intră în tunelul cu zombie). De asemenea, lipsește și logica dezvoltării personajului: Teresa nu poate, având sub douăzeci de ani, să fie deja un cercetător experimentat care coordonează experimente și care obține vaccinuri (cu atât mai mult într-o societate perfect triată ca aceea de la WCKD). Dialogurile sunt schematice, nu ajută personajele să depășească ceea ce știam deja despre ele și nici nu le dau vreo profunzime. Altfel, spectacolul este impresionant.
